Ferrari promite o "reacţie imediată" în Malaezia

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 29.03.2011
Ferrari susţine că va "reacţiona imediat" după rezultatele slabe din Australia şi speră să obţină o forţă de apăsare aerodinamică mai bună pe partea frontală a monopostului.

Ferrari a fost considerată principala rivală a celor de la Red Bull înainte de startul noului sezon, însă echipa a înregistrat rezultate modeste în cursa de debut din Australia.

Fernando Alonso a ocupat doar poziţia a patra, în timp ce Felipe Massa s-a clasat pe şapte doar după ce a câştigat două poziţii ca urmare a descalificărilor suferite de piloţii Sauber. Stefano Domenicali, şeful Scuderiei, a admis că rezultatele Scuderiei au fost mult sub aşteptări comparativ cu cele ale rivalilor de la Red Bull.

"Nu are niciun rost să negăm că plecăm dezamăgiţi din Australia. Nivelul nostru de performanţă nu a fost la înălţimea celor mai buni, în special comparativ cu Red Bull. Acum trebuie să studiem totul cu atenţie pentru a afla ce ne-a împiedicat să fim atât de competitivi pe cât ne aşteptam", a declarat Stefano Domenicali, şeful Scuderiei.

Ferrari a identificat deja cel puţin o problemă, şi anume forţa de apăsare aerodinamică de pe partea frontală a monopostului, iar Domenicali este încrezător într-o reacţie rapidă a echipei la Marele Premiu al Malaeziei de peste două săptămâni.

"Trebuie să reacţionăm imediat, începând cu cursa următoare din Malaezia.

Una dintre principalele teme este nivelul forţei de apăsare aerodinamică de pe partea frontală. Trebuie să aflăm de ce nu am obţinut pe circuit ceea ce a fost prezis de date. Unul dintre puţinele puncte pozitive a fost fiabilitatea, în special a motorului şi a sistemului KERS", a mai precizat el.

Via | ESPNF1

Comentarii (30)

  • ferrari
    ha,ha,ha!! Hai s-o vad si p-asta!!!
    6 11
  • Problema tuturor este ca subestimeaza echipele cu traditie si mai ales Ferrari. Dupa cum am spus inaintea inceperii campionatului cand Mclaren avea probleme in teste - ca aceasta se va bate cu Ferrari pt titlu, acelasi lucru il sustin si acum.
    16 2
  • sa`ti aduci aminte de ce ai sustinut acum cand vei vedea clasamentul la sfarsitul campionatului
    6 3
  • ferrari
    niciodata nu am sa subestimez , FERRARI ,dar nu-i mai agreez pana nu-l vad pe alonso la alta echipa.
    8 13
  • reactie
    Doamne'ajuta! :)
    8 3
  • Era de asteptat... Ferrari si McLaren nu vor sta deloc cu mainile in san. Chiar daca Red Bull au cea mai buna masina, asta nu le impiedica pe "batranele" echipe sa fie mai bune; si o vor face, asta e sigur! Din lupta pentru titlu nu putem exclude niciodata Ferrari si McLaren.
    13 3
  • @iulianimi
    Gata! S-a terminat dominatia lui Schumacher la Ferrari. Alonso a demonstrat si demonstreaza in continuare ca a meritat cele doua titluri mondiale pe care le-a castigat in fata lui Schumacher. A demonstrat ca anul trecut o fost cel mai bun pilot, nu pilotul cu cea mai buna masina. Demonstreaza in continuare ca e un luptator si va lupta pana in ultima cursa. Alonso e mai motivat ca niciodata! E un mare pilot.
    Si apropo, Ferrari nu inseamna Alonso!!!!!
    16 9
  • Alonso
    Cum se intampla ca toti specialistii il considera unul din cei mai buni piloti din formula 1 si voi spuneti ca e praf? Poate aveti voi dreptate si Ferrari l-a luat pt ca vroiau sa piarda.....
    18 4
  • @maryo37
    Gata! Schumi nu mai poate, ți-a înșelat așteptările și ai devenit fan Alonso? Cine părăsesc primii corabia care se scufundă?
    Eu sunt fan Schumacher și știam că nu o să fie ceva de "capul" mașinii Mercedes, mai mult, nu cred într-o revenire spectaculoasă a germanului, dar sunt bucuros că este pe pistă (atunci când este) și țin cu el. Asta fac de aproape 20 de ani.
    Oricum la mașina pe care o are nu știu dacă o să vedem adevărata capacitate a lui Schumi, dar este posibil să fie total expirat și să nu poată mai mult. Oricum mașina contează foarte mult, vezi Button și de ce nu Vettel.
    Nu sunt piloții mei preferați, dar Hamilton și Alonso sunt piloți foarte buni, au demonstrat și demonstrează asta. Mai este și Kubica, care din păcate nu este "disponibil". Dar cred că cei trei sunt cei mai buni piloți ai generației. Poate și Vettel, dar pe cea mai bună mașină este usor să faci spectacol. De ce nu sunt căzut pe spate de Vettel. Pentru că cu mașina aia un "schumacher tânăr" termina campionatul pe Hugaroring, nu în ultima cursă a anului. Poate dacă se maturizează puțin.
    12 7
  • "specialistii"..
    "Specialistii" de pe site si care sunt fanii altor echipe nu-l vor iubi si nici nu trebuie sa-l iubeasca pe Alonso. Interesul lor este sa minimalizeze. De stiinta caterincii nu mai discut, este acasa la ea. Insa cei care sunt direct implicati din F1, stiu ce inseamna Alonso. Indiferent ca sunt la Ferrari sau la Red Bull. Brawn tragea de Alonso sa vina la noua echipa, pentru 2009. Daca ne luam dupa fanii adversarilor Ferrari...in fine. Ferrari vor reveni curand acolo sus. Nici anul trecut la Melbourne n-au obtinut mai mult. Pilotajul lui Fernando este la fel, adica unul de nota 10.
    11 4
  • NeoGalaxy
    Beyond My Fear
    Fanii McLaren se bucurau ca echipa lor a inceput bine sezonul acesta si evident, ca Ferrari au inceput prost. Ce le pot transmite este ca se inseala si ca personal le-as recomanda sa astepte primele 4 curse pentru a avea o imagine clara a echipelor. Plus Ferrari au inceput sezonul mult mai bine decat ma asteptam eu, iar un lucru care se poate remarca este ca amandoi pilotii au fost concentrati pe cursa si nu au gresit, comparativ cu pilotii McLaren care au gresit amandoi. Ferrari au inceput cu dreptul sezonul acesta si sunt sigur ca vor avea rezultate mult mai bune incepand cu cursa viitoare. Masina Ferrari are un potential destul de ridicat iar faptul ca au inceput sezonul cu dreptul este poate cea mai mare bucurie, mai ales la inceputul unui nou sezon!
    5 8
  • @mario
    Aoleonso cel mai bun? Atunci de ce o lua regulat in freza de la Hamilton? Aud? Si in 2005 a castigat in fata lui Raikkonen si doar pentru ca acesta a avut multe probleme de fiabilitate. In 2006 Michelin facea diferenta. Alonso a trebuit sa fie mai bun doar decat Fisichella. Deci nu te mai amagii ca a castigat Aoleonso in fata lui Schumacher doua titluri ..... Adica suntem fani dar sa nu deliram .... tot asa putem spune ca Schumacher, Raiikonen, Hamilton, Button, Vettel au castigat in fata lui Alonso. Plus altii care s-au clasat in fata lui.
    Cert este ca Alonso a fost suficient de bun ca sa profite de materialul de concurs cand a avut unul. Dar multi altii au facut si pot face asta, multi altii ii dau in freza daca ar fi in aceeasi echipa. Vezi, lucruri realiste nu povesti fan-tastice cu zane si eroi cum visezi matale si alti cativa.
    6 8
  • "dau in freza"..
    Colorat comentariul tau, abunda de "regulat", "freza" samd. Apropo de cunostiintele "matale" de F1, cand castiga Alonso pe Michelin cate echipe aveau aceleasi pneuri si care erau alea? Nu-mi raspunde, e retorica, eu cunosc raspunsul. Documenteaza-te si apoi da-ne cu "stiinta".
    5 1
  • reactie imediata
    in fapt aceasta ar trebui sa se materializeze astfel:cele doua Ferrari sa cistige dubla la 0,01s si la cel putin 1tur de al treilea clasat ,cit si linia 1 la calificari si antrenamente libere ca sa spele rusinea acestui debut
    2 4
  • ..si romaneasca
    @danoe, interpretarea ta este infailibila, doar esti persoana onorabila.
    4 0
  • tot romaneasca
    in schimb,Domenicalli trebuia sa aibe o "reactie intirziata" cel putin dupa Malaiezia unde putea sa dea si zeci de declaratii dar la timpul prezent si acoperite de realizari
    1 3
  • @@haha
    in 2005 contracandidata la titlu pentru Renault (prin Alonso) era McLaren (prin Kimi). Erau mai buni Kimi si McLaren dar au avut probleme de fiabilitate. Ambele echipe erau pe Michelin.

    in 2006 tot multe echipe pe Michelin, doar Ferrari pe Bridgestone. Oricum, s-a zbatut degeaba Ferrari, Michelin a facut diferenta, plus ghinionul lui Schumacher din Japonia. Uita-te numai la rezultatele din calificari. O mare de michelin, singura cu Bridgestone mai in fata era Ferrari doar prin Schumacher. Celelalte doua sau trei echipe cu bridgestone erau in spate. Oricum, presa vremii era plina de 'michelin mult superioare bridgestone'.

    Inteleg ca te-am ranit fanule Alonso, dar realitatea e ca Alonso e slabut acum, si e unul din pilotii care au profitat de o mare oportunitate, nu e un pilot de superclasa, e pe acolo in prima parte a pilotilor F1 dar nu pe podium ca nu e loc. Sunt altii mai valorosi, fie ca iti place, fie ca nu. Bye!
    1 5
  • atins ha
    fanule Alonso.
    O sa plece Alonso al tau cu coada intre picioare de la Ferrari mai curand decat crede. Ferrari sufera acum de sindromul postschumacher. Cauta un inlocuitor dar realitatea este ca nu exista asa ceva printre pilotii actuali. Isi va devora toti pilotii pe care ii va aduce in acel scop, pentru ca nu vor putea fi la inaltime.
    0 4
  • @haha
    Da o să plece Alonso și merg eu la Ferrari. Știu să conduc o băbuță pe trecerea de pietoni.
    6 0
  • NeoGalaxy
    Beyond My Fear
    @coman_norbert: Ma ofer eu sa fiu inginerul tau de cursa, dar dupa ce pleaca Alonso. Gasim impreuna babuta :P
    6 0
  • Catalin F1
    Poti sa argumentezi?
    Pe ce te bazezi cand spui ca Alonso nu e un pilot bun? Pe rezultate in nici un caz - a obtinut 2 titluri si a pierdut alte 2 terminand pe locul 2 - doar Schumy are cifre mai bune in prezent.
    Citesc cateva reviste din Anglia si urmaresc ori de cate ori pot emisiunile celor de la BBC despre F1 - parerea unanima il plaseaza pe Alonso in top 3, iar peste jumatate dintre cei care isi dau cu parerea, una totusi avizata (inclusiv David Coulhard, Eddie Jordan, Stewart) sunt de parere ca este cel care poate face diferenta in elita pilotilor.
    Sunt de acord sa nu simpatizati individul, sa va fie chiar antipatic, dar sa afirmi despre pilot ca ar fi slab iti cam da de gol lipsa unui minim obiectivism.
    Offtopic, pentru cei care gusta o minima analiza a cursei facuta de Ferrari la Melbourne: in comparatie cu anul trecut strategia de intrare la boxe a fost bine pusa la punct si a avut initiativa; in topurile 5 de viteza pe fiecare sector apare masina Ferrari (Alonso) semn ca masina nu mai sufera de lipsa niciunui punct forte ca anul trecut cand nu avea nici viteza de top pe linii drepte, nici gripul cel mai bun in viraje - era mediocra dar nu prezenta puncte slabe. De notat ca folosesc un sasiu ff asemanator cu cel de anul trecut (poate cel mai lung ca ampatament) si pierd foarte mult timp in penultimul viraj al traseului - in calificari au pierdut intre 0.6 si 0.8 numai in acest viraj pe fondul unor anvelope inca insuficient incalzite in 2 ture; in cursa nu s-a manifestat aceiasi diferenta dar oricum pareau ca se chinuie inca in acel viraj.
    5 0
  • ctlnmihai
    @ neogalaxy
    Citate Neo: Preview Mclaren Frumoase prezentarile echipelor pentru ca pana la urma sunt multe si fiecare are farmecul ei :) Cat despre ce spun fanii McLaren, sa-i lasam in pace sa se amageasca singuri. McLaren a nu a revenit in 2009 de nicaieri pentru ca era prea tarziu sa mai revina. Au avut o sansa in 2009 si nu fructificat-o. Asa cum si alte echipe si-au jucat prost sansa in 2008, 2009 si evident 2010. Dar daca McLaren is ascund forma crezand ca fac bine, imi pare rau pentru ei, pentru ca asta este probabil cea mai mare greseala pe care o pot face. Teste sunt foarte importante si sunt destul de limitate ca numar. Fiecare tur conteaza si asta o stiu si eu foarte bine!
    @ Perez produce surpriza la Barcelona Timpul reusit de Perez nu este chiar o surpriza, de ieri se anunta :) Iar Ferrari, ma bucura ca se tin serios de teste si o fac foarte bine pana acuma! Cat despre fanii McLaren... vad o "silence" pe toate fronturile, care nu poate decat sa ma bucure. Le doresc sa fie "silent" tot sezonul si poate sa isi restranga comentariile "anonime" pline de frustrari. Se poate si fara zic eu
    ipocrizie marca Neogalaxy..Pretinde fanilor Mclaren să nu se bucure
    când el se bucura de ghinioanele echipei Mclaren încă dinaintea începerii sezonului.P.S. așteptam un comentariu după prima cursă dar ca de obicei când favoriții tăi nu prea merg tu ,taci ....
    1 4
  • ctlnmihai
    neogalaxy
    Și dacă ai observat Ferrari chiar a fost cruțată în ghilimele de către fanii Mclaren...
    3 3
  • Catalin F1
    Alonso este un pilot slab .... relativ slab mai bine. Relativ la alti piloti cum ar fii Hamilton, Button, Kubica, Petrov, etc. Acestia i-ar lua fata fiind in aceeasi echipa. Hamilton a facut-o deja privandu-l pe Alonso de al treilea titlu. A fii campion inseamna si sansa. Chiar si sansa de a nu avea un coechipier valoros. Oricare dintre cei mentionati si poate si altii ar fi castigat titlul sau macar s-ar fi clasat in fata lui daca faceau echipa cu el in 2005 si 2006. Ooops nema titluri asa .....
    Deci Alo poate sa se laude cu titlurile lui, si Hill are unul. Plus ca a trecut ceva timp din 2006. Deci e un pilot bun dar slab relativ la cativa mai buni decat el.
    2 3
  • @coman_norbert
    Alonso si Schumacher sunt pilotii pe care ii admir cel mai mult. Si nu sunt fan Alonso de cand a venit la Ferrari, ci inca din perioada in care acesta scria istorie pentru Renault si ne incanta cu acele dueluri Schumi vs. Alonso. La fel ca si in cazul tau, ma bucur enorm cand il vad pe Schumacher in cursa... dar e dezamagitor sa vezi cel mai bun pilot din toate timpurile abandonand si nu vreau sa imi inchipui cat de frustrant e pentru el. Ar fi cel mai frumos sezon daca l-am vedea si pe Schumacher luptandu-se pentru victorie si chiar aplicandu-le o lectie "mucosilor"(Ham, Vettel). Dar din pacate Ferrari nu mai dezvolta cea mai buna masina(momentan! vor reveni pe parcurs). Schumacher are o varsta la care probabil nu mai are rabdare(timpul nu-l putem opri, iar daca va castiga ar fi o victorie extraterestra. Cu siguranta o va face). Mercedes GP sunt pierduti in spatiu, lipsiti de sens;
    E minunat sa vezi atatia campioni mondiali pe circuit... iar revenirea lor la forma maxima nu va intarzia sa apara.
    2 1
  • bernard
    @mario
    esti paralel baiete. Inhipuirile tale poate ca te satisfac, dar tot inchipuiri raman.
    0 1
  • @bernard
    Din pacate aici nu discutam despre cum sunt eu ci despre cum e Formula 1. Imi pare rau ca te dezamagesc, dar pe viitor incearca sa argumentezi ceea ce susti.
    1 0
  • maryo si .....
    nu uita cum au pierdut roata de rezerva a lui ervine!!!! pt ca daca gaseau roata aia numai lua schumacher nici un titlu cu ferrari,asa ca te rog lasama cu SHOESMAKER si cu alonso,no bine pa!
    1 5
  • tot FIAT e frate
    am uitat sa mentionez de alonso plingaciosu si nr unu la dat in primire
    1 4
  • Ferrari
    Seb si Newey o solutie imbatabila in 2011. Cum a fost Schumacher cu Todt. Ferrari, cum spune si Briatore, ar putea sa se concentreze deja pe dezvoltarea monopostului din 2012.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru