Preşedintele Ferrari susţine că testul neregulamentar efectuat de Mercedes cu pneuri Pirelli a ajutat echipa să înregistreze progrese semnificative şi îşi bazează afirmaţia pe cele trei victorii obţinute de Nico Rosberg şi Lewis Hamilton în ultimele cinci curse.
"Beneficiile obţinute de echipa care a efectuat un test secret şi interzis sunt văzute de toată lumea. Înainte de test nu a câştigat nici măcar un Mare premiu (n.r - în 2013), iar după test a câştigat trei dintre cele cinci curse. Aceste incidente serioase afectează credibilitatea Formulei 1 şi alterează campionatul", a declarat italianul în cadrul unui amplu interviu acordat publicaţiei Corriere della Sera.
Pe de altă parte, Montezemolo salută decizia FIA de a reintroduce testele în timpul sezonului, echipele urmând să beneficieze anul viitor de patru sesiuni de câte două zile ce vor avea loc după anumite curse europene."În sfârşit vom avea din nou teste şi nu farsa pe care am văzut-o în acest an cu o echipă care testează ilegal şi care nici măcar nu plăteşte penalizarea corectă pentru asta.
În acest caz m-aş fi aşteptat la mai multă claritate şi curaj din partea FIA", a adăugat el.Via James Allen
degeaba se agita LdM ... problema lui nu-s tesetele facute de MB
ci echipa lui pe care-l conduce oligofrenul de Domenicali ...
nu MB e de vina ca masina Ferrari e un dezastru ... ar trebui sa aiba mai multa demnitate acest "presedinte"
eu nu stiu ce sa mai cred de echipa mea favorita, cu fiecare stire incearca sa-i convinga pe fani sa-si aleaga alta echipa favorita ... WTF???
Poate daca dadea declaratia asta inainte ca tribunalul FIA sa decida, altul era verdictul final. Dar a stat la hibernare si s-a trezit acum. Ce rost are? Macar daca venea si spunea ca si Ferrari va testa cu Pirelli folosind monopostul din 2013...