Ferrari nu exclude recrutarea lui Newey

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 16.01.2012
Luca di Montezemolo a admis că ar putea încerca să-l recruteze pe Adrian Newey de la Red Bull în viitorul apropiat.

Adrian Newey este considerat unul dintre cei mai importanţi ingineri din Formula 1 şi principalul responsabil pentru transformarea echipei Red Bull Racing în campioană mondială.

Rezultatele excelente obţinute de austrieci au dus la numeroase ipoteze privind interesul Scuderiei Ferrari de a-l recruta pe britanic în loc să încerce dezvoltarea unui monopost superior, însă Newey şi-a prelungit contractul cu Red Bull până la sfârşitul sezonului 2014.

Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, nu exclude această variantă, însă a sugerat că decizia lui Newey depinde în mare măsură de familia sa, care a refuzat mutarea în Italia în 1997.

"Am încredere în staff-ul nostru tehnic şi, în plus, întâlnirea pe care am avut-o cu Newey în 1997 nu a fost tocmai pozitivă. Opinia pe care soţia lui a avut-o despre Italia a fost cea a unei ţări din lumea a treia. Dar, dacă ar fi disponibil şi dacă şi-ar schimba opinia despre ţara noastră, atunci de ce nu?", a declarat italianul pentru publicaţia Gazzetta dello Sport.

Newey a declarat de mai multe ori că nu intenţionează să lucreze pentru Ferrari din cauza faptului că nu vrea să se mute din Anglia, întrucât are patru copii pe care vrea să-i crească în Regatul Unit.

Declaraţiile lui Montezemolo sunt întărite şi de şeful Stefano Domenicali, care lasa loc de negocieri pentru viitor. "Cred că Newey şi-a demonstrat abilităţile într-un mod fantastic în ultimii doi ani. Dar rămâne de văzut ce va dori să facă în viitor", a precizat el.

Via | GMM

Taguri: Ferrari, Red Bull

Comentarii (3)

  • parca venise Alonso "mare dezvoltator de masini". Ce nevoie mai e de Newey?
    6 7
  • furt
    Pe cine draq mai vrea sa ia panarama asta de italian?????
    Pana nu vor scapa de ciudatul ala de Alonso (milogul Santander) Ferrari se va uita cu jind la perioada anilor `70 si 2000. Atat!
    Restul sunt figuri, impresii si mofturi de "cea mai longeviva echipa din F1"!
    Mai lasati-ne! Ca de contat in "marele circ" contati doar cu......marele circ!

    PS
    postaci de Ferrari dati cu dislike :))))))))))
    6 18
  • Cleptomanu
    unu'
    Esti dur pentru ca esti prost. Incult. Un animal raticit pe pistele de Formula 1. Vezi ca veo fi strivit de fanii de bun simt... Cred ca, totusi esti o o masca provocatare ca inocentii sa posteze, sa posteze, sa posteze pro si contra... Sa creasca prestigiul site-ului prin numarului de postari.
    12 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru