Ferrari neagă interesul pentru Kubica
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Publicaţia britanică Autosport a dezvăluit săptămâna trecută că Robert Kubica a intrat în atenţia Scuderiei Ferrari pentru a-l înlocui pe Felipe Massa în sezonul 2013.
Pentru a evalua potenţialul polonezului după accidentul de raliuri din luna februarie, Ferrari ar fi fost dispusă, potrivit speculaţiilor, să îi ofere ocazia lui Kubica să evalueze monoposturile echipei pe parcursul anului viitor.
Informaţia a fost însă negată de Stefano Domenicali, şeful echipei de la Maranello. "Nu, nu chiar. Dacă vă amintiţi, vorbim despre piloţii pentru Ferrari încă din luna ianuarie a anului trecut, aşa că poate săptămâna viitoare vor apărea zvonuri cu Valentino Rossi. Deci, nu", a precizat italianul.
Pe de altă parte, există şanse ca polonezul să revină în cockpitul monopostului Renault atunci când va fi apt din punct de vedere fizic, chiar dacă echipa de la Enstone a semnat cu Kimi Raikkonen.
Informaţia a fost confirmată marţi de şeful Eric Boullier.
"Toate scenariile sunt posibile. Trebuie să vorbesc cu Kubica şi cu managerul lui pentru a înţelege intervalul de timp în care va putea reveni. L-am confirmat pe Raikkonen şi vom confirma şi al doilea pilot când vom fi pregătiţi", a explicat francezul.Vitaly Petrov are deja contract cu Renault pentru 2012, însă echipa i-a dat un ultimatum pentru 10 decembrie pentru a decide dacă vrea să continue alături de echipă şi în 2012. Cel mai probabil, decizia finală depinde de aportul financiar al rusului la bugetul Renault, iar printre ceilalţi candidaţi se număra Bruno Senna şi Romain Grosjean.
Via | Autosport
Comentarii (0)