Ferrari: "Monopostul din 2012 nu va fi o clonă Red Bull"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 26.10.2011
Ferrari susţine că va implementa propriile idei în dezvoltarea monopostului de anul viitor şi că nu va copia diverse componente şi tehnologii de la Red Bull Racing.

Red Bull Racing a dominat Formula 1 în ultimii doi-trei ani, imediat după schimbarea radicală a regulamentului tehnic din sezonul 2009.

Între timp, rivalii de la Ferrari au avut mereu parte de monoposturi lipsite de inovaţii majore, însă oficialii Scuderiei susţin în continuare că lucrurile se vor schimba de anul viitor. Nikolas Tombazis, şeful de design de la Maranello, admite că noul monopost pentru 2012 va fi unul agresiv, însă insistă că inginerii nu vor copia inovaţiile aduse de Red Bull Racing.

"Nu poţi să-ţi ignori competitorii: dacă Red Bull câştigă, nu poţi spune că te interesează doar afacerea ta. Dar nu numai Red Bull a introdus soluţii interesante: există monoposturi mai lente cu soluţii care merită luate în considerare. Nu te poţi ascunde prin scuze. Totuşi, cred că monopostul de anul viitor va avea multe soluţii diferite şi toate vor fi ale noastre. Şi în mod cert nu ar fi corect să spun că este un Red Bull. Va fi un Ferrari, va fi diferit în numeroase zone, cu soluţii noi n alte zone, şi poate că unele vor fi luate de la alte maşini.

Va fi un mix", a declarat grecul pentru publicaţia italiană Autosprint.

După un start modest de sezon, Ferrari nu a reuşit să revină în lupta pentru victorii nici în finalul acestui sezon, în ciuda soluţiilor tehnice introduse pe monopost, printre care şi o nouă aripă faţă. Totuşi, Tombazis susţine că ştie motivele care stau la baza lipsei de progres.

"Am înţeles ce nu a mers, dar nu am fost capabili să rezolvăm problema pentru că în septembrie am fi avut nevoie de mai mult timp şi rezultatele ar fi avut efecte doar în ultimele trei curse. Ar fi luat prea mult din timpul alocat pentru monopostul de anul viitor. În opinia mea, acesta este motivul pentru care ne-am chinuit să rămânem aproape de rivalii noştri", a mai precizat el.

Via | Autosprint

Taguri: Ferrari, Red Bull

Comentarii (1)

  • mobius
    perspective?
    Mi se par niste explicatii puerile,de conjunctura si nu am deloc incredere in ce va face Ferrari anul viitor, aici ma refer la monopost. In ceeace priveste perspectivele lui Alonso (acesta este ceeace ma ingrijoreaza de fapt), sunt intr-adevar ingrijorat pentru ca un pilot efectiv talentet isi iroseste talentul si determinarea sub conducerea unor incompetenti si il numesc aici in primul rand pe Domenicali. Nu inteleg ce interese ii indruma pe cei de la conducerea Ferrari sa mentina o stare ambigua la propria echipa (sunt cel putin doi oameni la echipa ce ar trebui sa fie inlaturati si nu-i mai numesc). Cineva ar spune, asta este, a fost alegerea lui, dar eu intreb echipa ce-si doreste?.
    5 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru