Ferrari: "Lauda a ratat ocazia să tacă din gură"

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 23.08.2010
Ferrari l-a criticat dur pe Niki Lauda pentru declaraţiile acestuia în privinţa ordinelor de echipă din Germania, considerând că austriacul "a ratat ocazia să tacă din gură".

Într-un interviu acordat recent site-ului oficial al Formulei 1, Niki Lauda a criticat Scuderia Ferrari pentru impunerea ordinelor de echipa în Marele Premiu al Germaniei, considerând că italienii abordează competiţia strict din punct de vedere politic.

Câteva zile mai târziu, Ferrari a publicat un comunicat de presă în care îl atacă dur pe pilotul care a câştigat două titluri mondiale pentru echipă, afirmând că Lauda a beneficiat de un tratament similar pe parcursul carierei şi, prin urmare, ar fi trebuit să nu discute despre acest subiect.

"După evenimentele de la Hockenheim, o undă de ipocrizie s-a întins în paddock cu atât de mulţi oameni având propria părere. Ultima depeşă vine din Austria de la o persoană care, după ce şi-a agăţat casca în cui, nu a ratat niciodată ocazia să-şi dea cu părerea în stânga şi dreapta, chiar dacă, nu numai o dată, a trebuit să se repozitioneze după cum bate vântul. De data aceasta, bunul şi bătrânul Niki a ratat o bună oportunitate să tacă din gură, având în vedere că, în calitate de pilot al Scuderiei Ferrari, presupusa politică a Scuderiei Ferrari i s-a potrivit perfect", se precizează în comunicatul de presă al Scuderiei Ferrari.

Lauda consideră că Ferrari va fi aspru penalizata de Consiliul Mondial al FIA pentru modul în care i-a permis lui Fernando Alonso să câştige în Germania, însă italienii susţin că forul mondial este singurul în măsură să ia o decizie pertinenta în acest caz.

"În ceea ce priveşte predicţiile pentru o posibilă decizie a Consiliului Mondial al FIA în 8 septembrie, timpul va spune: în astfel de situaţii, cea mai bună politică este să respecţi şi să ai încredere la cel mai înalt nivel în forul mondial", se mai precizează în comunicat.

Niki Lauda a pilotat pentru Scuderia Ferrari timp de patru sezoane în perioada 1974-1977, timp în care şi-a adjudecat două titluri mondiale în 1975 şi 1977, pe lângă trofeul obţinut cu McLaren în 1984.

Via | Ferrari

Comentarii (5)

  • iulian
    BRAVO
    Scuderia are perfecta dreptate asa ar trebui tratati toti care au uitat ce inseamna F 1
    7 11
  • Tracto
    rusine
    Sa ii fie RUSINE ECHIPEI FERRARI . Dupa ce ca tot ei sunt cu musca pe caciula tot ei sunt cu gura mare . Lauda este o legenda care a facut echipa Ferrari mare si se pare ca s-a uitat acest lucru . Rusine !
    9 7
  • Dragos
    Reguli
    In momentul in care Lauda, Schumacher, Hakkinen, Senna, Hill si altii au "beneficiat" de ordinele de echipa acestea nu erau interzise. Acum sunt. Nu este vorba de ipocrizie, este vorba de niste reguli care trebuiesc respectate de toti cei care au fost de acord cu ele in momentul in care au luat start-ul intr-o cursa de formula 1. Ceea s-a intamplat in Germania a fost impotriva unei reguli si trebuie pedepsit. As vrea sa ii vad ca raman fara nici un punct in campionat si ca sunt descalificati, Alonso vad ca nu se potoleste nici la Ferrari, nu i-a fost de ajuns ca un alt coleg al lui a fost fortat sa isi riste viata pentru ca el sa iasa in fata?
    3 4
  • iulian
    Dragos
    de acord cu tine man alonso ista trage irice echipa in jos
    3 2
  • Dragos
    orice echipa in jos
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru