Echipele de Formula 1 au început marți pe circuitul de la Barcelona a doua și ultima sesiune de teste premergătoare noului sezon.
Pe o vreme semnificativ mai bună decât săptămâna trecută, cel mai bun timp a fost stabilit de Sebastian Vettel, care a fost cronometrat cu 1:20.396 la volanul monopostului Ferrari echipat cu pneuri medium.
Germanul a fost urmat la două zecimi de secundă de Valtteri Bottas, în condițiile în care pilotul echipei Mercedes a utilizat pneuri de compoziție soft, în timp ce Max Verstappen și-a trecut în cont locul trei pentru Red Bull cu pneuri medium, nu înainte de a provoca un steag roșu. Mercedes a obținut și locul 4 prin intermediul lui Lewis Hamilton, care l-a înlocuit pe Bottas în cursul după-amiezii, în timp ce Renault a ocupat locurile 7 și 8 prin Nico Hulkenberg și Carlos Sainz.
McLaren a avut parte de o zi cu numeroase defecțiuni tehnice. Stoffel Vandoorne a rămas de două ori fără putere în cursul dimineții, de fiecare dată după efectuarea unui tur de pregătire. McLaren a înlocuit bateria monopostului, însă după-amiază monopostul a înregistrat o defecțiune de natura hidraulică.
Cele mai multe tururi au fost parcurse de Vettel (171), însă Mercedes a efectuat în total 177 de tururi prin Bottas și Hamilton.
McLaren alte probleme si azi...
2 Hamilton Mercedes 1m18.400s +0.353 90
3 Bottas Mercedes 1m18.560s +0.513 85
4 Vettel Ferrari 1m19.541s +1.494 66
5 Hartley Toro Rosso 1m19.823s +1.776 119
6 Alonso McLaren 1m19.856s +1.809 57
Valtteri Bottas, Mercedes, 96 laps, Medium tyres, 1:19.532
De astazi boss :)
1.4s. :DDDDD
1. Vettel 291.8 0
2. Bottas 290.3 0
3. Kubica 288 0
4. Ericsson 288 0
5. Magnussen 287.2 0
6. Gasly 287.2 0
7. Perez 287.2 0
8. Stroll 285.7 0
9. Hamilton 284.9 0
10. Verstappen 284.2 0
11. Sainz jr 283.4 0
12. Vandoorne 283.4 0
13. Hülkenberg 281.2
Da: Franco Nugnes, Direttore Responsabile
21 minuti fa
Il finlandese è arrivato ad appena 39 millesimi dal tempo di Vettel di ieri con una pista più calda di 13,8 gradi: la SF71H sembra buona sul giro secco, ma è mostruoso il passo della Mercedes di Hamilton nella simulazione di gara
Alonso was on his first flying lap, and had gone fastest of anyone at the time in the first sector, when he ground to a halt on the escape road on the right-hand side of the track before Turn 7."
ferrari rapizi pe un singur tur de pista fata de ceilalti :)
si merc nu vor merge pe HS :)
https://imgur.com/hGaSkcI
Gestul cu mainile ale tipului din videoclip spune totul.
Driver Team Time
1 Raikkonen Ferrari 1m17.221s
2 Grosjean Haas 1m18.412s
3 Hartley Toro Rosso 1m18.949s
4 Ocon Force India 1m18.967s
5 Bottas Mercedes 1m19.001s
6 Sirotkin Williams 1m19.189s
7 Alonso McLaren 1m19.192s
8 Hamilton Mercedes 1m19.464s
9 Ricciardo Red Bull 1m20.275s
10 Leclerc Sauber 1m20.878s
Sainz Renault No time
Kimi race sim - stint 2
1:23.1 - 1:23.1 - 1:23.2 - 1:23.3 - 1:23.3 - 1:22.9 - 1:22.7 - 1:22.5 - 1:22.4 - 1:22.4 - 1:22.3 - 1:22.7 - 1:22.3 - 1:21.9 - 1:22.1 - 1:22.4 - 1:22.4 - 1:22.4 - 1:22.7 (traffic) - 1:22.3 - 1:24.0 (traffic) - 1:22.4 - 1:23.7
Woah that's just horrible.
Problema este ca din ce se vede in imagini, Mercedes pur si simplu distruge gumele. Nu ca sezonul trecut ca le aducea greu in fereastra de performanta, dar le distruge asa cum o facea masina lor din 2013.
Dar pare sa aiba o plaja de performanta mare fata de restul masinilor.
1 Räikkönen Ferrari 1: 17.221 155 HS
2 Alonso McLaren 1: 17.784 88 HS
3 Sainz Renault 1: 18.092 42 HS
4 Ricciardo Taur rosu 1: 18.327 86 SS
5 Grosjean Haas 1: 18.412 174 S.U.A.
6 Bottas Mercedes 1: 18.825 95 M
7 Hartley Toro Rosso 1: 18.949 156 HS
8 Ocon Force India 1: 18.967 160 HS
9 Leclerc Sauber 1: 19.118 70 HS
10 Sirotkin Williams 1: 19.189 105 S.U.A.
11 Hamilton Mercedes 1: 19.464 97 SS
12 Plimbare Williams 1: 19.977 24 S
Pos Driver Team Time Laps Tyre
1 Räikkönen Ferrari 1:17.221 155 HS
2 Alonso McLaren 1:17.784 88 HS
3 Sainz Renault 1:18.092 42 HS
4 Ricciardo Red Bull 1:18.327 86 SS
5 Grosjean Haas 1:18.412 174 US
6 Bottas Mercedes 1:18.825 95 M
7 Hartley Toro Rosso 1:18.949 156 HS
8 Ocon Force India 1:18.967 160 HS
9 Leclerc Sauber 1:19.118 70 HS
10 Sirotkin Williams 1:19.189 105 US
11 Hamilton Mercedes 1:19.464 97 SS
12 Stroll Williams 1:19.977 24 S
- Ferrari vs Mercedes vs Red Bull o sa fie interesant,
- McLaren si Williams sunt "in the deepest shit possible".
Mclaren ce naiba au? Au scapat de Honda dar o tin in probleme...
https://mobile.twitter.com/MSM_Christian/status/972136093687656448/photo/1?ref_src=twsrc%5Etfw&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.f1today.net%2Fen%2Flive%2Ff1%2F236677%2Ffollow-live-the-fourth-day-of-the-second-test-in-2018
1. Mercedes are în continuare cel mai puternic motor si probabil vor domina calificările acestui sezon. În regim de cursă însă masina pare nervoasa si cam fragilă. E greu de spus unde se situează Mercedes la ora actuală.
2 Ferrari e cam pe același nivel cu RedBull si pe Ferrari o văd în pole position pentru victoria din Australia...
3 Ma șochează faptul că Williams e cel mai lent monopost care a participat la aceste teste. După părerea mea Oliver Rowland e un pilot mai bun decât Sirotkin sau Stroll.
4 McLaren sigur va avea cel mai bun sezon din 2015 încoace. Sunt curios cum vor funcționa upgradurile promise pentru Melbourne. Dacă ele vor funcționa sigur va fi a 4-a forța și poate cu puțin noroc vor ajunge pe podium în acest sezon.
PS
Oare ăștia se mai joacă mult cu nervii nostrii ? Când Dumnezeu anunță drepturile de televizare în România ?