Ferrari: "Încă nu am câştigat nimic"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Fernando Alonso a revenit duminica pe primul loc în clasamentul general în urma victoriei obţinute în Marele Premiu al Coreei de Sud şi, cu numai două curse înainte de final, şansele sale de a cuceri titlul mondial al crescut exponenţial.
Cu toate acestea, Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, a făcut apel la întreaga echipă să-şi păstreze calmul, ca urmare a faptului că titlurile mondiale nu au fost încă cucerite.
"Să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că de fapt nu am câştigat încă nimic. Nu eram nefolositori înainte şi nu am devenit genii acum. Suntem doar o echipă care nu se preda niciodată. Totuşi, nu am câştigat încă nimic. Vă spun înainte: fiecare dintre noi trebuie să aibă ca obiectiv pole position-ul în rolul pe care îl îndeplineşte, să meargă într-o afacere cu capul sus, concentrare şi determinare şi apoi putem mări cifrele (n.r - numărul de puncte) în Abu Dhabi", le-a transmis italianul angajaţilor Ferrari, referindu-se la faptul că titlul mondial se va decide doar în ultima cursă din Abu Dhabi.
La rândul său, şeful Stefano Domenicali a insistat că Ferrari nu are dreptul să comită greşeli dacă vrea ca Alonso să devină campion mondial ion acest sezon.
"Acum vine partea dificilă şi asta trebuie să ţinem minte.
Pe parcursul următoarelor 3 săptămâni trebuie să facem totul perfect: fiabilitate, muncă la circuit şi acasă şi pregătirea pentru cursă. Acestea sunt lucruri cu care suntem obişnuiţi, dar merită să repetăm. Întotdeauna am spus că în acest an trebuie să rămânem calmi pentru că asta va face diferenţa şi nu trebuie să ne flatăm cu cuvinte de laudă, aşa cum nu suntem afectaţi de critici în cele mai dificile momente. Trebuie să lăsăm entuziasmul nesănătos la usa", a precizat el.Via | Ferrari
FORZA Prancing Horse.
FORZA Fernando Alonso.
FORZA Felipe Massa.
FORZA Maranello.