Ferrari, în favoarea unui sezon cu final în luna ianuarie: "Putem avea Mari Premii de numai două zile"

de Daniel Popescu, Foto: Ferrari
Luni, 30.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari susține că echipele ar fi de acord cu un sezon care să aibă Mari Premii de numai două zile și să se încheie în luna ianuarie, ca urmare a pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

Formula 1 încearcă în prezent să găsească o soluție potrivită pentru a salva sezonul 2020, în contextul în care primele 8 curse au fost anulate sau amânate.

Una dintre discuțiile recente a fost introducerea unor serii de câte trei curse desfășurate la interval de numai 14 zile, cu condiția ca un Mare Premiu să aibă loc pe parcursul a numai două săptămâni.

Mattia Binotto, șeful Scuderiei Ferrari, susține că multe echipe sunt de acord cu o astfel de propunere.

"Suntem implicați într-un dialog constant. Putem avea weekenduri de cursă de două zile, cu antrenamentele mutate sâmbătă dimineață, pentru a gestiona logistica în cazul în care unele etape sunt apropiate. În plus, închiderea actuală a uzinelor ne oferă posibilitatea să concurăm în august, dacă vor exista condiții", a declarat el.

De asemenea, o altă opțiune este ca sezonul 2020 să fie "împins" până în luna ianuarie, atunci când ar putea avea loc anumite curse precum cele din Brazilia sau Abu Dhabi, iar opțiunea este una pe placul lui Binotto.

"Dacă aceasta mutare ne garantează un sezon 2020 mai bogat, atunci multe echipe vor fi de acord cu asta, întrucât sezonul următor ar începe în martie", a adăugat el.

În prezent, sezonul 2020 este programat să înceapă în 14 iunie cu Marele Premiu al Canadei, însă există mari șanse ca și acest eveniment să fie anulat sau amânat.

Via Autosport

Comentarii (10)

  • "cu condiția ca un Mare Premiu să aibă loc pe parcursul a numai două săptămâni." :)
    3 3
  • GrosJan
    Alta cursa, de data asta iRacing (au lasat galagia aia de nesimulator Codemasters). Iarasi castiga Max. Tipul asta e bun peste tot. Lando pe 3. Foarte multi piloti reali prezenti in cursa. Ma uit la curse si uit ca sunt pe simulator cand vad atatea nume mari acolo. Apoi imi aduc aminte ca stiu foarte bine ce fac ei acolo, am fost si eu pe pista virtuala si inca in curse de peste doua ore.
    2 0
  • Vor imbatrini pilotii pana se reia competitia ...
    7 0
  • Si inca piloti noi nu au cum sa vina din urma...
    0 0
  • lalabend
    In Italia fotbalistii de la o echipa de fotbal (Internazionale Milano daca nu ma insel) au renuntat la salariul pe un an pentru a putea fi platiti ceilalti angajati. Stiu ei foarte bine ca urmeaza o recesiune economica si e mai bine asa decat sa se inchida sandramaua de tot.
    3 0
  • UIte care e dferenta intre fotbal si racing. Un simulator poate inlocui cu succes masina plus circuitul. Un pilot va face in simulator fix ce face si in masina lui. Dar un fotbalist ce sa faca? Sa joace FIFA? De la taste sau controller? In masina ai volan si pedale. Pe teren nu ai controller.
    1 3
  • Costel
    alaturi de sebastian vettel, acest mattia binotto pe care multi l-or blamat in ultimul an pentru niscaiva inadvertente generate de debut mi-o demonstrat prin franchetea afirmatiilor de astazi ca-i de fapt un racer purosangue , disponibilitatea scuderiei de a impinge actualul sezon pana-n ianuarie viitor reconfirmand disponibilitatea disputei cu Benz oricand si oriunde a celor din maranello , pana chiar si acelora care se indoiau semnificativ de aptitudinile indubitabile ale SF1000 ,un monopost hamesit dupa gp-uri si atat de previzibilele trofee cu care-i rasplatita excelenta
    1 4
  • Am o dilema - in noaptea de revelion o sa admir artificii sau vizionez F1 ?
    4 0
  • Costel
    in 2019 cele 3 sesiuni de FP insumau vineri si sambata 4 ore!

    care-i durata singurei sesiuni de FP desfasurata sambata inaintea calificarilor in 2020?
    0 0
  • Organizatorii de la Wimbledon vor sa amane (sa anuleze turneul) din iulie si sezonul e programat sa inceapa in Canada? Mattia Binotto e ceva mai realist, luna august ar parea mai credibila, desi la ce grozavie e in Occident, teama imi este ca trebuie impinsa data in septembrie (asta daca mai are vreun sens)
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru