Informaţia a fost dezvăluită chiar de şeful Marco Mattiacci în cadrul unui interviu acordat positului american de televiziune CNN.
"Ross Brawn este o figură legendară la Maranello. Toată lumea ar vrea să-l aibă pe Brawn sau ar vrea ca Brawn să revină la Ferrari. Este una dintre cele mai respectate personalităţi din Formula 1 cu cele mai multe cunoştinţe. Oricine ar fi mulţumit cu cineva precum Brawn", a declarat el.
Cu toate acestea, Mattiacci a fost mai circumspect când a fost întrebat dacă va face demersurile necesare pentru a-l convinge pe britanic să revină la echipă.
"Aşa cum am spus, în acest moment construiesc o nouă echipă.
James Allison este directorul tehnic şi vreau să încep din acest punct. Pentru tango ai nevoie de două persoane. Poate Brawn este mulţumit cu ceea ce face", a adăugat el.Brawn a lucrat pentru Ferrari în perioada 1997-2006, interval de timp în care Scuderia a obţinut şase titluri consecutive la constructori şi cinci consecutive la piloţi prin Michael Schumacher.
Via CNN
Comentarii (4)