Publicaţia italiană Omnicorse susţine ca una dintre ţintele Scuderiei este Rob Marshall, care în prezent îndeplineşte rolul de designer-sef al echipei Red Bull Racing. Britanicul are astfel un rol important în cadrul cvadruplei campioane mondiale, însă nu a ieşit prea mult în evidenţă în contextul în care Adrian Newey este creditat cu o mare parte a succesului înregistrat de echipă.
Aparent, Marshall ar putea părăsi echipa în urma controversei din Abu Dhabi, când cele două monoposturi au fost excluse din calificări din cauza flexibilităţii aripilor fata.
Pe de altă parte, Gazzetta dello Sport susţine că Ferrari a obţinut deja semnătura lui Bob Bell. Unul dintre artizanii celor două titluri obţinute de Fernando Alonso cu Renault, Bell a lucrat până la sfârşitul acestui sezon ca director tehnic pentru Mercedes.
Potrivit sursei citate, el va începe colaborarea cu Ferrari în luna martie, odată cu startul noului sezon competiţional.
Nu în ultimul rând, tot Gazzetta dello Sport susţine că Ferrari se va despărţi în perioada următoare de două persoane: designerul Nikolas Tombazis şi directorul tehnic Pat Fry.Via Motorsport
Zici sa nu ma ingrijorez? Dar mi se pare ca Rob Marshall stie la fel de multe despre designul si aerodinamica celor de la Red Bull exact ca Prodromou al nostru. Bob Bell cred ca este inferior lui Marshall ca designer, doar ca poate veni cu ceva secrete despre itnegrarea sasiu-motor de la Mercedes, in epoca Ros Brawn el fiind cel care a coordonat W04 in faza intiala.
Referitor la cei 60 de angajati de Ferrari, zici ca nu vor face treaba? Aici s-ar putea sa ai dreptate. Daca au luat atat de multi intr-o perioada atat de scurta, cu siguranta nu sunt acele super creiere de care echipele anterioare sa tzina mortis sa ii tzina 6 luni in garden leaving. Acolo cred ca este o entitate neglijabila, dar iti zic ca de Marshall ma tem. Il pun la egalitate cu Prodromou.
El a mai fost la Mclaren pana in 2011, dar revenirea lui este legata cred de dorinta lui Alonso.
Nici nu vreau sa-mi inchipui ce cosmaruri va avea daca cei de la Ferrari o sa fie mult in fata celor de la McLaren atat in teste cat si in clasament.
2015 se anunta de pe acum ca un an in care postarile si frustrarile lui cred ca vor exploda, dar deh... pe Alonso nu-l mai poate jigni lol :P
Apoi mai e problema lui Raikkonen, lipsit de orice motivație. Problema lui Vettel, care a clacat psihic după eșecul din 2014. Doar mutul crede că Vettel mai e același ca pilotul din 2011 sau 2013. E deja alt om - are copil, nevasta și a fost umilit de coechipier. Enzo Ferrari nu-l aducea. Germanul va avea nevoie de un sezon cu rezultate bune ca să-și refacă psihicul. Dacă Ferrari se vor zbate la coada top 10, Vettel n-are un viitor strălucitor. Comparația lui Vettel cu Schumacher acum se dovedește cea mai amuzantă chestia din F1 a ultimului deceniu.
Mai pe scurt, Ferrari n-are coloană vertebrală, oameni cheie care să dirijeze întregul progres. Toți sunt puși ca niște petice la un sac spart. Poate peste vreo 3 ani se vor schimba lucrurile, dar în 2015 e imposibil.