Ferrari: "Formula 1 nu trebuie să devină 100% electrică"

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 12.09.2011
Luca di Montezemolo consideră că Formula 1 nu trebuie să devină un sport 100% electric şi spune că Marele Circ este un centru de dezvoltare pentru maşinile de serie.

Ferrari a avertizat la Monza prin vocea preşedintelui Luca di Montezemolo că Formula 1 ar face o greşeală majoră dacă ar accepta ca monoposturile să devină 100% electrice.

Reacţia italianului vine în contextul în care monoposturile de Formula 1 vor utiliza doar curent electric în pitlane începând din sezonul 2014, ceea ce ar putea reprezenta un precedent pentru o extindere a conceptului la nivelul întregii competiţii.

"Sunt în favoarea tehnologiilor hibride, ceea ce este altceva. KERS poate prezenta ceva interesant, nu numai pentru Ferrari, ci şi pentru ceilalţi constructori. Dar pentru F1 nu cred că este o problemă dacă concurăm o oră şi jumătate cu performanţe extreme, dacă avem grijă de consumul de carburant, de mediu şi de noua clasă de maşini de serie." 

"Concurez în F1 pentru că pentru mine este cel mai avansat centru de dezvoltare. dacă te uiţi la maşinile noastre de serie de succes din ultimii 15 ani, KERS, cutii de viteze din F1 sau aerodinamica sunt lucruri extrem de importante.

Dacă F1 devine ceva la fel pentru toată lumea, atunci nu există niciun motiv să fiu în F1", a declarat el.

Pe de altă parte, Montezemolo îl sprijină necondiţionat pe Stefano Domenicali la conducerea echipei, deşi acesta este văzut în unele cercuri ca principalul vinovat pentru regresul Scuderiei din ultimii ani.

"Domenicali are toate încrederea mea. Am mare încredere că va furniza rezultate, aşa că va fi foarte ocupat. Când Jean Todt a părăsit compania a fost finalul unei ere. Am deschis o nouă eră, cu oameni noi şi o nouă mentalitate. Până şi noi am descoperit că există necesitatea de a îmbunătăţi unele aspecte. Sunt foarte mulţumit de echipa de management şi aştept cu nerăbdare să furnizeze rezultate", a adăugat el.

Domenicali a preluat conducerea Scuderiei Ferrari în 2008, însă până în prezent nu a reuşit să câştige niciun titlu mondial.

Via | Autosport | BBC Sport

Comentarii (4)

  • Marius
    Un avertisment voalat dar clar pt D.
    1 1
  • nein
    a luat titlu constructorilor in 2008
    1 1
  • @scuderia
    Te invit sa ni te alaturi pe
    https://www.facebook.com/groups/Formula1.Romania/.Te asteptam.
    0 0
  • ctlnmihai
    Ferrari: "Formula 1 nu trebuie să devină 100% electrică"
    De acord cu declarația lui montezemelo
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru