Ferrari: "Este urgent să reducem drastic costurile în Formula 1"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Formula 1 se apropie din ce în ce mai mult de necesitatea de a semna noul Acord Concorde care urmează să fie valabil în perioada 2012-2020, însă reducerea costurilor în Formula 1 ar putea fi introdusă în acest document.
Acordul pentru reducerea costurilor agreat în 2009 a eşuat din cauza greutăţii de a identifica modul în care echipele alocă resurse financiare, astfel că noua propunere este ca bugetul să facă parte din regulamentul sportiv al FIA.
Chiar dacă este una dintre echipele care alocă cele mai mari bugete, Ferrari a lansat un nou apel pentru o reducere drastică şi imediată a costurilor din Formula 1.
"Situaţia economică mondială şi cea a Europei în mod special este foarte serioasă, iar lumea Formulei 1 nu poate ignora acest lucru. Nu ne permitem să mai pierdem timp. Trebuie să abordăm urgent şi cu determinare problema costurilor. FIA este de acord cu poziţia FIA că este necesară o intervenţie drastică."
"Suntem convinşi că echipele şi deţinătorul drepturilor comerciale trebuie să lucreze împreună cu FIA.
Nu mai este cazul să avem discuţii sterile sau să ascultăm inginerii, îngrijoraţi de regulă doar să apere interesele unora sau altora. Problema trebuie atacată la cel mai înalt nivel, fără nicio întârziere", a declarat Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari.Potrivit postului de televiziune SkySports, FIA are termen limită până în 30 iunie pentru a stabili un plan financiar pentru Formula 1.
Via | Ferrari
Dar in contexul actual solutia este mai simpla... sasiu unic, motor unic, cutie unica, elemente aerodinamice unice iar pilotii sa se repartizele pe masini prin tragere la sorti inaintea fiecarui weekend. In acest mod nu am mai avea nevoie de DRS, pneuri fragile... spectacolul ar fi garantat ... scuzati aberarea :).