Ferrari a anunţat în luna ianuarie că Fernando Alonso nu va fi prezent la prima sesiune de teste din această iarnă, cu scopul ca pilotul să se pregătească din punct de vedere fizic pentru noul sezon.
Cu ocazia lansării noului monopost, preşedintele Luca di Montezemolo a dezvăluit că decizia a fost luată de echipă şi că este justificată de faptul că prima sesiune de evaluare este dedicată în primul rând identificării eventualelor probleme de fiabilitate şi mai puţin performanţelor.
"Decizia a fost luată de echipă, nu de piloţi. Luăm deciziile de comun acord cu piloţii. Asta îi va da mai mult timp pentru antrenamente lui Alonso. Testele de la Jerez nu se vor cocnentra pe performanţă, aşa că am decis ca el să continue pregătirea pentru a fi gata pentru Barcelona, unde ne vom concentra mai mult pe performanţă", a declarat italianul.
La rândul său, Alonso a precizat că una dintre explicaţii este programul încărcat pe care l-a avut în decembrie şi ianuarie cu diverse evenimente promoţionale, care nu i-au permis să finalizeze programul de pregătire fizică."Voi urmări testele cu mare interes şi mă voi uita la toate datele care vor veni de la Jerez.
În următoarele săptămâni mă voi concentra pe pregătirea campionatului. În decembrie şi ianuarie am fost ocupat cu echipa, iar până în urmă cu o săptămână am fost implicat în diverse activităţi. Aşa că este bine să fac un pas înapoi şi să mă pregătesc pentru a fi în formă din Australia până în Brazilia", a explicat dublul campion mondial. Via Autosport
Sa inteleg ca la Ferrari din nou se stie cine e primul si cine e al doilea pilot? Pacat, as prefera sa-i lase sa concureze intre ei.
Au luat in considerare ultimii ani si da, au un pilot nr. 1 Daca Massa vrea sa devina nr 1 trebuie sa demonstreze ca poate asta...Sunt sigur ca daca il bate pe Alonso in primele curse o sa fie el cel sprijinit de echipa.