Ferrari furnizează în prezent motoare pentru echipa de uzină, Sauber şi Toro Rosso, însă ultima dintre ele şi-a anunţat deja intenţia de a folosi unităţi Renault începând din 2014, pentru a avea acelaşi partener ca şi echipa-mamă, Red Bull Racing.
Prin urmare, Scuderia caută un nou client care să inlcouiasca Toro Rosso, acest lucru fiind important în contextul incare anul viitor va fi primul în care vor fi utilizate noile unităţi V6 de 1.6 litri.
"Echipele-client sunt o oportunitate foarte importantă pentru un furnizor de motoare. În primul rând, putem testa mai multe motoare şi putem avea mai multe date, mai ales că acum nu putem testa în timpul sezonului. De asemenea, este important să avem un punct de referinţă cu monoposturile care utilizează acelaşi motor. Aşa că Ferrari vrea să ofere un motor bun pentru clienţii săi", a declarat Luca Marmorini, şeful departamentului de motoare al Scuderiei, pentru publicaţia Autosport.
Speranţele celor de la Ferrari se leagă de un contract pentru furnizarea motoarelor cu Force India, acesta fiind şi motivul pentru care echipa încearcă să-l impună pe Jules Bianchi ca al doilea pilot pentru 2013. Indienii folosesc însă motoare Mercedes, iar constructorul german încearcă la rândul lor să-l impună pe Adrian Sutil la echipă.Via Autosport
au fost interesati,dar a aparut acel nenorocit de fum negru,la Jerez...