Ferrari ar putea încălca regulamentul cu noua aripă spate
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ferrari a introdus în Marele Premiu al Spaniei un update semnificativ, care include o nouă podea şi noi aripi faţă şi spate, pe care le-a testat în cele două sesiuni de antrenamente libere de vineri.
Totuşi, noua aripă spate a monopostului 150 Italia ar putea încălca regulamentul tehnic din cauza unei clapete poziţionată mai sus decât în mod obişnuit. FIA a iniţiat deja o anchetă în acest sens, însă directorul de curse Charlie Whiting nu a determinat încă dacă Ferrari a încălcat regulamentul tehnic sau doar a găsit o interpretare inteligentă a regulilor.
"Suntem la curent cu dezvoltările aduse de Ferrari aripii spate şi discutăm cu ei despre asta. Este o interpretare inteligentă a regulilor şi trebuie să decidem dacă este o interpretare corectă a acestora. Totul va fi clar sâmbătă", a precizat britanicul.
Articolul de regulament pe care l-ar putea încălca Ferrari este 3.10.3, care se referă la înălţimea maximă a aripii spate. Potrivit acestuia, măsurătorile nu includ şi clapetele de sprijin, motiv pentru care cel puţin teoretic Ferrari nu a încălcat regulamentul.
"Este vorba despre articolul 3.10.3, care se referă la separatori, dispozitivele care în mod normal sunt doar verticale şi păstrează constantă distanţa dintre profile.
Am avut o problemă cu schimbarea profilelor cu câţiva ani în urmă. Separatorii nu pot fi la distanţe mai mari de 200 de milimetri. Este o interpretare alternativă a aceslei reguli pe care o discutăm în prezent", a mai precizat Whiting.O decizie privind legalitatea aripii spate a monopostului Ferrari va fi luată până la începerea ultimei sesiuni de antrenamente de la ora 12:00.
Via | Autosport
nu imi asum acuratetea informatiilor,.