Ferrari anunţă un update major pentru Silverstone

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 21.06.2011
Ferrari va introduce o îmbunătăţire semnificativă a monopostului la Marele Premiu al Marii Britanii, cu scopul de a rămâne în lupta pentru titlu.

Inginerii Scuderiei Ferrari lucrează intens la fabrica de la Maranelo pentru a îmbunătăţi rapid performanţele monopostului 150 Italia.

După ce în primele şapte etape nu a obţinut nicio victorie, Scuderia mizează pe un update major care va fi introdus cu ocazia Marelui Premiu al Marii Britanii din prima jumătate a lunii iulie, potrivit declaraţiilor directorului de design Nikolas Tombazis.

"La Silverstone vom introduce un nou pachet extins cu multe schimbări care ar trebui să îmbunătăţească monopostul considerabil pentru a ne face mai competitivi. Sper ca acesta să fie suficient de cuprinzător pentru a lupta pentru victorie, dar pentru asta trebuie să aşteptăm până când vom ajunge acolo", a declarat grecul pentru site-ul oficial al Scuderiei Ferrari.

Până la cursa de la Silverstone, Ferrari speră să obţină un rezultat bun pe circuitul stradal de la Valencia. În contextul în care Red Bull se distanţează tot mai mult în clasament, Tombazis admite că Ferrari are nevoie de rezultate foarte bune în următoarele patru etape pentru a intra în pauza de vară cu şanse reale la cucerirea titlului.

"Am făcut multe progrese pe parcursul ultimelor luni, cred că acest lucru a fost vizibil în cursele recente şi sper ca acest trend să continue.

Modul în care ne vom descurca în următoarele câteva curse va decide dacă rămânem sau nu cu o şansă de a lupta pentru titlurile mondiale în acest an, chiar dacă suntem foarte în spate din punct de vedere al punctelor", a adăugat el.

De asemenea, Ferrari a testat la Montreal un nou tip de suspensie spate, pe care inginerii speră să o introducă pe monopost în perioada următoare.

Via | Ferrari

Comentarii (1)

  • mobius
    utopie
    O vorba din vechime spune, sa te feresti de darurile facute de greci. Chiar nu inteleg ce vrea sa spuna Tombazis referitor la sansele Scuderiei. Daca la piloti s-ar mai putea produce o minune (ar trebui totusi ca monopostul Ferrari sa fie cu ceva peste celelalte de acum incolo iar Vettel in special sa termine aproape toate cursele mai jos de locul trei), la constructori este chiar imposibil ca Ferrari sa castige si asta pentru ca nu are al doilea pilot care sa aduca punctele necesare.
    2 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru