Formula 1 se pregăteşte pentru una dintre cele mai mari schimbări ale regulamentului tehnic din întreaga sa istorie, motoarele V8 de 2.4 litri urmând să fie înlocuite de unităţi turbo V6 de 1.6 litri.
Tocmai de aceea, Stefano Domenicali, şeful Scuderiei Ferrari, anticipează că ordinea pe grila de start s-ar putea schimba radical în sezonul următor.
"Bănuiala mea este că am putea vedea surprize uriaşe sezonul următor în ceea ce priveşte ordinea pe grila de start. În opinia mea şi dacă îmi amintesc bine schimbările care urmează sunt cele mai mari pe care le-am avut vreodată în Formula 1. Este foarte important să le gestionezi bine, altfel eşti pierdut", a declarat italianul într-un amplu interviu acordat site-ului oficial al Formulei 1.
Ultima schimbare majoră a regulamentului tehnic a avut loc în sezonul 2009, înaintea căruia Ferrari şi McLaren se luptau pentru supremaţie. În primul sezon al schimbării de regulament Brawn GP a cucerit ambele titluri mondiale, iar Red Bull Racing a început ascensiunea care avea să se transforme într-o dominaţie absolută pe parcursul următoarelor trei ediţii.
Via Autosport
Pai daca te stii incompetent, si ai demonstrat-o in atatia ani, nu mai bine te duci naibii si iti cauti o alta activitate? Devine insuportabil omul asta! N-are nici bunul simt de a pastra tacerea. Parca trateaza fanii ca pe niste prosti.