Ferrari: "Alonso luptă pentru medalia de argint"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ferrari s-a resemnat cu înfrângerea suferită în acest sezon şi admite că Red Bull Racing şi Sebastian Vettel nu mai pot fi ajunşi din urmă în cursa pentru cele două titluri mondiale.
Scuderia va aborda însa ultimele şase Mari Premii ale sezonului cu obiectivul de a câştiga cât mai multe curse, pentru că Fernando Alonso să poate termina pe locul doi în clasamentul general.
"Şase Mari Premii înseamnă şase oportunitati pentru a încerca şi a câştiga curse, aşa că motivaţia este încă puternică pentru oamenii de la Maranello. Locul trei obţinut de Fernando la Monza în urmă cu două săptămâni l-a promovat pe locul doi în clasamentul piloţilor, iar spaniolul va face tot ce îi stă în putere pentru a termina acest sezon pe poziţia 'medaliei de argint', începând cu evenimentul din Singapore pe care anul trecut l-a câştigat din pole position pentru Ferrari", precizează Scuderia în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al statului Singapore.
Ferrari va introduce în Singapore un ultim update pentru monopostul 150 Italia, care include câteva modificări la aripa spate.
"Cursele rămase vor reprezenta bancul de probe pentru unele elemente care ar putea fi folisite pe monopostul din 2012. aerodinamice, în special la aripa spate. Aceste modificări au fost planificate înainte ca departamentul de aerodinamică să-şi îndrepte integral atenţia spre anul viitor", mai precizează italienii.
Chiar dacă maşina de anul viitor reprezintă principala preocupare a designerilor, monopostul 150 Italia din acest sezon va avea câteva update-uriVia | Ferrari
Comentarii (0)