Ferrari s-a despărţit recent de directorul tehnic James Allison, însă l-a numit în locul său pe Mattia Binotto, care nu are o experienţă vastă în dezvoltarea şasiului sau a aerodinamicii.
Iniţial, s-a speculat că Scuderia a încercat să recruteze ingineri cu nume precum Ross Brawn, însă italienii susţin acum că nu au nevoie de angajaţi cu renume şi că nu se află în căutarea unor ingineri consacraţi.
"Rolul nostru este să ne asigurăm că obiectivele pot fi atinse. În cazul în care conceptele sunt clare, cred că nu trebuie să ne uităm în exteriorul Maranello pentru noi ingineri. Nu căutăm mega-talente. Când există un mega-talent este normal ca toată echipa tehnică să facă ce spune el, dar nu avem un astfel de om", afirmă şeful Maurizio Arrivabene.
În acest context, Ferrari a decis să adopte o structură tehnică pe "orizontală", în care există mai mulţi şefi pe anumite departamente, în locul unui singur şef care să supervizeze întregul proiect."Lucrăm pe o structură orizontală, iar coordonatorul este Mattia Binotto.
Va lucra cu echipa pentru a îmbunătăţi monopostul. Toţi tehnicienii vorbesc între ei, dar diferenţa este foarte importantă: monopostul nu va mai fi al domnului "X". Va fi un monopost rezultat din cooperarea tuturor părţilor implicate în proiect", a adăugat el.Practic, Ferrari a adoptat o strategie similară cu cea a rivalilor de la McLaren, care au ca şefi de departamente pe Peter Prodromou, Tim Goss şi Matt Morris.
Via Motorsport
Mândria și orgoliile naționaliste ii vor duce pe locul 4 și va trece pana si Force India de ei.
O știre și o galerie foto nu ar strica.
din nou au gasit un vinovat , pentru succesuri...viitoare.
Sunt curios cum va sta lucrurile dupa pauza de vara, cei de la Ferrarai ar putea aduce personal de alte departamente din FIAT, care sa-i ajute in acest sezon.