Fernando Alonso păstrează un avans de 29 de puncte în fruntea clasamentului general chiar şi după prestaţia mai puţin entuziasmantă de duminică, când a terminat pe locul trei Marele Premiu al statului Singapore.
Misiunea spaniolului a fost uşurată semnificativ de numeroasele abandonuri suferite în ultima perioadă de Lewis Hamilton sau Sebastian Vettel, însă şeful Stefano Domenicali a admis că Ferrari nu se poate baza la nesfârşit pe aceasta premisă. Prin urmare, italiienii anunţă noi îmbunatăţiri pentru ultimele şase curse ale sezonului.
"Mai sunt şase curse până la finalul sezonului şi este clar că avem nevoie să facem un pas înainte în termeni de performanţă, pentru că nu ne putem baza doar pe ghinioanele celorlalţi.Trebuie să îmbunătăţim foarte mult monopostul pentru circuitele care necesită forţă de apăsare aerodinamică maximă. Cu toate acestea, nu trebuie să reacţionăm pripit, pentru că este mai bine să aducem câteva update-uri care funcţionează decât să aducem prea multe. Aceasta este zona în care trebuie să îmbunătăţim şi va fi una dintre priorităţile noastre în zilele următoare", a declarat el.Pe de altă parte, Domenicali a evidenţiat o altă prioritate a echipei, considerând că fiabilitatea este la fel de importantă pentru ca Alonso să cucerească titlul, în special într-un sezon atât de echilibrat.
"Fiabilitatea este întotdeauna prioritatea numărul unu. Cu cât campionatul avansează mai mult, cu atât este mai mare preţul pe care îl plăteşti pentru cea mai mică eroare", a mai declarat el.
Via SkySports
ba se poate. Ca dovada, chiar asta se intampla.