Ferrari a testat la Vairano configuraţia aerodinamică pentru Canada
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Marele Premiu al Canadei reprezintă prima ocazie a echipelor în acest sezon de a concura cu monoposturile pe setări medii spre mici ale forţei de apăsare aerodinamică.
Pentru a evalua impactul acestor setări asupra performanţelor, Ferrari a efectuat joi un test aerodinamic în linie dreaptă pe circuitul de la Vairano cu ajutorul pilotului de rezervă Giancarlo Fisichella.
"Monopostul F10 va avea în principiu aceleaşi specificaţii pe care le-a avut şi în Turcia, cu excepţia faptului că cele două maşini vor avea o configuraţie aerodinamică adecvată caracteristicilor medii spre minim a forţei de apare aerodinamice pe circuitul de la Montreal. Este pentru prima oară în acest an când monoposturile vor concura astfel. Pentru a evalua aceste setări, Giancarlo Fisichella a fost joi la volan pentru un test aerodinamic la Vairano", se arată într-un comunicat de presă al Scuderiei Ferrari.
Pe de altă parte, Ferrari a confirmat că va utiliza la Montreal noul sistem de ventilaţie F-duct pionierat de McLaren.
Deşi până în prezent nu a obţinut rezultate spectaculoase cu acest sistem, Ferrari considera că această componentă are o importanţă majoră în Canada graţie liniei drepte foarte lungi."Noul concept al aripii spate pe care Ferrari l-a utilizat în ultimele două curse ar putea fi de asemenea un factor important, având în vedere că vom concura cu viteza maximă pe linia dreaptă de pe circuit", se mai precizează în comunicatul Ferrari.
Via | Ferrari
Cred ca in cazul lui mirciulica exista o samanta de pe vremea propagandei comuniste. A ramas cu o trauma, poate mostenita din familie, are o reactie isterico-alergica la rosu.
Oare de ce nu poate fi suporte al unei echipe si nu denigrator al alteia.
La cum au castigat in turcia favoritii sai ........