Ferrari a modificat sistemul de piuliţe utilizat pentru înlocuirea pneurilor la boxe

de Daniel Popescu
Vineri, 03.07.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari va utiliza începând de la Silverstone un nou sistem de piuliţe pentru schimbarea pneurilor în timpul opririlor la boxe, după ce Sebastian Vettel a pierdut un podium în Austria din cauza unei defecţiuni a acestuia.

Băieţii fac multe antrenamente pentru opririle la boxe pentru a vedea dacă funcţionează.

Sebastian Vettel
Pilot Ferrari
Sebastian Vettel a ratat o clasare pe podium în Marele Premiu al Austriei după ce a pierdut timp preţios la unica schimbare a pneurilor din cauza dificultăţii mecanicilor de a retrage cauciucul dreapta-spate de pe monopost.

O analiză ulterioară a evidenţiat că problema a fost cauzată de o piuliţă, iar Maurizio Arrivabene, şeful Scuderiei, a solicitat schimbarea de urgenţă a sistemului pentru a evita repetarea unor astfel de incidente.

Înaintea Marelui Premiu al Marii Britanii de la sfârşitul acestei săptămâni, Vettel a dezvăluit că sistemul a fost modificat, iar mecanicii efectuează numeroase exerciţii pentru a vedea dacă noua versiune funcţionează în mod corespunzător.

"Ştiu că avem ceva nou de încercat aici şi sper ca în viitor să evităm problemele, dar trebuie să aşteptăm. Băieţii fac multe antrenamente pentru opririle la boxe pentru a vedea dacă funcţionează.

Sper să nu mai avem probleme, pentru că asta ne-a costat un podium în Austria, ceea ce nu a fost ideal", a declarat germanul.

Pentru moment, Ferrari îşi păstrează în mod confortabil locul doi în clasamentul constructorilor cu 192 de puncte, în timp ce Williams ocupă poziţia a treia cu 129 de puncte. 

Comentarii (1)

  • Nu am fost niciodata un mare fan al lui Vetel (sunt in schimb mare fan Ferrari), dar nu pot sa nu remarc ca neamtul are declaratii de bun simt, nu stiu daca le avea si inainte de a veni la ferrari pt ca nu urmaream si nu urmaresc in mod special RedBull.
    15 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru