Fernando Alonso revine în Formula 1: spaniolul a semnat cu Renault pentru 2021

de Paul Cosma
Miercuri, 08.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso se va întoarce în Formula 1 după o pauză de doi ani și va concura în 2021 pentru Renault, potrivit unui anunț oficial făcut de constructorul francez. Astfel, Alonso revine la echipa cu care a câștigat două titluri de campion mondial în 2005 și 2006.

După ce și-a anunțat retragerea din Formula 1 la sfârșitul sezonului 2018, pe vremea când era pilot McLaren, Fernando Alonso a profitat de ocazie pentru a se întoarce în competiție de anul viitor.

Dublul campion mondial a semnat un contract cu Renault pentru 2021 și va fi coleg cu Esteban Ocon, după ce Daniel Ricciardo a anunțat că va pleca anul viitor la McLaren.

“Renault este familia mea, locul cu cele mai frumoase amintiri, inclusiv cele două titluri mondiale, dar acum privesc spre viitor. Mă întorc la echipa care mi-a dat ocazia să concurez la începutul carierei și care acum mi-a oferit șansa să mă întorc la cel mai înalt nivel,” a declarat Alonso.

Renault a transmis că Alonso și Ocon vor dezvolta mașina în vederea sezonului 2022, însă nu este clar deocamdată dacă pilotul spaniol va rămâne la echipă și în 2022.

Via Renault

Comentarii (44)

  • Renault F1
    Contractul este pe cel putin 2 ani. Deci in 2022 va fi acolo. N-are cum sa rateze noua masina. Ar fi un non-sens.
    11 2
  • Alonso revine mai mult din pasiune decat pentru titluri sau victorii.
    Renault era pe picior de plecare daca nu se adopta un budget cap de 145 milioane pt 2021.
    Oricum Renault a concediat mai multi angajati de la echipa pentru a rezista in F1 si are probleme financiare. Probabil venirea lui Alonso va aduce si ceva sponsorizari consistente, pentru ca Ricciardo sau Ocon nu sunt capabili de asa ceva.
    Sper sa inventeze Renault ceva pentru ca n-au mai castigat din 2006.
    Dar cu revenirea lui Alonso devine sigura retragerea lui Vettel. Poate sa se duca la Racing Point :)) Ca Mercedes singur nu-l ia.
    8 6
  • Strict decizie de bussiness atat pentru renault cat si pentru Liberty Media.

    Marketing curat!. Performantele cele mai mari se vor inregistra in vanzarile de sepci si tricouri. Ultima promotie Reanult/Alonso :).

    La 39 de ani, in conditiile actuale in care pilotii tineri sunt super pregatiti, Alonso nu va face fata sigur, desi sincer mi-as dori sa fiu contrazis de fapte
    12 10
  • "Aaarrrggghhh, GP2 engine, GP2 engine" ! Ii mananca rau de tot in fund pe astia de la Renault ! In loc sa aduca ianga Ocon un tanar talentat din propria pepiniera, ca au de unde, ei aduc un bosorog intepenit in rele ! De capul lor sa fie !
    10 15
  • Decizie pur comerciala pentru Renault. Sepcute si tricouri, cum spune "Eu".
    10 7
  • Costel
    daca unui sasiu musai rudimentar precum cel Renault din ultimii ani,
    cauza principala a anonimatului francezilor la ultima descalecare in marele circ, chiar i se pot ascunde evidentele carente in pista numa' prin strunirea acestuia de catre un pilot cat se poate de matur atat din perspectiva palmaresului incontestabil dar categoric si a etatii,
    Alonso avand totusi varsta mai apropiata de performerul Laurent Hurgon decat de viitorul coechipier Esteban Ocon, atunci alegerea lui Cyril se dovedeste ideala,

    daca RenaultF1 continua insa si-n 2021 cu aceleasi angoase&grimase in reprezentatiile publice bilunare atunci marketingu' amintit cu atata sarg de antevorbitorii mei ma obliga sa inchei comment-ul cu celeritate pentru a nu-l asorta cu o deloc inoportuna obscenitate
    5 2
  • The Dot
    Ooo, se intoarce trisorul suprem!
    Sper sa-l aduca si pe Piquet Jr pe post de suport moral.
    Asta insemna ca Vettel-Pirueta chiar ca ramane fara solutii.
    2 18
  • Asta nu ar fi venit coleg cu Ricciardo. Dar il mananca si Ocon.
    0 5
  • Alonso sa nu faca fata Formulei 1? :))))
    Te-ai uitat macar ce musculatura are pe corp? Si anul trecut a avut atatea competitii, plus ca se antreneaza constant. Le Mans e foarte solicitanta dpdv al efortului. Are Alonso muschi la gat cat Leclerc, Norris si Russell la un loc.
    Pe langa faptul ca Alonso are un stil de condus unic in F1. Mai cititi-l pe Valentin Raducanu daca vreti sa aflati cum conduce Alonso, de reuseste sa dea 110% din masina.
    Si cu toate tehnologiile din ziua de azi, poti castiga lejer la 40 de ani in F1. Daca un copil de 18 ani poate conduce o masina de F1, Alonso la 39'40 de ani merge ceas. Sa fim seriosi. Conditia fizica n-a fost niciodata o problema pentru spaniol si nici nu va fi.
    Masina a fost mereu o problema, din 2007 si pana azi...
    14 2
  • Inainte de afi pilot, Alonso este un om care are un caracter infect! Nu sufar acest gen de om care asteapta ca sa-si rupa altii gatul, ca apoi sa apara el in prim-plan si sa spuna ..."Vedeti...aveati nevoie de mine!". McLaren si Renault au trecut prin momente grele in ultimii ani. Dar omul a zis PAS. El nu concureaza ca altii, in momentele grele din viata unei echipe! Probabil ca acum a fost incurajat de performantele McLaren care este motorizata de Renault! Dar Renault, ca echipa de uzina, este la ani lumina de McLaren in momentul actual! Sa nu se pacaleasca din nou! Nu conteaza doar motorul, mai conteaza si sasiul! Uitati-va la Williams! Cu motor Mercedes, e putin mai rapid decat Dacie!
    6 11
  • Sa refaca tripleta de aur Briatore - Alonso - Piquet care castiga curse cu un monopost inferior.
    1 7
  • Lasa musculatura in pace ca nu aia e problema. Problema e in cap, de acolo o sa vina lentoarea la 40+ ani.
    4 8
  • E la fel ca revenirea lui Schumacher dar mai putin interesanta si mediatizata.
    3 3
  • Schumacher a facut pole la Monaco. Sa-l vedem pe Alonso.
    5 0
  • Vorbesti prostii zyz-abc, sau cate litere mai vrei din alfabet. A avut curajul sa se duca la un Mclaren-Honda de care a tras 3 ani buni. Si in ce conditii.! Impins masina, pilotaj pe 2 roti pana la boxe dupa care termina pe 7......cred ca esti complet in afara subiectului ori esti hater, caz in care poti spune orice ca nu conteaza. Caracterul pilotilor de F1 nu intra la palmares. Daca ii iei pe cei mari la rand au toti un caracter discutabil.

    Formula 1 castiga un mare pilot inapoi. Daca ma uit la tineri nu prea unul care sa ii urmeze, lui sau lui Hamilton. Mucosii inca sunt departe de performanta. Pana una alta Alonso tot la o echipa cu probleme se duce, deci nu fuge de provocari.
    13 4
  • Pe fetelica il mai vrea cineva?
    3 6
  • mustbe
    Asta se uita doar la coechipier cand merge la alta echipa.
    1 2
  • Da, a plecat din F1 ca i se scarbise. De fapt pentru ca venea Norris. Acum revine ca a vazut ca pe Ocon l-au batut mai multi. Intre timp Norris confirma:

    https://www.youtube.com/watch?v=XgXo0509S28
    1 2
  • THE SPINNING GERMAN
    Cred ca unul de pe-aici il confunda pe Alonso cu fetal. Alonso isi cam bate coechipierii. Pe toti. Hamilton a fost o exceptie si aceea doar la nr. de pole-uri s-a facut diferenta, cu o echipa intreaga impotriva lui. Pe fetal il bate mai nou toata lumea. Fetal, Spinning fetal.
    8 2
  • Singurul "merit" al lui Alonso este ca stie cand sa fuga. De fetal a fugit, de Norris a fugit, de Hamilton a fugit de doua ori. Deci da, isi cam bate coechipierii. Sau nu prea. Button l-a batut la puncte, Hamilton l-a batut la orice in afara de puncte.
    Asa ca Alonso poate sa pastreze impresia de "valuare" dar daca tot fugi nu faci titluri. Bine, el stie ca nu le-ar fi facut nici altfel, altfel de ce sa fugi? De titlu? Nu are sens.
    0 7
  • Enache
    Fernando il vrea pe Vettel la Renault de la anul....o fi stiind el ceva..;)
    4 0
  • Enache
    lol-esti un troll celebru, doar ca nu prea are logica povestea ta. E adevarat, Vetel nu fuge de nimeni, e azvarlit afara.
    3 0
  • Alonso inca se teme de Vettel. Chiar daca l-a batut si Leclerc nu doar Ricciardo.
    1 4
  • THE SPINNING GERMAN
    Bah, de fetela nu se mai teme nimeni. Doar Vetel.
    6 2
  • THE SPINNING GERMAN
    Alonso acum il face terci, mai ceva decat pe Kimi. Vetel e bine sa stea acasa. Daca nu vrea sa devina pres in F1.
    5 3
  • Ricciardo si Leclerc au fost putin mai buni decat Vettel. Asta nu inseamna ca relatia Vettel Alonso s-a schimbat. Pe Alonso il baga sub masa jumatate din pilotii de pe grila actuala. Posibil si Ocon.
    2 7
  • Geometrica
    Vettel e un pilot senzational. Il bate pe Alonso oricand. Pacat ca nu-l mai vrea nimeni. Probabil ca nu se-nvarte suficient pe circuit. Dar nu-i stres, mai este timp pana la final de an.
    5 2
  • Geometrica
    Ricci vorbeste despre Alonso intr-un mare fel. Despre Vettel.....cine ce sa mai spuna. Ne arata in fiecare cursa.
    4 1
  • Geometrica
    Cu Renault nu e mare lucru de facut deocamdata. Cred ca spaniolul vrea ceva distractie, i-a lipsit F1. Vettel la Ferrari parca duce in carca o piatra de moara. Zici ca-i pedepsit.Trebuie cineva sa-l usureze, in ritmul asta clacheaza.
    6 0
  • Bai lol, parca Alonso ti-e dusman de moarte. Lasa-l bai, sa vedem la ce nivel este. Te temi ca il spulbera pe Ocon? Esti cel mai inversunat hater de pe aici. Ce castigi, cu denigrarile astea? Te fac mai frumos, mai bogat sau mai inteligent? Sau cauti atentie? E ridicol ce faci tu, fara suparare...
    8 0
  • Curat hater. Doar pentru ca inca mai cred ca Vettel e mai bun decat Alonso. Inca nu i-am vazut pe aceeasi masina deci amandoi putem sa credem ce vrem. Leclerc a fost o nuca tare pentru un Vettel imbatranit. Asta nu inseamna ca nu o sa fie si pentru Alonso tot o nuca tare. Unde mai pui ca Alonso e pe bara de doi ani si mai batran.
    1 3
  • NU o sa-l vedeti pe Alonso in 2022. Renunta dupa 2021.
    1 2
  • Se intoarce dezvoltatorul de masini la Renault sa le dezvolte masina. Nu-i vad bine.
    1 1
  • Cum il vezi tu pe Vetel e treaba ta. Tu crezi ca e mai bun ca Alonso, nimic nou. Treaba care conteaza e cum ii vad pe cei doi profesionistii, cei din sport. Ori acolo, atat pilotii cat si team managerii au alta opinie. Nu trebuie decat sa te informezi, daca asta vrei. Poti sa mai vezi ce parere au jurnalistii din motorsport. Iti trebuie ochelari de cal sa il vezi pe Vetel peste Alonso, dupa prestatiile celor doi concluzia e simpla.
    Daca Vetel va mai fi in F1 inseamna ca mai conteaza pentru cineva. Personal cred ca nu-l vrea nimeni.
    2 1
  • THE SPINNING GERMAN
    Biata fetita, bate la toate usile....rand pe rand i se inchid in nas.....Eu chiar cred in el, in cerculetele facute in curse. Cat spectacol!!

    Fetal nu trebuie sa dezvolte masinile de F1, el trebuie doar sa le tina pe circuit.
    2 3
  • "Cum il vad profesionistii pe Alonso" e rasuflata. De multa vreme. Alonso a primit volan la o echipa de pluton, doar pentru doi ani si doar pentru ca a plecat Ricciardo. Cam asa vad profesionistii. Alonso e acum cum era Massa la Williams.
    2 4
  • Alonso nu e Massa iar Renault nu e Williams. Nu se leaga nicicum. Nici proiectul nu e acelasi. Dar tu esti un expert si le vezi altfel.
    3 2
  • Daa, mare diferenta. Acum vrea titlul cu Renault cum voia titlul cu McLaren Honda cand nu prindea Q2.
    1 2
  • Cu putin noroc Vettel nu o sa mai fie in Formula 1 de anul viitor. Si toti de pe aici incepand cu ala de "invarte"prafurile prin capul lui o sa trebuiasca ori sa gaseasca alt pilot de batjocorit ori sa revina la spart seminte in fata blocului.
    3 0
  • bisturiu
    Cred ca o sa-l bata Ocon. Dar ca intotdeauna o sa iegziste o explicatie.
    2 2
  • Enache
    Pe biata fata n-o vrea nimeni. Poate merge in locul lui Kimishor, ca tot sunt ei buni prieteni.
    1 4
  • lalache
    Poate merge la Renault cu Alonso.
    1 0
  • @bisturiu
    Sa vezi cand o sa fie defavorizat la Renault.
    0 0
  • mobius
    Specialistii au zis Sainz. Nu Vettel, nu Alonso.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru