FEATURE: Secretele succesului lui Vettel în Formula 1

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 12.10.2011
Automarket vă prezintă câteva dintre motivele pentru care Sebastian Vettel a câştigat al doilea titlu mondial în Formula 1. Niciunul dintre acestea nu are legătură cu monopostul Red Bull.
"Sebastian Vettel este talentat, determinat, muncitor şi rareori face aceeaşi greşeală de două ori. Nu este arogant. Dacă are performanţe sub nivelul de care simte că este capabil se enervează foarte mult" - Adrian Newey, directorul tehnic al echipei Red Bull Racing.

 

 

Sebastian Vettel calcă din ce în ce mai puternic pe urmele lui Michael Schumacher după ce a devenit cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria Formulei 1, însă nu puţini sunt cei care consideră că performanţele sale se datorează aproape în exclusivitate rapidităţii monopostului Red Bull Racing.

Cei care fac parte din această categorie uită însă că germanul a câştigat puncte în Formula 1 chiar de la prima cursă (cu BMW-Sauber în Marele Premiu al Statelor Unite din 2007) sau că a câştigat prima cursă în Formula 1 cu un monopost Toro Rosso cel mult de mijlocul plutonului pe o ploaie torenţială la Monza în 2008.

Este adevărat, Red Bull Racing deţine cel mai rapid monopost de Formula 1, însă aceasta nu este singura explicaţie pentru dominaţia categorică a lui Vettel din acest sezon. Cea mai bună dovadă este că Mark Webber, care beneficiază de exact acelaşi monopost, nu şi-a trecut în cont nici măcar o victorie în primele 15 curse ale sezonului.

Ar fi însă o explicaţie prea simplistă. În realitate, Vettel a avut succes în 2011 datorită unui cumul de calităţi care au prea puţină legătură cu performanţele monopostului Red Bull.

MUNCĂ INTENSĂ

Pentru Sebastian Vettel, sezonul 2011 al Formulei 1 a început la numai cinci zile după câştigarea titlului de anul trecut. Pe circuitul de la Abu Dhabi, echipele de Formula 1 au avut prima oportunitate să testeze pneurile Pirelli, care urmau să fie folosite în premieră în sezonul 2011.

Dintre cei şase piloţi ai echipelor de top Red Bull Racing, Ferrari şi McLaren, Vettel a fost singurul care a evaluat noile cauciucuri în ambele zile de teste, deşi era singurul care merita o vacanţă. Fernando Alonso şi Felipe Maassa au efectuat câte o zi de teste pentru Ferrari, în timp ce Webber, Lewis Hamilton şi Jenson Button nici măcar nu au urcat în cockpit. Era doar primul semn că germanul este determinat să-şi apere titlul prin muncă. Multă muncă.

ATENŢIE LA DETALII

Testul din noiembrie cu noile pneuri nu a fost însă suficient pentru Vettel, care a dorit să ştie mai multe despre acestea. Şi unde poţi afla amănunte inedite despre compoziţia şi comportamentul acestora decât la sediul central al producătorului Pirelli de la Milano? Aşa se face că într-o zi de decembrie, când rivalii săi se pregăteau pentru sărbătorile de iarnă, Vettel a făcut o vizită surpriză la sediul Pirelli, luându-l prin surprindere inclusiv pe Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

"Am fost impresionaţi când a venit să ne vadă şi cred că asta ne-a oferit încă o dovadă a tipului de pilot care este.

Ce a făcut cu noi face în mod sigur în toate activităţile sale. Singurul pilot care ne-a mai pus atât de multe întrebări este un alt german, care este puţin mai în vârstă şi are ceva mai multe titluri. Asta a fost interesant" - Paul Hembery.

Deloc surprinzător, germanul la care face referire Hembery este Michael Schumacher, pilotul care îşi vede recordurile doborâte unul câte unul de bunul său prieten.

ADAPTABILITATE

Celebrul naturalist britanic Charles Darwin spunea, în cadrul Teoriei Evoluţioniste, că singurele specii care supravieţuiesc sunt cele care se adaptează cel mai bine condiţiilor de mediu, iar Vettel face cu siguranţă parte dintr-o astfel de specie.

Un exemplu este rapiditatea cu care s-a adaptat la noul sistem Drag Reduction System (DRS): în timp ce restul piloţilor comentau în termeni mai mult sau mai puţin pozitivi noua tehnologie, pilotul echipei Red Bull a înţeles că punctul cheie al tehnologiei este să deschizi aripa spate ajustabilă cât mai devreme după ieşirea dintr-un viraj.

"Vettel a fost capabil să deschidă aripa spate aproape imediat după ce accelera la ieşirea din virajul doi şi să o menţină deschisă pe tot parcursul virajelor trei şi patru de mare viteză" - Glenn Freeman, jurnalist la Autosport, despre cum a utilizat Vettel sistemul DRS în testele de iarnă de pe circuitul de la Jerez.

Abilitatea de a exploata avantajele sistemului DRS l-au ajutat decisiv în calificări, acolo unde a obţinut 12 pole pole position-uri în 15 etape. Faptul că Webber a obţinut doar trei pole position-uri este încă o dovadă că valoarea monopostului Red Bull nu este unicul factor care a ajutat la dominaţia echipei în calificări.

Acestea sunt doar trei dintre calităţile care l-au ajutat pe Vettel în 2011 şi care au avut o influenţă majoră în înţelegerea şi adaptarea la noul regulament pentru acest sezon. Nu sunt însă şi singurele. Există alte câteva care ţin mai degrabă de felul său de a fi decât de talentul cu care este înzestrat.

LOIALITATEA

Vettel nu a uitat niciodată de unde a plecat. Nu a uitat că Red Bull l-a sprijinit pe tot parcursul carierei şi l-a influenţat semnificativ, motiv pentru care a refuzat toate ofertele primite pe vremea când impresiona la Toro Rosso. "În acea perioadă, au existat câteva echipe care, aşa cum vă puteţi imagina, au încercat să-l recruteze spunând 'hai la noi, Red Bull racing nu va face nimic pentru tine'. Dar Vettel este un caracter loial şi ne-a spus că va rămâne cu echipa care l-a dezvoltat şi care avea un contract cu el" - Adrian Newey, directorul tehnic Red Bull.

 

CURIOZITATEA

Curiozitatea este una dintre caracteristicile definitorii ale omului, însă Vettel a dus această trăsătură de caracter la extrem. Curiozitatea germanului se referă inclusiv la detalii tehnice ale monopostului Red Bull, de care un pilot de Formula 1 nu are nevoie neapărat pentru a concura.

"Sebastian este foarte curios despre multe lucruri şi vrea să înţeleagă totul.

Este interesat de lucruri tehnice, care nu îi afectează pilotajul în mod direct. Asta este natura lui curioasă" - Adrian Newey.

La toate aceste calităţi se adaugă şi talentul fără de care nu ar fi reuşit să ajungă în Formula 1, dar şi abilitatea de a învăţa din greşeli.

"Sebastian este foarte tlaentat din punct de vedere natural, dar este şi foarte determinat şi foarte muncitor. Îţi lasă impresia că învaţă ceva nou de fiecare dată când se urcă în monopost şi rareori face aceeaşi greşeală de două ori. Este incredibil de competitiv, dar într-un mod pozitiv. Nu este arogant, iar când obţine performante sub nivelul de care se consideră capabil se enervează foarte mult" - Adrian Newey.

În ciuda acestor calităţi demonstrate în ultimii ani, nu puţini sunt cei care consideră în continuare că Vettel ar deveni un pilot de pluton în cazul în care ar pilota pentru o echipă de la jumătatea grilei de start. Chiar dacă a demonstrat că poate efectua depăşiri atunci când îşi doreşte cu adevărat, potenţialele rezultate ale germanului la o echipă din mijlocul plutonului rămân necunoscute. Atât de necunoscute, încât inclusiv germanul ar putea accepta la un moment dat al carierei provocarea de a transforma o echipă mediocră în campioana mondială.

În opinia lui reputatului director tehnic Ross Brawn, exact aceasta este provocarea de care ar avea nevoie Vettel pentru a putea ajunge la nivelul lui Schumacher.

"Provocarea lui Vettel va fi similară cu cea a lui Schumacher. Ce urmează după ce ai câştigat două titluri? Care este provocarea? Care este motivaţia? Pentru Schumacher, motivaţia a fost să meargă la Ferrari şi să aibă succes. Sunt sigur că Vettel va analiza asta, pentru că toată lumea crede că Vettel face o treabă grozavă, dar Red Bull este un monopost fantastic. Cine ştie, poate ambiţia îl va duce într-o direcţie diferită" - Ross Brawn.

Însă până când va urma un astfel de drum, Vettel va rămâne la Red Bull pentru a câştiga şi mai multe titluri mondiale decât a făcut până acum. În fond, are la dispoziţie şapte ani pentru a deveni cel mai tânăr triplu campion mondial din istorie, record deţinut în prezent de Ayrton Senna (31 de ani şi 227 de zile).

Comentarii (20)

  • Vettel
    Acesta e un articol bun de citit in special pentru aceia care il critica si pun performantele lui doar pe seama monopostului. E mai mult decat atat!
    Nu spun ca nu are si defecte, insa in momentul acesta se vad prea putin. Fiecare om cu bune si rele. El trebuie admirat si respectat pentru tot ceea ce a reusit sa faca pana acum. Cred ca in viitor va avea parte si de mai multe incercari in cariera de pilot si cred ca intr-un fel sau altul tot va iesi cu fruntea sus.
    18 2
  • Vettel
    va sta la red bull inca mult si bine ... probabil cand echipa va ajunge in declin(si el va avea deja cel putin 3 titluri) va pleca la McLaren, Ferrari, Mercedes GP sau la cine stie ce echipa care va fi in carti ...
    ... Oricum asa cum MS a ajuns un Icon si un Idol pentru suporteri ferrari, asa Vettel este deja un Icon al RBR.
    Nu-i va fi usor sa paraseasca echipa ... si nu-i sigur k isi va dori ...
    12 0
  • Daniele, tu tii cu ursul?
    "Cea mai bună dovadă este că Mark Webber, care beneficiază de exact acelaşi monopost, nu şi-a trecut în cont nici măcar o victorie în primele 15 curse ale sezonului"- ai curajul sa spui "acelasi monopost" cu aceleasi lipsuri de probleme la start de care Vettel n-a avut parte?Asa deci Vettel nu este foarte "tlaentat"(cum ai scris tu in material) tinand cont si de mesajele pe care le-a primit Weber ("ai grija de monopostul tau", adica nu-l depasii pe Vettel, lasa-l in fata ta) insa Mark n-a tinut cont de acele "mesaje"(adica ordin de echipa) continuand sa-l atace in acea cursa.
    11 14
  • ctlnmihai
    Vettel
    Pro : 1.a avut cel mai performant monopost de pe grilă
    2. a dat dovadă de naturalețe și fair-play
    Contra 1:N-a avut un coechipier puternic decât în primul sezon când a luat titlul. în 2011 Mark Webber nu i-a pus nicio problemă
    2. Când e în pluton nu prea reușește să-și depășească adversarii.
    Rămâne de văzut cum se va descurca într-un monopost de locurile 3-4 .. nu spun de pluton că niciun campion mondial nu va reuși cine știe ce succese cu un monopost williams de exemplu
    8 7
  • red bull
    ......din nou povesti..........
    2 5
  • @Vettel
    Era de asteptat ca un pilot ca Vettel sa fie concentrat pe castigarea unui nou titlu si nu pe datul declaratiilor purtand ochelari de soare. Bravo lui! Multi piloteaza in Formula 1 doar de dragul aventurii fara rezultate, altii piloteaza pentru a numara accidentele in care sunt implicati iar altii concureaza pentru a castiga. Vettel, Button si Alonso au fost cei care in sezonul aceasta si-au vazut de treaba si s-au adaptat cel mai bine la conditiile de drum, bravo lor. Vettel cel mai bun dintre ei, nu este de blamat pentru ca echipa i-a pus la dispozitie un monopost bun pe care el sa-l foloseasca, dar era de blamat daca isi batea joc de el si abandona din cauza unor greseli personale. Nu, pentru asta il avem pe Hamilton care in loc sa se concentreze pe cursa, puncte si mai ales trecerea liniei de sosire fara incidente, el este interesat doar de numarul de incidente in care este implicat. Sezonul s-a terminat, dar anul viitor este posibil ca replica lui Webber sa fie mai puternica, iar Alonso si Button vin din spate. Anul acesta avem un invingator in persoana lui Vettel, bravo lui si toate meritele echipei!!!!

    Personal consider ca la finalul sezonului, ceea ce conteaza sunt doar rezultatele si nimic altceva nu poate inlocui o victorie sau un titlu.
    12 1
  • @mavrick
    E greu de crezut ca o echipa, indiferent de numele ei, ar strica intentionat monopostul propriului pilot pentru ca celalalt sa castige, in special cand "victima" pleaca cu doua-trei pozitii mai jos pe grila de start.

    Din punct de vedere financiar, pentru Red Bull (si pentru orice alta echipa) titlul constructorilor conteaza semnificativ mai mult decat titlul pilotilor.
    11 5
  • Daniel Popescu
    E greu de crezut dar trebuie s-o faci, acestia modificand putin rezultatele calculelor cuplului necesar la start si setarile si electronica sasiului si motor...Daca tu si toti ceilalti nu ma credeti atunci va rog recititi afirmatia lui Christian Horner publicata chiar de tine pe pagina
    http://formula1.automarket.ro/stiri/red-bull-explica-starturile-ratate-ale-lui-webber-40596.html
    Cu siguranta titlul constructorilor conteaza cel mai mult (d.p.d.v.fin.) insa ei dupa primele 4-5 curse fiind fermi convinsi ca au o masina cu peste 0.5sec mai rapida fata de cele adversare au prins curajul sa se gandeasca ca pot castiga titlul si fara Weber cu conditia ca Vettel sa castige cursa dupa cursa.
    6 8
  • dumi_p
    A demonstrat la echipe mici!!!
    Mi se pare ca a demonstrat la echipe mici cu varf si indesat. Stiu, carcotasii vor spune ca a castigat cursa din pol position. Cate pol positionuri au mai castigat echipele mici in ultima vreme? Doar Force India acum vreo doi ani...

    In sezonul in care a castigat cursa, Torro Rosso a fost peste Red Bull! De ce? Vettel e de vina!

    Va mai reamintesc cursa din Brazilia, cand Hamilton a castigat cu mari emotii. De ce a avut Hamilton emotii? Pentru ca Vettel, cu o masina Torro Rosso l-a depasit pe ploaie. Si nici Hamilton nu e pilot rau pe ploaie.

    Cu bine!
    8 1
  • obiectiv
    Asa mai merge.
    2 0
  • emerson
    si... totusi...
    Masinile n-au fost,nu sunt si nu vor putea fi identice,pornind de la parametri fizici,diferiti ai celor 2 piloti,care pot influenta comportamentul masinii,cel putin pe anumite zone,eventual aerodinamica de finete,reglajele suspensiei,comportamentul general in functie de abilitatile diferite ale pilotilor,fiecare avand zone unde "simt"mai bine trasa si viteza cea mai buna,preferinta fiecaruia pt.un anumit comportament. Numai aceste argumente si e suficient sa se observe ca nu au cum sa fie identice. Nici masinile de serie nu sunt identice,desi asa pare din afara. Putem,la o adica,sa discutam argumentele.
    2 3
  • Bun articolul
    Bun articolul, doar ca nu s-a spus nimic de degetul magic al lui Vetel :)
    3 0
  • mobius
    dublu campion
    Cum se face ca anul trecut Webber, fara interventia dura a echipei, ar fi castigat, iar anul acesta este mentinut in plutonul candidatilor la locul doi la peste o suta de puncte in urma lui Vettel. Mai mult decat atat, chiar la peste o suta de puncte, atunci cand se apropie de coechipierul sau (amintesc doar ultima cursa), este atentionat de la boxe, ba ca trebuie sa-si protejeze cauciucurile, ba ca trebuie sa economiseasca combustibilul. Nu inteleg de ce echipa trebuie sa-l tina pe Webber la o distanta atat de mare de coechipierul sau (punctele sale sunt totusi comparabile cu ale celor mai buni piloti de la echipele rivale), atata vreme cat, anul trecut cand cu trei etepe inainte de final Webber era lider, prin ordine de echipa, nu prin talentul lui Vettel, in ultima cursa Vettel si-a surclasat coechipierul. Anul trecut Webber nu avea o clauza in contract de subordonare, insa anul acesta noul contract cu siguranta cuprinde o astfel de clauza. Ceea ce spune Ross Brawn despre Vettel este perfect adevarat, chiar daca nu ar fi vazut ultima cursa, are suficienta experienta (l-a crescut pe Schumacher), in pluton Vettel nu prea se descurca, chiar cu monopostul pe care il are, dar tocmai datorita acestui monopost si a faptului ca i-a permis atatea poll-uri, Vettel nu a avut ocazia sa se amestece cu plebea prea des, iar atunci cand a facut-o nu prea a avut rezultate. Cateva reusite in conditii cu totul iesite din comun cu un monopost inferior, pe care le invoca unii, nu sunt edificatoare. Atat Schumacher cat si Alonso au castigat campionate cu astfel de monoposturi si nu unul, chiar cate doua. As vrea sa fiu bine inteles ca nu pun nici o clipa la indoiala talentul lui Vettel, as vrea insa ca el sa fie pus in evidenta in alte circumstante, nu neaparat vitrege, dar normale. Cand pleci din pol in treisprezece curse din cincisprezece, ai un monopost cu o secunda pe tur mai rapid decat cel mai rapid monopost al concurentei, mai ai si un DRS la dispozitie, cum ai putea sa pierzi, ar trebui sa fi retardat si totusi prins in pluton, Vettel cu masina pe care o are, a asteptat doua tururi pentru a depasi un pilot Force India (referire la ultima cursa), depasire care s-a produs doar in zona de activare a DRS-ului.
    1 4
  • Multumiri pentru articol
    In sfarsit un articol pe masura talentului lui Vettel. Respect toti ceilalti rivali ai lui Vettel dar sa tot comentezi ca a castigat doar datorita masini mi se pare deja penibil.
    3 1
  • an0nim88
    campionul mondial in exercitiu
    Mie unul mi se pare incredibil nivelul la care se afla si cum reuseste sa se concentreze doar pe cea ce trebuie sa faca el si sa ramana cu picioarele pe pamant....l-am vazut si in interviul de la top gear si a fost foarte tare...bravo lui...
    2 0
  • parerea mea
    In orice echipa pilotul isi seteaza masina, cere mecanicilor sa umble aici sau acolo ca sa isi simta vehicolul cat mai bine. In articol se mentioneaza interesul pe care il are Vettel pentru TOT ce reprezinta componenta a monopostului sau, si eu cred ca asta ii aduce un plus fata de Webber.
    Sigur exista ordine de echipa, si sigur in unele cazuri poate ca Webber ar fi putut face o treaba ceva mai buna. Dar trebuie sa recunoastem ca per total numarul 1 in Red Bull este Vettel.
    Cat priveste masina de plunon si performantele lui in ea....eu cred ca Vettel ar imbunatati-o cerand mecanicilor exact ce trebuie astfel incat sa castige clar cateva pozitii, daca nu si curse.
    Ca o concluzie: Newey e un geniu iar Vettel un bun driver dar si un bun mecanic al propriei masini. Similar lui Vettel sunt Alonso, Schumacher si Button din driverii de top.
    Parerea mea.. :)
    1 0
  • Daniel, articolul e bun, dar are o mare scapare!
    Nici un cuvintel despre chilotii magici ai lui Seb? :)
    0 0
  • @Tataia_Sorin
    "Cat priveste masina de plunon si performantele lui in ea....eu cred ca Vettel ar imbunatati-o cerand mecanicilor exact ce trebuie astfel incat sa castige clar cateva pozitii..."in final cine o imbunatateste: Vettel sau mecanicii? :)) "Ca o concluzie: Newey e un geniu iar Vettel un bun driver dar si UN BUN MECANIC al propriei masini" -iti garantez ca daca lui Vettel ii pun in fata o piulita pe care s-o stranga el nu stie ce cheie sa ia (ce numar sa aiba cheia) si tu zici ca e "un bun mecanic" cand daca ne amintim bine in cursele cand datea semne ca "o ia la vale" la mecanicii apela: http://formula1.automarket.ro/stiri/vettel-solicita-imbunatatirea-monopostului-red-bull-39643.html
    2 2
  • @octav71 ;))
    Nu s-a vorbit prea mult pe aceasta tema:
    http://formula1.automarket.ro/stiri/vettel-button-si-alonso-glumesc-pe-tema-titlurilor-mondiale-41040.html
    1 0
  • @mavrick: ai dreptate, dar asta cu chilotii e bonus si este un "secret" al lui Seb.
    Cred ca trebuia pomenit si de noroc in acest articol. Un pilot exceptional fara noroc, devine un pilot bun si atat.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru