FEATURE: Historic Formula One - Campionatul monoposturilor istorice de F1

Formula 1 a fost criticată frecvent în ultimii ani pentru schimbările dramatice de regulament care au avut drept scop limitarea costurilor prin limitarea dezvoltării tehnologiilor şi care au avut ca efect o reducere drastică a numărului de depăşiri.

În încercarea de a remedia această problemă, FIA a introdus o serie de tehnologii artificiale, cum ar fi Kinetic Energy Recorvery System (KERS) şi Drag Reduction System (DRS), care au redus parţial această problemă.

Totuşi, nu puţini sunt fanii Formulei 1 care se gândesc cu nostalgie la cursele spectaculoase din Formula 1 din anii '60-'80, perioada de aur în care victoria era decisă în mare parte de inovaţiile tehnice introduse de ingineri şi, mai ales, de abilităţile şi talentul piloţilor. Aparent, aceşti fani nu au altă soluţie decât să urmărească cursele mileniului trei şi să spere că măcar o parte din farmecul trecut va reveni într-o formă sau alta în Formula 1.

Doar aparent, pentru că în realitate există o competiţie inedită care reuneşte la start monoposturi care au concurat în Formula 1 între anii 1966-1985. Numele competiţiei este Historic Formula One şi aceasta este gestionată chiar de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA).

CE ESTE HISTORIC FORMULA ONE

Historic Formula One şi are originea în competiţia Thoroughbred Grand Prix Championship, care a intrat sub egida FIA în 1994, la numai un an după alegerea lui Max Mosley în funcţia de preşedinte.

Cu această ocazie, forul mondial a decis ca numele competiţiei să fie schimbat în Historic Formula One şi să devină singura competiţie istorică de monoposturi recunoscută oficial.

În cadrul competiţiei sunt acceptate monoposturi care au concurat în Formula 1 pe parcursul unei perioade de 20 de ani între 1966-1985. Inevitabil prin prisma diferenţelor majore de regulament tehnic şi a generaţiilor diferite de maşini, campionatul este împărţit în patru clase distincte.

• Clasa A include monoposturi de Formula 1 din perioada 1966-1971, o perioadă în care se utilizau motoare de 3 litri şi în care noţiunea de aerodinamică era aproape inexistentă până la primii paşi făcuţi în acest sens de Brabham şi Lotus. Exemple: Tyrell 002 (1971) şi March 701 (1970).

• Clasa B include monoposturi de după 1971 care nu utilizează aşa-numitul concept de ground-effect. În principiu, aici intră în calcul monoposturi cu un design asemănător cu cel utilizat la sfârşitul anilor '70, dar care beneficiază de o serie importantă de măsuri de securitate.
  De asemenea, la începutul anilor '70 apar primele restricţii severe în privinţa cantităţii maxime de combustibil care poate fi utilizată, dar şi impunerea unei greutăţi minime a monopostului. Exemple: Williams FW06 (1978), Lotus 76 (1974), Lola T370 (1974), Ferrari 312T (1975) sau McLaren M26 (1977).

• Clasa C include monoposturi care au concurat după 1971 şi care benenficiau de conceptul de ground-effect. Acesta prevede o serie de concepte aerodinamice introduse pe monopost cu scopul de a crea o forţă de apăsare aerodionamica cât mai mare. Astfel, aderenta monopostului este mai mare, element care permite o viteză semnificativ mai mare în viraje. Exemple: Brabham BT49C (1981), Williams FW08 (1982), Lotus 87 (1983), Arrows A4 (1982).

• Clasa D este compusă exclusiv din monoposturi de după sezonul 1971 care utilizează o podea plată, cum ar fi Tyrrell 12 (1983) sau Osella FA1D (1982).

În general, clasele A şi D sunt semnificativ mai slab reprezentate în competiţie decât celelalte două.

O COMPETIŢIE PENTRU ORICE ÎMPĂTIMIT AL FORMULEI 1

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale competiţiei este că (aproape) orice pilot poate participa în Historic Formula One. Singurele condiţii sunt deţinerea unei licenţe din partea federaţiei naţionale de automobilism şi o licenţă de tip C care să evidenţieze un grad minim de experienţă.

Pasul următor este contactarea uneia dintre aşa-numitele "echipe de preparare", care se ocupă de tot ceea ce înseamnă pregătirea monopostului, logistica necesară participării la curse şi de celelalte acţiuni necesare pe circuit. În prezent există 16 echipe de preparare, cea mai prestigioasă fiind Classic Team Lotus, în timp ce altele benenfiaiza de un număr mai mic de ingineri şi, implicit, de clienţi.

Piloţii care vor să participe în competiţie sunt însă nevoiţi să-şi cumpere singuri monopostul sau, în cazul unui buget restrâns, să închirieze unul, iar în acest ultim caz există în prezent doua oferte: un Tyrrell 009 şi un Lotus 91/8 cu care Elio de Angelis a concurat în sezonul 1982.

Potrivit datelor oficiale, costurile minime de participare într-un sezon competiţional sunt de 50.000 - 150.000 de lire sterline, însă de cele mai multe ori preţul va fi semnificativ mai mare, în special în cazul producerii unor accidente.

În acest context, nu este o surpriză că cei mai mulţi piloţi înscrişi în competiţie sunt trecuri bine de prima tinereţe: în general este vorba despre foşti piloţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi sau de simpli entuziaşti care au resursele financiare necesare pentru a participa la o astfel de întrecere.

Inevitabil, predomină piloţii din Marea Britanie, însă petele de culoare sunt furnizate de piloţii originari din ţări precum Luxemburg sau Nouă Zeelandă.

Absenţa tinerilor piloţi este într-un fel normală, întrucât aceştia visează să ajungă în adevărata Formula 1 prin parcurgerea etapelor intermediare GP3 şi GP2.

STRUCTURA CAMPIONATULUI

Calendarul competiţiei Historic Formula One este compus dintr-o serie de evenimente care se desfăşoară pe circuite care anterior au făcut parte din calendarul Formulei 1.

De exemplu, sezonul 2012 este alcătuit din 12 curse care au loc pe şapte circuite: Hockenheim, Spa-Francorchamps, Imola, Silverstone, Jarama, Paul Ricard şi Jerez. Dintre acestea, Jarama este cel mai puţin cunoscut, însă acesta a găzduit de nouă ori Marele Premiu al Spaniei, în timp ce restul sunt bine-cunoscute fanilor Formulei 1 din întreaga lume.

De regulă, cele mai multe circuite găzduiesc doua curse, într-un sistem asemănător cu cel din competiţii suport precum Formula 2, GP2 sau GP3, însă există şi câteva excepţii: Silverstone şi Jerez găzduiesc o singură etapă.

Weekendul de cursa este structurat sub forma unei sesiuni de antrenamente urmată de calificări şi cursa (curse), iar sistemul de punctaj este stabilit în funcţie de clasa în care participă pilotul şi de numărul de piloţi înscrişi într-o anumită clasă. Astfel, dacă într-o clasă există cel puţin trei piloţi, primii şase clasaţi primesc puncte conform grilei 9-6-4-3-2-1, în timp ce pilotul care stabileşte cel mai bun timp în cursa primeşte un punct bonus. La finalul campionatului, oricare dintre piloţi poate deveni campion mondial, indiferent de clasă în care concurează.

CAMPIONII HISTORIC FORMULA ONE

Dintre cele 17 ediţii de până acum, 13 au fost câştigate de piloţi britanici, iar cei mai profilici dintre ei au fost Martin Stretton (campion în ediţia inaugurală din 1995 şi în 2000, Bob Berridge (triplu campion în 1997-1999) şi Mike Wrigley (2002 şi 2003).

De altfel, primul pilot non-britanic care a cucerit titlul a fost portughezul Rodrigo Gallego în 2004, în timp ce americanul John Delane a câştigat trofeul anul trecut.

Historic Formula One reprezintă astfel o pată de culoare în lumea sporturilor cu motor şi o oportunitate pentru fani să simtă parfumul curselor de altădată din Formula 1.