FEATURE: Ayrton Senna şi Bruno Senna - Pasiunea pentru curse a unei familii de campioni
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
"Dacă credeţi că eu sunt rapid, aşteptaţi să-l vedeţi pe nepotul meu, Bruno!" - Ayrton Senna la sfârşitul sezonului 1993. |
Senna. Williams. Renault. În 12 octombrie 1993, trei dintre cele mai influente nume din istoria Formulei 1 îşi uneau forţele pentru sezonul 1994 şi alcătuiau o combinaţie impresionantă: un triplu campion mondial, o echipă cvintuplă campioană mondială la piloţi şi un motorist care câştigase deja trei titluri mondiale.
La mai puţin de şapte luni distanţă, triplul parteneriat s-a frânt după tragicul accident suferit de Ayrton Senna în 1 mai 1994 pe circuitul de la Imola, însă brazilianul a lăsat în urma numeroase povesti fabuloase cariera şi viaţa sa. Unele dintre ele au fost surprinse în documentarul Senna: Beyond the Speed of Sound, însă acesta relatează doar evenimentele din ultimii 10 ani ai săi de viaţă.
Una dintre moştenirile lui Ayrton Senna care nu a intrat prea mult în atenţia publicului a fost relaţia cu nepotul său Bruno Senna, care va concura pentru Williams în sezonul 2012 şi va reface astfel, după o pauză de 18 ani, celebra triplă Senna-Williams-Renault.
AYRTON ŞI BRUNO - LEGĂTURA DE ÎNCEPUT
Complet atipic pentru un viitor idol naţional şi mondial născut într-una dintre cele mai sărace ţări din lume, Ayrton Senna a provenit dintr-o familie bogată care deţinea numeroase terenuri şi fabrici în Sao Paulo. Acest lucru i-a permis să-şi îndeplinească pasiunea pentru sporturile cu motor, tatăl său Milton da Silva ocupându-se de construirea primelor karturi pentru fiul său.
Talentul l-a propulsat rapid spre Formula 1, însă brazilianul a găsit întotdeauna un motiv suficient de bun pentru a reveni în ţara sa natală în pauzele dintre curse. În 15 octombrie 1983, sora sa Viviane i-a dat naştere lui Bruno Senna, iar în preajma anilor '90 cei doi au devenit de nedespărţit. Primele amintiri ale lui Bruno despre unchiul său Ayrton ar face pe mulţi dintre românii trecuţi de 40 de ani să-şi amintească de precedentul regim politic din ţară.
"Este greu de spus (n.r - care sunt primele mele amintiri cu Ayrton). Cred că se întâmpla la sfârşitul anilor '80, când tocmai se alăturase echipei McLaren. Obişnuia să aducă multe lucruri din Japonia pentru noi când eu aveam şapte sau opt ani. Concura cu motoare Honda, aşa că se ducea în Japonia şi ne aducea lucruri. Pentru noi, cei din Brazilia, era foarte diferit în acea perioadă. Se întâmpla foarte rar să primeşti lucruri din străinătate, aşa că aşteptăm cu nerăbdare aceste vizite" - Bruno Senna, într-un interviu acordat publicaţiei NZRaxcer în 11 decembrie 2011.
Pentru Bruno, pasiunea pentru sporturile cu motor a venit în mod natural.
Chiar dacă nu poate nega influenţă puternică a lui Ayrton, Bruno insistă că era pasionat de maşini de mic copil şi că ar fi urmat o astfel de cariera chiar şi fără aportul unchiului său."Ayrton a avut o influenţă uriaşă în decizia mea de a deveni pilot, dar cred că pur şi simplu am fost expus microbului curselor de când eram mic şi eram înnebunit după asta. Nu am făcut-o niciodată din obligaţie sau pentru că am simţit că trebuie să o fac. Întotdeauna dorinţa a venit de la mine, mă jucam cu maşini şi când eram mic. Îmi plăcea foarte mult şi mă gândeam că este ceva ce vreau să fac" - Bruno Senna.
CUM SĂ ÎNVEŢI KARTING DE LA UN CAMPION
Pentru Bruno Senna, venirea lui Ayrton Senna acasă era ca un Crăciun: îl aştepta cu nerăbdare pentru că ştia că primul lucru pe care îl vor face împreună va fi să concureze unul împotriva altuia cu karturile. Mult mai important însă este însă că Bruno primea sfaturi preţioase de la unul dintre cei mai buni piloţi din istoria Formulei 1. Şi nu vorbim despre sfaturi teoretice, ci practice, prin care Ayrton îl învaţa cum să depăşească. Din nefericire, încăpăţânarea lui Bruno l-a determinat să nu asculte unul dintre sfaturile legate de modul în care se pot face depăşiri în Formula 1.
"Obişnuiam să ne jucăm împreună şi să mă înveţe lucruri despre traiectoriile ideale. Îmi amintesc că o dată ne jucam pe circuit şi încerca să mă înveţe despre manevrele de depăşire. Îmi arăta că este un pic cam riscant să depăşeşti pe exterior. Aşa că de fiecare dată când îşi proteja interiorul, frânam devreme pentru a-l putea depăşi pe exterior, iar el mă scotea de pe circuit! Era amuzant. Încerca să înveţe un puşti de 8 ani cum să nu depăşească pe exterior forţându-l să iasă în decor. Totuşi, strategia lui nu a funcţionat, pentru că acum de câte ori am oportunitatea depăşesc pe exterior!" - Bruno Senna, într-un interviu acordat publicaţiei NZRaxcer în 11 decembrie 2011.
1991 - BRUNO CÂŞTIGĂ PRIMA CURSĂ DE KARTING PE CIRCUITUL LUI AYRTON
Pasiunea lui Ayrton Senna pentru sporturile cu motor este demonstrată şi de faptul că în 1991 a construit un circuit privat de karting în Tatui, pe una dintre fermele deţinute de familia sa. Inevitabil, la cursa de debut a participat inclusiv Bruno Senna, care, poate pentru prima oară, avea să-şi demonstreze talentul. Nu ştim ce a simţit Ayrton în momentul în care, îmbrăcat în combinezonul McLaren, a fluturat steagul cu pătrăţele pentru a simboliza victoria lui Bruno sau cum s-a simţit când a fost sptropit cu şampanie, însă primul lucru pe care i l-a spus nepotului său a fost, evident, legat de stilul său de pilotaj.
Explicaţiile ulterioare ale pustului de numai 8 ani sunt delicioase:Totuşi, pentru Bruno a existat mereu o nemulţumire: Ayrton continua să se implice puternic în Formula 1 chiar şi în momentele în care revenea acasă în vacanţă şi, chiar dacă avea doar 8 ani, putea înţelege frământările sale.
"Chiar şi când eram împreună vorbea mereu la telefon şi se implica în cariera din sporturile cu motor. Până la un anumit punct a fost un conflict - puteam să văd că îl afectează profund şi că, în acelaşi timp, sporturile cu motor erau viaţa lui, dar îl şi afectau. Asta l-a rănit foarte mult în interior" - Bruno Senna.
10 ANI DE PAUZĂ
Pentru Bruno Senna, legătura cu Ayrton Senna s-a intretrupt brutal în 1 mai 1994. Accidentul fatal suferit de unchiul său a pus capăt inclusiv carierei sale în sporturile cu motor la presiunea familiei sale, însă Bruno nu a vrut niciodată să-şi agaţe atât de devreme casca în cui.
"Nu a fost niciodată alegerea mea să mă opresc. Dacă aş fi putut continua să concurez, aş fi făcut-o. Toată lumea a văzut cariera mea ca pe un risc, dar pentru mine (n.r - accidentul lui Ayrton) nu a schimbat nimic în modul în care privesc cursele" - Bruno Senna.
Pasul cel mare avea să fie făcut în 2004. La vârsta de 21 de ani şi după o absenţă de un deceniu, Bruno a revenit în lumea sporturilor cu motor şi a progresat succesiv în Formula BMW, Formula 3 şi GP2, pentru că în 2010 să facă pasul cel mare spre Formula 1. Nu a fost capabil să-şi arate potenţialul la Hispania, însă a câştigat două puncte pentru Renault în ultima parte a sezonului precedent.
Chiar dacă a negat cu putere, nu este un secret că cele 14 milioane de euro asigurate de sponsori l-au ajutat să semneze cu Williams pentru 2012, însă brazilianul merită o şansă să concureze în Formula 1. Nu a demonstrat că are stofă de campion mondial, dar cu siguranţă este superior altor piloţi care au ajuns în Marele Circ exclusiv datorită banilor.
"Mulţi mă întreabă dacă Ayrton a fost un idol pentru mine. Pentru mine, el a fost cel mai bun. Dar nu vreau şi nu am vrut niciodată să fiu Ayrton. Vreau să fiu Bruno şi să obţin ce pot obţine" - Bruno Senna
De vazut:
http://www.youtube.com/watch?v=OMG8aupe2l4&feature=related
Un singur lucru nu inteleg: de ce Senna n-a facut un copil al lui?
Asa le place unora sa faca pe moralistii idealisti si sa arunce cu vorbe aiurea! Ca de obicei, se mai trezeste un roman vorbind fara sa se intereseze inainte, ca asa suntem noi, ca natie, le stim pe toate, de la fotbal si politica la nave spatiale si calendare mayase.