FEATURE: 30 de ani de la moartea lui Gilles Villeneuve

"Gilles a fost ultimul mare pilot. Noi ceilalţi suntem doar un grup de buni profesionişti" - Cvadruplul campion mondial Alain Prost în 1983, la un an după moartea lui Villeneuve.

 

În mod tradiţional, fiecare început de lună mai este o oportunitate pentru a ne aminti de tragicul destin al lui Ayrton Senna. Considerat unul dintre cei mai buni piloţi din istoria Formulei 1, brazilianul a câştigat trei titluri mondiale şi este deţinătorul a numeroase recorduri, fiind apreciat pentru latura umană şi pentru sitlul său agresiv de pilotaj.

Şi totuşi, la numai şapte zile după ce ne amintim de Senna, vine rândul lui Gilles Villeneuve, canadianul care a suferit un accident fatal în calificările de la Zolder din 8 mai 1982. Palmaresul său este net inferior, fiind compus din numai şase victorii şi două pole position-uri în 67 de Mari Premii, însă fostul pilot al Scuderiei Ferrari este aproape la fel de mult apreciat ca şi Senna.

Cum se explică acest lucru? Nu este greu de ghicit: Villeneuve şi-a câştigat respectul şi adulaţia fanilor prin ceea ce nu puţini au caracterizat drept "nebunie": stilul de pilotaj şi filosofia de viaţă.

"EŞTI PREGĂTIT SĂ CONCUREZI PENTRU FERRARI?"

Acestea au fost singurele cuvinte pe care Gilles Villeneuve le-a auzit când a ridicat receptorul telefonului într-o zi de vară a anului 1977. Câştigase titlul în Formula Atlantic, era campion mondial de... snowmobile şi debutase în Formula 1 în acel an într-o apariţie singulară pentru McLaren în Marele Premiu al Marii Britanii, însă a crezut că cineva îi joacă o farsă şi a închis telefonul.

La scurt timp, şi-a dat seama că oferta este cât se poate de reală, după ce a primit un al doilea telefon, de data aceasta din partea lui Enzo Ferrari. Aşa a început relaţia fabuloasă dintre (Enzo) Ferrari şi Gilles Villeneuve, curmată prematur cinci ani mai târziu, nu înainte însă că pilotul canadian să scrie istorie în Formula 1.

Nu prin titluri mondiale, nu prin numărul de victorii sau de pole position-uri, ci prin stilul de pilotaj şi duelurile spectaculoase de pe circuit. În plus, pentru el nu conta dacă lupta pentru primul loc sau pentru locul 15 şi întotdeauna încerca să fie mai bun şi să-şi depăşească rivalii.

Enzo Ferrari (stânga) îl considera pe Gilles Villeneuve (dreapta) fiul său spiritual

PRIMA VICTORIE: CANADA 1978

Pentru un pilot cu un asemenea caracter, Marele Premiu al Canadei din 1978 a reprezentat excepţia care a confirmat regula. În faţa propriilor fani care îl idolatrizau deja, Villeneuve a devenit lider cu 20 de tururi înainte de final, după ce liderul Jean-Pierre Jarier a abandonat din cauza unor scurgeri de ulei.

Din această postură, canadianul avea de îndeplinit o simplă formalitate, însă una atât de puţin obişnuită pentru el: să concureze liniştit pentru a trece primul linia de sosire. Credeţi că a fost uşor? Nici pe departe.

"Acele ultime tururi au fost o tortură. Auzeam tot felul de zgomote de la maşină. Şi nu mi-a plăcut deloc, pentru că a trebuit să pilotez ca o femeie bătrână, să schimb la 10.000 de rotaţii pe minut şi să nu rup nimic" - Gilles Villeneuve despre prima victorie din carieră.

PE TREI ROŢI - ZANDVOORT, 1979

Ambiţia şi determinarea lui Villeneuve aveau să iasă rapid la suprafaţă, iar Marele Premiu al Olandei din 1979 este unul dintre cele mai bune exemple: după ce unul dintre pneurile sale au cedat, Villeneuve a ajuns pe iarba de pe marginea pistei, iar abandonul părea inevitabil.

Villeneuve nu a renunţat însă: a dat cu spatele, a revenit pe circuit şi a pilotat până la boxe pe numai trei ori. Evident, a fost nevoit să abandoneze din cauza defecţiunile suferite, însă canadianul a rămas în istorie pentru determinarea de care a dat dovadă în acest caz.

VILLENEUVE VS. ARNOUX - FRANŢA, 1979

Probabil că unul dintre cele mai definitorii momente din cariera lui Gilles Villeneuve a fost duelul cu Rene Arnoux din Marele Premiu al Franţei din 1979. În mod ironic, nu a fost o luptă pentru victorie, ci una pentru locul doi, întrucât francezul Jean-Pierre Jabouille a câştigat cursa fără emoţii. În ultimele cinci tururi, întreaga atenţie s-a concentrat pe duelul incredibil dintre Villeneuve şi Arnoux, despre care reputatul jurnalist britanic Nigel Roebuck avea să declare că a fost "disperat într-o manieră nemaivăzută în curse de mulţi, mulţi ani".

FURIE OARBĂ - SAN MARINO, 1982

În mod ironic şi într-un puternic contrast cu stilul său de viaţă şi de pilotaj, Gilles Villeneuve a fost furios după Marele Premiu al statului San Marino din cauza faptului că Didier Pironi, coechipierul său de la Ferrari, nu a acceptat ordinele de echipă ale Scuderiei.

Ferrari le-a impus celor doi piloţi să nu se atace după ce Villeneuve şi Pironi au ajuns pe primele două poziţii în această ordine, însă francezul a decis să ignore "sfaturile" primite de la boxe. După ce au schimbat poziţiile de mai multe ori, Pironi a trecut primul linia de sosire, eveniment care l-a înfuriat pe Villeneuve.

"După cursă, am crezut că toată lumea va realiza ce s-a întâmplat, dar nu a fost aşa. Pironi a spus că amândoi am avut probleme la motor şi că nu au existat ordine de echipă. Ce m-a enervat cu adevărat a fost că Marco Piccinini (managerul Ferrari) a confirmat presei această poveste, spunând că nu au existat ordine de echipă. Motorul meu a fost perfect şi au fost ordine de echipă. Oamenii cred că am avut duelul vieţii noastre! Isuse! Am fost în faţa lui aproape toată cursa, m-am calificat cu o secundă şi jumătate în faţa lui. Care a fost problema mea? Eu am pilotat la relanti în ultimele 15 tururi, iar el concura la maxim" - Gilles Villeneuve.

 

Aflat în rulotă, Gilles Villeneuve analizează timpii realizaţi în calificări

ACCIDENTUL FATAL - ZOLDER, 8 MAI 1982

Conflictul izbucnit între Villeneuve şi Pironi în San Marino avea să continue inclusiv la următoarea etapă, şi anume Marele Premiu al Belgiei din 1982. Profund nemulţumit de faptul că Pironi avea un avantaj de o zecime de secundă în faţa sa în calificări, Villeneuve a decis să iasă din nou pe circuit cu ultimul său set de pneuri.

După un tur rapid de circuit, canadianul nu ştia dacă a bătut timpul lui Pironi, motiv pentru care a continuat să piloteze la capacitate maximă chiar şi în turul următor, chiar dacă inginerul său i-a transmis să revină la boxe. La un moment dat, a ajuns în spatele lui Jochen Mass, care revenea la boxe şi, prin urmare, pilota mai încet.

Mass i-a eliberat trasa ideală lui Villeneuve şi a virat spre dreapta, pentru ca pilotul Ferrari să îl depăşească.

Totuşi, Villeneuve începuse deja manevra de depăşire pe acea parte, iar contactul a fost inevitabil. la aproximativ 225 km/h, roata stanga-fată a maşinii lui Villeneuve a intrat în contact cu roata dreapta-spate a maşinii lui Mass, iar monopostul Ferrari al canadianului a fost catapultat în aer în urma impactului.

Maşina s-a rostogolit parţial înainte ca nasul maşinii să se lovească de terasament, iar ulterior s-a oprit de-a lungul pistei. Violenta accidentului a redus maşina la cockpit, iar scaunul maşinii lui Villeneuve s-a rupt de fuzelaj. Villeneuve, rămas fără cască, a fost târât de-a lungul pistei până la ieşirea din viraj. Şapte ore şi 20 de minute mai târziu, Villeneuve a fost declarat mort la spitalul din localitate.

CE A PIERDUT FORMULA 1

În Formula 1 adaptată mileniului trei este practic imposibil să regăsim un pilot care să aibă stilul lui Gilles Villeneuve. Şi asta nu neapărat pentru că actuala generaţie de piloţi nu este la fel de valoroasă, ci mai ales pentru că Formula 1 s-a transformat într-o competiţie rigidă în care patru comisari, dintre care trei fără experienţă în sporturile cu motor, aplică un regulament strict la fel cum un judecător interpretează legea într-un proces.

Cel mai bine explică chiar cei de la Ferrari: "Pentru duelul cu Arnoux de la Dijon, Gilles ar fi fost suspendat un an. Pentru turul pe trei roţi de la Zandvoort, ar fi fost descalificat pentru câteva luni".

Iar Villeneuve nu a ieşit în evidenţă doar prin ceea ce făcea pe circuit, ci şi prin modul în care aborda un Mare Premiu. În timp ce cei mai mulţi piloţi descopereau beneficiile călătorilor cu avioane private şi luxul de a locui în motorhome-uri, Villeneuve dormea într-o rulotă alături de familie şi de câinele său şi îşi petrecea toată ziua în garaj.

Au trecut 30 de ani de la moartea lui Gilles Villeneuve, însă şi acum vorbim despre duelul său fabulos cu Arnoux. În schimb, când ne referim la duelul dintre Michael Schumacher şi Lewis Hamilton de la Monza 2011 nu facem decât să repetăm obsesiv aceeaşi întrebare: trebuia Schumacher să fie penalizat pentru blocarea lui Hamilton?

La fel ca Senna, probabil că Villeneuve nu ar fi înţeles Formula 1 din mileniul trei. Şi asta pentru simplul motiv că regulamentul sportiv actual dictează modul în care trebuie să te aperi şi să efectuezi depăşirile, limitând puternic libertatea de expresie a talentului.