Farse de 1 aprilie în lumea Formulei 1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 02.04.2012
Felipe Massa şi Kimi Raikkonen au ţinut capul de afiş al păcălelilor de 1 aprilie în lumea Formulei 1.

 

Ziua de 1 aprilie nu a trecut neobservată de către site-urile de specialitate din Formula 1, multe dintre acestea întrecându-se în lansarea unor păcăleli cât mai atractive şi inedite.

În joc au intrat inclusiv Nico Hulkenberg, unul dintre piloţii Force India, şi Lotus F1 Team, care au publicat păcăleli specifice acestei zile chiar pe site-urile loc oficiale.

FELIPE MASSA, INLOCUIT DE KARTHIKEYAN...

Totuşi, cea mai interesantă păcăleala a fost lansată de publicaţia online YallaF1, care a susţinut că Ferrari l-a înlocuit pe Felipe Massa cu Narain Karthikeyan. Publicaţia a creat o poveste realistă afirmând că înţelegerea a fost intermediată de compania de telecomunicaţii Tata, care sponsorizează Ferrari încă din sezonul 2009. "Băiatul este entuziasmat. Acum are un contract să piloteze pentru Ferrari alături de Fernando Alonso până la sfârşitul sezonului şi va fi capabil să-şi demonstreze adevărată valoare", ar fi precizat o sursă apropiată situaţiei.

În plus, potrivit păcălelii, Massa ar fi urmat să piloteze pentru HRT până la finalul sezonului chiar în locul lui Karthikeyan.

... SAU DE LUCA BADOER

Acelaşi Felipe Massa a fost şi ţinta publicaţiei franceze Turbo, care a anunţat că brazilianul va fi înlocuit la Ferrari de Luca Badoer, italianul care a mai concurat în locul său şi în sezonul 2009, dar care s-a retras din sporturile cu motor la sfârşitul anului trecut.

"Sunt foarte încântat să pilotez din nou pentru Ferrari. Obiectivul meu este să-i înving pe ambii piloţi HRT, chiar dacă ştiu că va fi dificil să ajungem la aceste nivel. Dar sunt încrezător", este declaraţia atribuită pilotului italian.

HRT a fost ţinta păcălelilor şi pentru blogul WTF1, care a anunţat că spaniolii au semnat un contract de sponsorizare cu producătorul de prezervative Durex, sub pretextul că siguranţa primează şi în Formula 1.

HULKENBERG NU CONCUREAZA IN CHINA

Între timp, Nico Hulkenberg a anunţat pe site-ul său oficial că nu va participa la Marele Premiu al Chinei din cauza faptului că nu a primit viza pentru această ţară. Germanul a susţinut că a comis o eroare în formularul trimis chinezilor, însă şi-a exprimat satisfacţia că a economisit 60 de euro, echivalentul taxei de viză. "Pot să înţeleg decizia autorităţilor publice. Întrucât nu mi-am pus semnătura în formular în caseta dedicată, nu voi primi viza. A fost evident greşeala mea", a precizat el.

RAIKKONEN ESTE... STANGACI!

Kimi Raikkonen nu putea lipsi din atenţia presei, iar primii care l-au luat în vizor au fost chiar cei de la Lotus. Într-o ştire publicată pe site-ul oficial al echipei, Lotus a anunţat că finlandezul nu se înţelege cu direcţia monopostului E20 din cauza faptului că este stângaci.

Soluţia a fost una la fel de simplă: echipa i-a oferit lui Raikkonen un volan nou pe care toate butoanele au fost inversate.

"Poate că pare ceva banal, dar m-am concentrat tot timpul pe setări şi pur şi simplu am uitat să menţionez inginerilor (n.r - că sunt stângaci). Este o mare diferenţă în modul în care simţi monopostul şi în modul de utilizare al butoanelor", a explicat fostul campion mondial.

RAIKKONEN, FARA SUPERLICENTA

Tot Raikkonen a fost şi ţinta glumelor portalului finlandez Autotoday, care a anunţat că fostul campion mondial a rămas fără superlicenţa de pilot. Publicaţia a precizat că superlicenta de pilot trebuie reînnoită periodic conform unei grile complexe şi a unor teste teoretice şi practice şi ca cea a lui Raikkonen a expirat din cauza faptului că nu a concurat în Formula 1 în ultimele două sezoane.

Comentarii (1)

  • cucubau
    hai sa va mai dau eu una asa cu intarziere: Button s-a dat o tura cu Nicole S.
    ps: nu, nu e numele vreunei masini de-a lui Vettel
    25 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru