Fanii germani îi recomandă lui Schumacher să se retragă din F1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 19.09.2011
Aproape jumătate dintre fanii germani consideră că Michael Schumacher ar trebui să se retragă din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2012, potrivit unui sondaj de opinie.

Fanii Formulei 1 din Germania nu sunt entuziasmaţi de parcursul lui Michael Schumacher după revenirea în Formula 1 în sezonul 2010.

Aceasta este concluzia unui sondaj de opinie realizat de compania de cercetare Promit şi citat de agenţia de presă DPA, potrivit căruia aproape jumătate dintre fanii germani îi recomandă septuplului campion mondial să-şi agaţe casca în cui la expirarea actualului contract cu Mercedes GP.

Astfel, 47.2% dintre fanii germani consideră că Schumacher ar trebui să se retragă din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2012, în timp ce procentul celor care cred că germanul ar trebui să rămână în Marele Circ este de numai 32.2%. Alţi 8.5% dintre germani anticipează o mutare în Campionatul German de Turisme (DTM), în timp ce restul participanţilor nu au dat niciun răspuns.

Schumacher a mărturisit recent că este prea devreme pentru a lua o decizie în privinţa participării sale în Formula 1 după finalul sezonului 2012. "Cu siguranţă voi fi în Formula 1 anul viitor, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla", a declarat el.

Cel mai probabil, pilotul echipei Mercedes GP va lua o decizie finală în acest caz în funcţie de rezultatele pe care le va obţine pe circuit anul viitor.

Via | GMM

Comentarii (12)

  • Eu !
    Ii recomand sa ramana ! Si sa se mute de la buda aia de mercedes !
    12 10
  • fanii cui?
    E greu sa aduni mia mult de jumaate cand fanii sunt imartiti intre mai multi piloti ( Vettel, Rosberg, Sutil, Hulkenberg, Heidfeld, Glock) si totusi a reusit un scor de 32.2%, destul de bun avand in vedere numarul de conationali destul de mare. Sunt multi cei ce vaneaza locul Baronului Rosu, dar sa vedem cati sunt demni de el.
    14 4
  • schumi
    ba, mercedesul nu e o buda
    9 4
  • schumi
    daca la anul mercedes ii va oferi o masina capabila de locurile 2 si 3 sigur nu se va retrage nici in 2013. eu unul as vrea sa-l vad in continuare in F1 deoarece inca mai poate si poate bine.....
    18 3
  • retragerea
    In mod evident toata lumea cand a auzit ca se intoarce Schumi s-a asteptat sa refaca lucrurile din trecut, dar e greu. A fost greu la inceput datorita perioadei in care a rupt legatura cu Formula 1, a fost greu si din cauza varstei si a trebuit sa recupereze accidentul de la umar, iar acum are o problema care nu tine de el din punct de vedere a varstei, sau a prezentei in Marele Circ: are o masina care nu este dezvoltata pentru lupta in primul esantion. Lucru care din cate stim de la Schumi, nu e o problema prea mare, avand in vedere ca si Ferrari in momentul in care a mers la ei era o echipa de mijlocul clasamentului. In mod evident, fanii au parerei, dar raman pareri, deciziile trebuiesc luate de pilot si echipa, pe baza faptelor, si atat Spa cat si Monza ne-a aratat ca are de ce sa stea, nu de alta, dar a oferit spectacolele cele mai urmarite in timpul cursei, spectacole pe care cei tineri nu le-au oferit. Si parca, Formula 1 e mai colorata cu Schumacher in pluton.
    27 2
  • @mihai-sebastian
    Poate doresti sa ni te alaturi pe Facebook la "Formula 1 Grup Romania"
    3 0
  • Retragere
    Fanii germani doresc sa si-l aminteasca pe Schumacher asa cum era in anii de glorie, iar 2010 si 2011 au fost departe de cum probabil isi imaginau ei ca o sa fie. In afara de Schumacher care probabil stia si el singur cum vor evolua lucrurile, cred ca fanii si cei din echipa sperau in altceva. Dar totusi pentru varsta pe care o are eu zic ca se descurca super bine. Da nu are masina, este greu sa dezvolti o masina fara teste si Brawn si cei de la Ferrari stiu exact ca ala era punctul lor forte, iar Schumacher era extraordinar cu teste nelimitate. Formula 1 s-a schimbat, iar Red Bull momentan sunt cei care s-au adaptat cel mai bine. Deh sunt si singurii care au rezultate cu adevarat. Bravo lor, si sa vedem daca nu cumva si anul viitor nu vor domina la fel de bine. Replica celor de la Ferrari lipseste iar cei de la McLaren sunt la fel de aproape pe cat sunt de departe de cei de la Red Bull. Pana la urma... buturuga mica rastoarna carul mare si nu invers.
    9 0
  • @tracto91
    am ras cu gura pana la urechi
    0 4
  • @marius-81
    Multumesc de invitatie, ne auzim si pe Facebook.
    4 0
  • valenty
    Eu sper ca anul viitor sa aiba rezultate si sa ramana si dupa2012 in F1.M-am bucurat cand a revenit si m-as bucura sa-l urmaresc in continuare,inca nu si-a spus ultimul cuvant (cum cred unii.)Fara el n-are farmec" Marele Circ"
    11 3
  • Bogdan
    Cei ca i-au recomandat retragerea nu inteleg pasiunea lui pentru acest sport si nici nu inteleg mare lucru din filosofia lui.
    Fiind un optimist incurabil ma numar printre cei care spera ca Schumi sa mai castige curse si sa lupte din nou pentru titlul mondial. Mi-as dori ca el sa continue la Mercedes si sa reediteze drumul parcurs alaturi de Ferrari care l-a dus la castigarea titlului cu numarul trei. Ar fi o foarte mare multumire sufleteasca pentru mine si mai mult ca sigur si pentru el. Nu vreau sa ma hazardez, dar eu cred ca daca ar mai lua inca un titlu si cu Mercedes acest titlu ar fi mai important decat celelalte pe care le-a castigat.
    4 0
  • Schumi uber alles!
    Schumi e deja la nivelul coechipierului lui, deci asta e nivelul masinii. In continuare, va presa din ce in ce mai tare, ca la ultima cursa.
    Si sigur va castiga si isi va dovedi principala calitate, care il caracterizeaza:
    TENACITATEA!
    Schumi uber alles!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru