F1: McLaren prezintă o grafică specială pentru etapele de la Monaco și din Spania

de Tiberiu Safta
Miercuri, 24.05.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
McLaren a dezvăluit o grafică specială pentru etapele de la Monaco și din Spania. Monopostul MCL60 va rula într-o nouă combinație de culori pentru a sărbători victoriile echipei britanice în Formula 1 și în alte discipline din motorsport.

Echipa britanică de la Woking tocmai a prezentat o grafică specială nouă cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 de la Monaco. Monopostul MCL60 poartă legendara schemă de culoare alb cu portocaliu, la care mai este adăugat și puțin negru în partea din față.

Noua grafică marchează victoriile echipei britanice atât în Formula 1, cât și în alte discipline din motorsport, care împreună alcătuiesc așa-zisa coroană triplă a motorsportului. Astfel, partea din spate, vopsită în portocaliu, aduce un omagiu primei victorii obținute în cursa de 500 de mile de la Indianapolis din 1974. Nuanța de alb de la mijloc aduce un omagiu primei victorii a echipei la Monaco, atunci când francezul Alain Prost a câștigat cursa din principat în 1984.

La final, partea frontală este vopsită în negru pentru a marca succesul de la cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1995, la prima participare a echipei în cadrul cursei de anduranță cu un McLaren F1 GTR. Bineînțeles, noua grafică mai sărbătorește și cei 60 de ani de existență a echipei fondate de Bruce McLaren.

Echipa va rula cu această grafică și în Marele Premiu al Spaniei.

via McLaren

Comentarii (1)

  • Omu’
    Ce mașină frumoasă, păcat că în cursă nu prea se filmează mașinile din afara punctelor…
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru