F1: Max Verstappen, pole la Imola! Campionul mondial egalează un record al lui Ayrton Senna

de Tiberiu Safta
Sambata, 18.05.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Max Verstappen a obținut al 7-lea său pole din acest sezon la Imola. Triplul campion mondial egalează, cu această ocazie, un vechi record deținut de Ayrton Senna pentru cele mai multe pole-uri consecutive din istorie.

Formula 1 a ajuns pe Bătrânul Continent pentru Marele Premiu din Emilia-Romagna, a 7-a etapă din acest sezon. Marele Circ a revenit la Imola după un an de pauză, iar Max Verstappen va pleca din pole position în cursa de duminică. Triplul campion mondial din Țările de Jos a stabilit cel mai bun timp al sesiunii, 1 minut și 14.746 secunde.

Pilotul de la Red Bull va împărtăși prima linie cu Oscar Piastri, care a avut un timp mai lent cu numai 0.074 de secunde. Locul 3 va fi ocupat de Lando Norris, cel mai nou câștigător din Formula 1 împărtășind a doua linie cu Charles Leclerc pe locul 4. Monegascul de la Ferrari este urmat de coechipierul său, Carlos Sainz Jr. pe locul 5, în fața primului Mercedes, pilotat de George Russell.

Senzația calificărilor a fost Yuki Tsunoda, care a avut al doilea cel mai bun timp la finalul Q2. Pilotul japonez va pleca de pe locul 7, în fața lui Lewis Hamilton, care a avut doar al 8-lea timp. Clasamentul primilor 10 este completat de Daniel Ricciardo (9) și de Nico Hulkenberg (10).

La polul opus, Sergio Perez a avut parte de o sesiune dezamăgitoare, după ce a fost eliminat în Q2. Coechipierul lui Verstappen va pleca de pe locul 11, în fața lui Esteban Ocon. Cei doi sunt urmați de Lance Stroll (13), Alex Albon (14) și de Pierre Gasly (15).

Un alt pilot care a dezamăgit a fost Fernando Alonso. Fostul dublu campion mondial a avut o ieșire în decor în prima sesiune și nu a putut să urce mai sus de locul 19. Singurul pilot în spatele său este Logan Sargeant, al cărui timp a fost șters din cauza depășirii limitei pistei. Ambii piloți Kick Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu au fost eliminați în Q1, la fel și Kevin Magnussen.

Pentru Verstappen, acesta este al 39-lea pole position din carieră, însă unul semnificativ. Este al 8-lea pole position consecutiv obținut de pilotul olandez, ceea ce înseamnă că egalează recordul lui Ayrton Senna pentru cele mai multe pole-uri consecutive din istoria Formulei 1.

Marele Premiu din Emilia-Romagna va avea loc mâine de la ora 16:00, ora României.

UPDATE: Oscar Piastri a fost penalizat cu 3 poziții pe grilă pentru că l-a încurcat pe Kevin Magnussen în Q1.

Grila actualizată arată astfel: Norris (2), Leclerc (3), Sainz Jr. (4), Piastri (5).

via Formula 1

Comentarii (6)

  • Charles Leclerc
    "F*** that !"*

    *Erată: Limbaj cu măscări, imposibil de reprodus intr-un mediu in care decența primează.
    3 0
  • Frederic Vasseur
    "Sunt extrem de dezamagit, doar cu pozitiile 4 & 5 la start, care sunt imposibil de digerat.
    Aveam cu totul alte asteptari de la Charles, mai ales ca evoluam pe un traseu cu o conotatie aparte pentru Scuderia.
    I-am inlocuit, la dorinta sa personala, pana si inginerul de cursa, pe care-l acuza ca-i rapeste multe rezultate notabile, i-am oferit de fiecare data in mod preferential upgrade-urile la monopost, chiar nu reusesc in aceste clipe sa identific solutiile care sa-l urneasca din apatie si mediocritate.
    Daca nu a inteles nici pana acum ce-nseamna cu adevarat Ferrari, macar latura pecuniara sa-l metamorfozeze intr-un pretendent real la excelenta, pentru cei cca. 100 000€ pe care-i primeste zilnic Charles trebuie sa ofere mai mult, mult mai mult decat pana acum.
    Chiar nu vreau sa spun mai multe la cald."
    (TuttoSport)
    6 0
  • MbagPole
    Ce a obținut, mă?!... Pole?!

    Grea a mai devenit exprimarea în limba română pentru unii...
    3 1
  • Polpozișă
    Duelul septuplului campion mondial de carton continuă... cu Tsunoda. :
    5 5
  • George Simion
    yuki i-ar rupe pe toti daca ar avea 1 din primele 3 masini.

    pacat ca l-au penalizat aiurea pe piastri.
    3 6
  • Diana Șosoacă
    Samuraiul trebuie sa preia volanul lui Perez.
    2 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru