F1: Max Verstappen câștigă în Canada. Norris și Russell pe podium

de Alexandru Monenciu
Luni, 10.06.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 din Canada, găzduit de circuitul Gilles Villeneuve. Lando Norris a încheiat pe 2, iar George Russell a completat podiumul.

Marele Premiu de Formula 1 al Canadei a fost găzduit în weekend-ul care tocmai s-a încheiat de circuitul Gilles Villeneuve. După ce am avut o sesiune de calificări dramatică, cursa din ziua de duminică nu avea cum să fie altfel.

Având în vedere condițiile meteo, deloc prietenoase, majoritatea piloților au optat pentru pneuri intermediare. Nu și cei de la Haas, care au pornit în cursă cu pneuri de ploaie, o decizie care s-a dovedit a fi foarte inspirată.

După stingerea semafoarelor, George Russell și-a păstrat poziția de lider, în fața lui Max Verstappen, Lando Norris și Oscar Piastri. Tot atunci, Alonso și Hamilton au trecut de Ricciardo.

Magnussen a ajuns pe poziția a 8-a, în fața lui Lance Stroll. Ploaia a revenit pe circuit, iar pilotul celor de la Haas a profitat de pneurile cu care a pornit în cursă și a trecut rapid de Ricciardo, Hamilton și Alonso. Și Hulkenberg intra în puncte.

La scurt timp, Magnussen a ajuns pe poziția a 4-a, în fața lui Piastri, iar coechiperul său a trecut de Stroll și de Ricciardo. Ceva mai în spate, ambii piloți Ferrari erau în afara punctelor.

Condițiile de pe circuit s-au îmbunătățit, iar pneurile de ploaie nu mai dădeau randament. Tocmai de aceea, în turul cu numărul 8, danezul de la Haas a intrat la boxe pentru a trece pe pneuri intermediare.

În acest moment, Russell se afla încă la conducerea cursei, dar Verstappen era la doar 1.2 secunde în spatele său.

Având încă monopostul încălțat cu pneuri de ploaie, Hulkenberg nu a avut nicio șansă în fața lui Ricciardo.

Bucuria pilotului australian avea să fie de scurtă durată, pentru că imediat după această depășire a fost înștiințat de la boxe că a primit o penalizare de 5 secunde pentru start fals.

Max Verstappen a ajuns pe iarbă în virajul 1, dându-i prilejul lui Norris să se apropie și, în turul 20, să îl depășească. Dar britanicul de la McLaren nu avea să se oprească aici. Un tur mai târziu a trecut de Russell și a preluat conducerea cursei.

ABANDON SARGEANT ȘI SAFETY CAR PE CIRCUIT

Britanicul de la Mercedes a tras drept în ultima șicană și a revenit pe circuit pe poziția a treia, în spatele lui Verstappen. Sargeant a pierdut spatele monopostului în virajul 3/4, iar Safety Car-ul a intrat pe circuit.

Verstappen, Russell, Piastri, Alonso și Hamilton au profitat de ocazie și au trecut pe la boxe pentru schimbul de pneuri. Norris avea deja un avantaj de 10 secunde, dar a pierdut această ocazie și a intrat la boxe un tur mai târziu.

În consecință, Verstappen a ajuns pe prima poziție, iar Russell pe 2. Înainte ca mașina de siguranță să revină la boxe, Leclerc a riscat și a trecut pe pneuri slick.

La restart, Verstappen și-a apărat poziția în fața lui Russell, iar Norris a rămas pe 3.

Ploaia a revenit pe circuit, astfel că Leclerc nu a avut altă opțiune decât să treacă din nou pe la boxe pentru a trece din nou pe pneuri intermediare.

Câteva tururi mai târziu, monegascul de la Ferrari a fost forțat să abandoneze. Lui i-a alăturat, ulterior, și Sergio Perez.

În turul 47, Norris a trecut pe pneuri medii, iar Russell a greșit în virajul 3/4. În urma unui contact între Sainz și Albon, Safety Car-ul a întrerupt din nou cursa.

După cel de-al doilea restart, Russell și Piastri s-au ciocnit în ultima șicană, iar britanicul de la Mercedes a ajuns în spatele coechipierului său. La scurt timp, Hamilton a trecut de Piastri.

În turul 67, pilotul McLaren a mai pierdut o poziție, în favoarea lui Russell.

La finalul cursei, Max Verstappen și-a trecut în cont o nouă victorie. Lando Norris a încheiat pe locul 2, iar George Russell a ocupat ultima treaptă a podiumului.

Comentarii (15)

  • Statisticianu'
    Max Verstappen a castigat 50 din ultimele 75 de curse in Formula Unu.
    Cu victoria de ieri, Verstappen l-a egalat astfel pe Sebastian Ogier, ambii cu 60 de victorii in intrecerile etalon ale disciplinelor FIA.
    3 3
  • Charles Leclerc
    "A fost un coșmar de la început până la sfârșit.
    A trebuit să-mi asum riscuri uriase pentru că știam că voi termina în afara punctelor, inadmisibil pentru cartea mea de vizita, asta deoarece am pierdut 20/25 km/h din top speed pe liniile drepte.
    Cauza pentru care am pierdut 80 CP vreme de 15 tururi este, conform inginerilor, aceea ca am siluit grupul motopropulsor in cel mai grotesc mod cu putinta si pe un interval de timp obscen de indelungat, vreme de 78 de tururi in cursa precedenta.
    Dar fanii Ferrari n-au pentru ce sa fie dezamagiti, ba din contra, izbânzile epice[Monaco 2024] îşi cer tributul la un moment dat."
    (Corierre dello Sport)
    1 3
  • Checo, no te preocupes !
    Sergio Perez, *The one and only*, a primit o penalizare de trei locuri pe grila de start pentru următoarea cursă deoarece a condus o mașină avariată pe pistă în timpul Marelui Premiu al Canadei.

    „După ce a intrat în contact cu barierele în virajul șase, șoferul a continuat pe pistă pentru restul turului cu o mașină avariată semnificativ și, prin urmare, a pierdut mai multe piese din fibră de carbon pe drumul înapoi la boxe.
    Comisarii stabilesc că, pe lângă o penalizare financiară pentru echipă - 25 000 Euro, este necesară și o penalizare sportivă din cauza implicațiilor incidentului în materie de siguranță.
    Pedeapsa este aplicată în conformitate cu precedentele.”
    ( Comunicat Comisia Tehnica)

    Perez nu a primit niciun punct de penalizare pe licenta pentru acest incident. Are deja opt.
    0 5
  • Inexplicabilu
    @Checo,
    Vestea buna pentru Perez este ca aceasta penalizare de 3 locuri pe viitoare grila nu- l va afecta prea mult, oricum pleca de pe ultimele locuri!:))
    Ferrari continua sa surprinda, chiar daca nu cu performante: cand a venit Arrivabene, ala recrutat (de) la o tigara, se spunea ca nu poate fi mai rau. Dar Binotto ne-a convins ca se poate, atat la dezvoltare &strategie cat si la piloti nascuti talent ce mor speranta. Ei bine! ne-am zis cand a fost anuntat vasseur, asta le are cu managementul f1 si nu are cum fi mai rau ca tutungiul sau ingineru' elvetian. Dar ce sa vezi, mclaren si probabil mercedes o sa fie peste marțoaga rosie. Nici nu vrea sa ma gandesc la cum au ajuns outele lui Ham de la cat isi da cu tesla'n ele la fiecare " performanta" ferrari. Ghinion! cum ar zice intaiul turist!
    4 6
  • Eu am condus mașini avariate pe pistele din Shanghai şi Monaco. Au pus şi steag roşu să pot reveni in cursã. Albon a făcut-o în antrenamente. În trecut, eclerul a avariat vreo 2 maşini cu resturile sale când a condus tururi bune un cãluţ şchiopãtat. Anul trecut aleronul spate al lui Ocon dansa macarena.
    FIA ne-a promis imunitate cu condiția să-i lovim şi să-i încurcăm pe Checo şi Alonso. Magnussen si Gasly sunt primii care au ascultat.
    Eu promit să încurc lumea în calificãri şi sã intru în Piastri de câte ori pot.
    Regulamentul este pentru Checo şi Alonso. Eu, Norris şi Russell am râs de regulament în Canada.
    Mulțumesc presei pentru laudele constante. Am primit multe felicitãri după ce l-am învins pe Sargeant ín calificari. Anul viitor o să-i pilotez monopostul. Nu mă duc la Audi cã mã nenoroceşte Nico din nou.
    6 2
  • Trebuie felicitat Max şi echipa pentru deciziile luate în ce-l priveşte. În momentul de faţă cred că RBR este sub McLaren, iar Perez este dovada, însă Max reuşeşte să obţină totul de la maşină. Dacă ar conduce o altă maşină din primele 3, ( McLaren, MB sau Ferrari) cu o strategie bună şi setări pe placul lui, cred că ar fi campion.
    6 4
  • Jian de la Calafat
    Nică
    Max a avut si mult noroc, chiar in doua randuri.
    Aparitia SC dupa ce Lando trecuse deja de intrarea la boxe, iar a doua oara cu greseala MCLaren de a intarzia cu un tur schimbarea gumelor lui Lando, lasandu-l pe Lando inca un tur in plus dar inutil pe pista, fapt care i-a permis lui Max sa-si aduca propriile gume in temperatura si sa creeze acea diferenta care s-a dovedit decisiva.
    3 2
  • Statisticianu'
    George Russell a bifat a douasprezecea sa clasare pe podium, fapt pentru care l-a egalat la nr. de podiumuri pe legendarul Robert Kubica.
    1 4
  • Jian, nu te contrazic, dar reţine ce am scris, cred că în acest moment McLaren este peste RBR. Dacă ar fi cea mai bună, Perez cu toate reglajele monopostului pentru Max, s-ar descurca mult mai bine ( dovada fiind anul trecut când RBR a fost cea mai bună maşină) Anul acesta bătălia la constructori va fi f stânsă.
    1 3
  • Bixente
    Aşteptarea a luat sfârşit!
    24 HEURES DU MANS 2024
    Mercredi 12 juin
    14h00 - 17h00 : Essais Libres 1
    19h00 - 20h00 : Essais qualificatifs
    22h00 - 00h00 : Essais Libres 2
    Jeudi 13 juin
    15h00 - 18h00 : Essais Libres 3
    20h00 - 20h30 : Hyperpole
    22h00 - 00h00 : Essais Libres 4
    Samedi 15 juin
    12h00 - 12h15 : Warm-up
    16h00 : Départ des 24 Heures du Mans 2024
    1 1
  • Jian de la Calafat
    Nică Nu mi-am propus niciodata sa ma aventurez in concluzii, cu atat mai mult cu cat, n-am cum sa nu constat, pe acest site sunt destui insi bine pregatiti la Formula 1.
    Este cazul sa raman in expectativa, sunt destule elemente, asa cum evidentiai tu, care contribuie la acea necesara doza de imprevizibil, chiar in fiecare cursă.
    0 0
  • @hamiltonist
    Nu cred să mai fie alt behăitor care să creadă că RBR e setat pentru max. :)))))))))))
    Pur și simplu Perez nu poate face nici 10% din ceea ce poate face Max.
    P.S. A fost revigorant să-l văd pe Hamilton depășit de Russel, încă un podium lipsă la statistica de carton.
    3 7
  • Si despre Hamilton se zicea ca este cel mai cel pilot si acum a ajuns campionul de carton.La fel a fost si Vettel,la fel va fi si verstappen!
    1 2
  • in trecut existau piloti mari, in ultimii 30-40 ani exista masina buna si echipa mare
    1 0
  • Helmut Marko
    „Ciudat” ca Lewis Hamilton nu a fost penalizat când a parcurs ultimul tur al GP al Marii Britanii 2020 pe trei roți, dar Sergio Perez a fost penalizat în Canada.
    Hamilton a suferit o pana în ultimul tur al Marelui Premiu al Marii Britanii din 2020, anvelopa sa din față pe stânga fiind descompusa iar bucăți mari de cauciuc se imprastiau pe toata pista, dar a finalizat acel ultim tur pentru a câștiga cursa înaintea lui Max Verstappen.
    Chiar inginerul sau de cursa i-a spus lui Hamilton să „oprească” DIN CAUZA CA A GENERAT O SITUATIE PERICULOASA PENTRU CEILALTI PILOTI, dar doar după ce a trecut linia de sosire.
    Mercedes a avut si are parte in continuare de tratament preferential."
    (Servus TV)
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru