Etapa cu numărul 12 a sezonului 2024 de Formula 1 a adus piloții și echipele la Silverstone, locul de naștere al campionatului mondial. Înaintea cursei, subiectul care a dominat discuțiile din paddock a fost incidentul dintre Max Verstappen și Lando Norris în etapa precedentă din Austria. Cei doi s-au împăcat în urma ciocnirii, iar acum totul era pregătit pentru o nouă luptă strânsă la Silverstone.
Weekend-ul a fost afectat de ploaie, sau mai bine zis, de vremea tipic britanică. În calificări, George Russell a avut cel mai bun timp pe tur, lucru care i-a asigurat pole position în fața lui Lewis Hamilton și Lando Norris pentru cursă. Max Verstappen a reușit doar locul 4 în calificări, în urma unei avarii la podea suferită în prima sesiune de calificări. În acea sesiune, circuitul încă era umed, iar olandezul a ieșit larg în virajul Copse.
Tot în același viraj, Sergio Perez a ieșit în decor în calificări și a fost silit să abandoneze sesiunea. Asta a însemnat un start de pe linia boxelor pentru mexicanul de la Red Bull.
ABANDON PENTRU GASLY ÎNAINTE DE START
Înaintea startului cursei, Pierre Gasly a fost chemat la boxe pentru a abandona. Pilotul francez de la Alpine, aflat pe locul 19 pe grila de start, nu a avut nici măcar șansa de a lua startul din cauza unei probleme la cutia de viteze.
La start, Russell și-a menținut avantajul în fața lui Hamilton. În spate, Norris era pus sub presiune de Verstappen și de Oscar Piastri. Olandezul de la Red Bull a reușit să treacă de britanicul de la McLaren pentru locul 3. Mai în spate, Charles Leclerc, plecat de pe locul 11, a urcat 3 poziții până pe locul 8. La finalul primului tur, cursa era condusă de Russell, urmat de Hamilton, Verstappen, Norris, Piastri, Carlos Sainz, Lance Stroll, Leclerc, Nico Hulkenberg și Fernando Alonso.
După depășirea asupra lui Norris era de așteptat ca Verstappen să se apropie de cei doi piloți Mercedes. Lucrurile nu aveau să se schimbe în favoarea olandezului, care nu reușea să țină pasul cu cele două săgeți argintii, o imagine rară în 2024. Ba mai mult, Norris începea chiar să-l prindă din urmă pe Verstappen, semn că monopostul Red Bull RB20 nu se simțea deloc bine pe acest circuit.
VERSTAPPEN, DEPĂȘIT DE NORRIS ȘI PIASTRI
Inevitabilul avea să aibă loc câteva tururi mai târziu, atunci când Norris a trecut foarte ușor de Verstappen pe linia dreaptă Hangar Straight. Olandezul nu a încercat nici măcar să schițeze o manevră defensivă în fața britanicului, care a urcat acum pe locul 3.
Mai târziu, Piastri a trecut și el de Verstappen într-o manieră similară, iar acum Verstappen a căzut până pe locul 5.STRATEGIE HORROR PENTRU LECLERC ȘI PEREZ
Înaintea cursei erau prevăzute șanse de ploaie foarte mari. Aceasta avea să vină undeva în tururile 16-17 în două reprize. Prima a fost mai blândă în sensul că intensitatea ploii era mai scăzută. Văzând cum se apropiau norii de ploaie deasupra circuitului, Charles Leclerc și Sergio Perez au încercat să anticipeze ploaia și au oprit la boxe devreme pentru anvelopele intermediare.
Între timp, în fruntea plutonului, Hamilton a reușit să treacă de Russell înaintea virajului Stowe. Imediat în turul următor, cei doi au ieșit larg în primul viraj, ceea ce i-a permis lui Norris să treacă în fața lui Russell pentru locul 2. Mașinile McLaren se comportau mult mai bine în condițiile alunecoase de pe circuit față de monoposturile Mercedes.
Norris a reușit ulterior să treacă și de Hamilton și să preia, astfel, conducerea cursei. Piastri a trecut și el în prima fază de George Russell și apoi de Hamilton. În turul 20 al cursei era acum o dublă McLaren în locul dublei Mercedes.
Între timp, Leclerc și Perez aveau să regrete deciziile strategice. Ambii piloți au fost depășiți cu un tur ca urmare a lipsei de ritm. Cei doi au mers peste 5 tururi cu anvelope intermediare pe o suprafață în mare parte uscată.
A doua repriză de ploaie a fost mai lungă și ușor mai intensă. Toți piloții au oprit la boxe pentru anvelopele intermediare. Verstappen a oprit cu un tur înaintea celor din fața sa și a reușit să urce înapoi pe locul 3 cu o strategie inspirată. De cealaltă parte, McLaren a avut o strategie dubioasă cu privire la Piastri. Australianul a mai stat un tur pe circuit chiar atunci când a început să plouă mai tare, în timp ce Norris oprise pentru anvelopele intermediare, împreună cu ambii piloți Mercedes.
ABANDON PENTRU RUSSELL
Ca urmare a acestei strategii, Piastri a căzut până pe locul 6, iar orice șansă la victorie era acum spulberată. Un alt pilot care avea să aibă o zi mai rea a fost George Russell. În turul 34, Mercedes i-a transmis prin radio să revină la boxe pentru a abandona din cauza unei probleme tehnice la pompa de apă a monopostului.
Chiar și pe pista umedă, anvelopele intermediare se degradau rapid, însă schimbarea pe anvelopele de uscat era avea să se întâmple în curând. În turul 37 a ieșit soarele, iar circuitul a început rapid să se usuce. Hamilton și Norris au trecut pe anvelopele soft, în timp ce Verstappen a ales, surprinzător, anvelopele cele mai dure.
Hamilton a ieșit în fața lui Norris, în timp ce Verstappen și-a păstrat locul 3.VERSTAPPEN REVINE ÎN JOC
După o performanță aparent mediocră a lui Verstappen în prima parte a cursei, montarea anvelopelor hard a transformat monopostul pilotat de olandez. Ieșit pe locul 3, Verstappen a revenit în cărți pentru victorie și a început să-l prindă din urmă pe Norris cu 10 tururi rămase. După mai multe tururi rapide consecutive stabilite de Verstappen, era clar că pozițiile lui Hamilton și Norris nu erau deloc asigurate, chiar dacă mai rămăseseră puține tururi.
Inevitabilul s-a produs în turul 48 din 52, când Verstappen a trecut de Norris cu o depășire pe exteriorul britanicului în virajul Stowe. În fața olandezului mai era doar Hamilton, la 4 tururi distanță de o mare victorie.
PRIMA VICTORIE PENTRU HAMILTON DUPĂ 3 ANI
Chiar dacă Verstappen a fost mai rapid pe final, Hamilton și-a păstrat avantajul și a trecut linia de sosire învingător. Verstappen a terminat pe locul 2, la 1.4 secunde în spatele septuplului campion mondial, în timp ce Norris a completat podiumul.
Victoria lui Hamilton la Silverstone este prima după cea obținută în Marele Premiu al Arabiei Saudite din 2021. Concret, trecuseră 945 de zile de când Hamilton nu mai câștigase în Formula 1. În același timp, este și pentru prima dată după 3 ani când Mercedes obține două victorii consecutive.
În spatele primilor 3, clasamentul la finalul cursei arată în felul următor: Piastri (4), Sainz (5), Hulkenberg (6), Stroll (7), Alonso (8), Alex Albon (9), Yuki Tsunoda (10), Logan Sargeant (11), Kevin Magnussen (12), Daniel Ricciardo (13), Leclerc (14), Valtteri Bottas (15), Esteban Ocon (16), Sergio Perez (17) și Zhou Guanyu (18).
După această cursă, Max Verstappen conduce clasamentul piloților cu un avans de 84 de puncte față de Lando Norris pe locul 2 (255 la 171). Pe locul 3 este în continuare Charles Leclerc (150 de puncte), urmat de Sainz (146 de puncte), Piastri (124 de puncte), Perez (118 puncte), George Russell (111 puncte) și Hamilton (110 puncte).
În clasamentul constructorilor, Red Bull conduce cu 373 de puncte. Pe locul 2, la 71 de puncte distanță este Ferrari (302 puncte), iar pe locul 3 este McLaren cu 295 de puncte. Mercedes rămâne pe locul 4, cu 221 de puncte adunate până acum.
Următoarea cursă va fi Marele Premiu al Ungariei. Cursa va avea loc în 21 iulie.
via Formula 1
Reuniune de urgenta Vigna- Elkann in cursul acestei dimineti, prelungita si dupa orele pranzului.
Rezultatele dezastruoase inregistrate in cascada de Leclerc atat in calificari dar si in curse, autorul a doar 12 puncte in ultimele 4 GP-uri, au generat o ampla ingrijorare la Ferrari, fapt pentru care se ia in calcul inlocuirea acestuia incepand cu sezonul 2025.
(Știripesurse.it)
Vigna i-a solicitat demisia lui Enrico Cardile, ocupantul functiei de director tehnic la Ferrari, iar acesta a cedat dupa multiplele presiuni la care a fost supus in recentele ore.
(La Stampa)
Greu de uitat cum a pierdut ultimul campionat (2021) în ultima cursă în ultimul tur.
După succesul incredibil dinainte, sa “înghiți” în sec și amar 3 sezoane pentru a mai câștiga o cursă…. incredibilă mentalitate, răbdare, reziliență samd.
Cred ca Lewis este unul dintre cei mai decenți piloți din F1.
Sper ca anul viitor să ia campionatul si să termine în glorie o cariera superbă, pot doar să-l compar cu Messi, in rest… din nou, bravo lui!!!
Charles Leclerc reprezinta trecutul înălțător, prezentul mirific si, definitoriu pentru excelența brandului nostru in Formula Unu, viitorul luminos al Ferrari.
Intelegem perfect -subsemnatul impreuna cu
Vigna- responsabilitatea de proportii cosmice care apasă pe umerii viguroși ai lui Charles, tocmai de aceea suntem pregatiti sa-i oferim neintarziat oaza de confort necesara pentru care termenii PERFORMANTA & COMPETITIVITATE sa capete sensuri nemaiintalnite pana acum in activitatea profesionala a Predestinatului, acordandu-i o noua extensie la actualul sau contract, cea care-l va lega de Ferrari pana cel putin in sezonul 2045.
Tifosi sa nu se indoiasca niciodata de faptul ca nu precupetim niciun efort pentru ca Scuderia sa se identifice intotdeauna cu ireproșabilul.
"It's not the plane, it's the pilot"
Extrapolând, ar trebui sa reiasa ca si-n Formula Unu tocmai pilotul este elementul central care face diferenta, nu monopostul.
Realizarile lui Newey au fost/sunt disponibile ambilor piloti RBR, diferentele intre Max/Checo fiind mai mult decat pregnante.
Este un mare mister pentru mine, deoarece Carlos pare să iasă mai facil din situații delicate, dar și să obtină mai mult pe pista decât Charles, și totuși Charles este tipul care rămâne [la Ferrari în 2025].
Nu prea înțeleg de ce ar trebui să fie așa, în timp ce Carlos pare să fie capabil să preia controlul situației și să spună doar: „Ei bine, fac asta, asta este ceea ce vreau să fac”, la Charles lucrurile se prezinta diamentral opus.
Poate că asta se datorează strategiei Ferrari, generata tocmai de neîncrederea oamenilor de la boxe in capacitatea de analiza&reactie a lui Charles, -Charles este incapabil sa desluseasca ce se intampla de jur-imprejurul sau si sa riposteze in consecinta- chiar si la momentul cand Charles incheie al saselea an cu Ferrari.(7 ani daca amintim si antecamera Alfa RomeaF1)."
(podcast F1 Nation)