F1: Cadillac, a 11-a echipă confirmată pe grilă din 2026

de Alexandru Monenciu
Sambata, 08.03.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Forul superior al Formulei 1 a aprobat intrarea americanilor de la Cadillac în Marele Circ. Va fi a 11-a echipă pe grilă, începând cu sezonul 2026.

Americanii de la General Motors vor de ceva timp să intre în Formula 1 cu brand-ul Cadillac. Spre finalul anului trecut, conducerea Marelui Circ a aprobat oficial cererea americanilor de a se alătura grilei, în ciuda opoziției venite din parte mai multor echipe.

Acum, FIA și Formula One Management anunță că marca americană a primit aprobarea finală și că va fi echipa cu numărul 11 de pe grila Formulei 1, începând cu sezonul 2026. Pe lângă General Motors, în spatele echipei Cadillac F1 se află și TWG Motorsports.

Inițial, Cadillac va utiliza motoare de la alte echipe (zvonurile inițiale vorbeau despre Ferrari sau Honda), dar până la finalul deceniului, americanii vor să aibă propriile unități de propulsie.

Pentru asta, Cadillac a cooptat nume importante din industrie, cum ar fi Graeme Lowdon, fostul director sportiv de la Marussia, care își va asuma rolul de Team Principal, iar Russ O'Blenes va deveni șeful diviziei TWG GM Performance Power Units.

Formula 1 se întoarce în mai puțin de o săptămână.

Prima etapă din 2025 va avea loc în Australia, în weekend-ul 14-16 martie.

via Formula 1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru