Echipele vor din nou să interzică testele din timpul sezonului pentru reducerea costurilor

de Daniel Popescu
Joi, 29.05.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Testele din timpul sezonului ar putea fi interzise, iar cele premergătoare unei campanii să fie reduse la numai două sesiuni în Europa.

Esential 4 sesiuni de teste au loc in timpul sezonului 2014
2 este numarul sesiunilor de teste care ar urma sa aiba loc inaintea unui nou sezon
Echipele din Formula 1 analizează de mai mult timp o serie de schimbări de regulament care să conducă la scăderea costurilor.

După ce au venit cu propuneri precum reintroducerea suspensiilor active sau a pneurilor cu jante de 18", echipele vor să restructureze semnificativ şi modul în care efectuează teste.

Una dintre propuneri vizează interzicerea testelor în timpul sezonului, în condiţiile în care acestea au fost reintroduse în Formula 1 în acest an după o absenţă de cinci sezoane. Aparent, unele echipe consideră că cele patru sesiuni de câte două zile de teste nu aduc beneficii majore în privinţa dezvoltării monoposturilor.

În plus, există discuţii care vizează şi reducerea testelor premergătoare noului sezon.

Chiar dacă în mod tradiţional echipele au avut parte de trei sau chiar patru sesiuni de teste, nouă propunere vizează limitarea la numai două sesiuni de teste.

Acestea ar urma să aibă loc în mod obligatoriu în Europa, cel mai probabil în Spania, pentru a reduce costurile generate de deplasări în Orientul Mijlociu. Decizia are însă potenţialul de a deveni contraproductivă pentru dezvoltarea monoposturilor, în condiţiile în care temperaturile din Spania din luna februarie sunt de 10-15 grade, semnificativ mai scăzute decât cele întâlnite de regulă la Marile Premii din timpul sezonului.

Via Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru