Presiunile făcute de unele echipe pentru a obţine mai mult timp pentru evaluarea noilor motoare V6 de 1.6 litri care vor debuta în Formula 1 în sezonul 2014 au dat roade.
Renault, constructorul cu cei mai mulţi clienţi în Formula 1, a dezvăluit prin vocea directorului executiv Rob White că echipele vor avea la dispoziţie o sesiune de teste suplimentară înainte de startul sezonului următor. Totuşi, detaliile cu privire la durata şi circuitul care va găzdui sesiunea de teste suplimentară nu au fost încă stabilite.
"Există o propunere matură să avem o sesiune de teste adiţională înaintea sezonului, iar noi suntem cu totul în favoarea acesteia. Nu ştiu ce format va avea sau unde va avea loc, dar presupunem că va fi o sesiune suplimentară pentru toate echipele. Nu va fi opţională, pentru că toată lumea va avea nevoie de ea", a declarat el pentru publicaţia Autosport.
Planul iniţial era ca echipele să efectueze o astfel de sesiune la sfârşitul acestui an, dar White spune că este prea târziu din cauza faptului că motoarele nu vor fi gata la timp."Este o dezbatere care nu prea îşi mai are rostul pentru că programarea actuală este că noile monoposturi vor fi pe circuit doar anul viitor.
Dacă am face un test în octombrie ar trebui să construim motoarele în septembrie, piesele necesare ar trebui realizate cu trei luni înainte, iar în mai ar trebui să decidem exact ce specificaţii să aibă. În plus, am avea nevoie de teste pe bancul de probă, aşa că aceste piese ar trebui să existe acum. Noi încă realizăm designul pentru unele piese. Pur şi simplu nu este posibil să punem un motor în monopost până în octombrie", a mai precizat el.Dezvăluirea Renault vine în aceeaşi zi în care Ferrari a anunţat că este încrezătoare că echipele vor accepta să efectueze teste şi în timpul sezonului.
Via Autosport
Comentarii (1)