Echipele refuză extinderea testului de la Silverstone la patru zile

de Daniel Popescu
Vineri, 05.07.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mai multe echipe au refuzat prelungirea testului de la Silverstone la patru zile, însă tinerii piloţi vor avea la dispoziţie cel puţin două zile de evaluare.

Esential 3 zile va avea sesiunea de teste de la Silverstone
Echipele au stabilit ultimele detalii cu privire la structura sesiunii de teste de la Silverstone din perioada 17-19 iulie.

Aceasta se va desfăşura pe parcursul a trei zile, conform planificării iniţiale, după ce mai multe echipe au refuzat prelungirea acestuia cu încă o zi. Principalul motiv este legat de costurile generate de o zi suplimentară de teste, însă în acelaşi timp există temeri că cei de la Pirelli nu vor avea capacitatea de a furniza suficiente pneuri.

Potrivit unor surse neoficiale, Ferrari este singura echipă care pune în continuare presiune pentru extinderea testului, deşi rivalii de la Mercedes îşi manifestaseră la rândul lor dorinţa de a fi prezenţi în cea de-a patra zi, chiar dacă au fost de acord să nu participe la primele trei.

De asemenea, echipele au stabilit ca piloţii titulari să aibă posibilitatea de a testa numai o zi completă, pentru ca tinerii piloţi să aibă la rândul lor oportunitatea de a evalua monoposturile timp de două zile. Totuşi, este posibil ca unele echipe să mizeze pe teste de câte o jumătate de zi cu fiecare pilot tiular.

În cadrul testului, Pirelli va furniza echipelor pneuri identice cu cele care vor fi utilizate începând cu Marele Premiu al Ungariei.

Acestea vor avea structura identică cu cea de anul trecut, dar compoziţiile supersoft, soft, medium şi hard din acest an.

Via Autosport

Comentarii (2)

  • De cand monoposturile sunt echipate cu pneuri Pirelli pista arata de parca ar fi fost traversata de o tura de oi ce si-au facut nevoile pe ea.
    14 0
  • @shade
    Vrei sa zici ca Pireli face pneuri din cacareze de oaie:))?
    12 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru