Echipele propun alternarea curselor în calendarul Formulei 1

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 01.11.2011
Echipele i-au propus lui Bernie Ecclestone ca anumite curse să se desfăşoare în alternanţă o dată la doi ani, pentru ca numărul total al acestora să nu depăşească 20.

Calendarul Formulei 1 va atinge anul viitor numărul considerat critic de 20 de curse, în condiţiile în care numeroase alte circuite vor pătrunde în Marele Circ în următorii ani: New Jersey şi Paul Ricard în 2013, dar şi Rusia în 2014.

În faţa a ceea ce se anunţă deja un calendar prea încărcat, echipele i-au propus lui Bernie Ecclestone ca anumite etape ale campionatului să se desfăşoare într-un sistem de alternanţă o singură dată la doi ani, după sistemul deja existent pentru Hockenheim şi Nurburgring pentru Marele Premiu al Germaniei. Principalele vizate de aceasta măsura sunt însă chiar circuitele din Europa, care reprezintă tradiţia Formulei 1.

"Există un loc disponibil în calendar pentru că vorbim despre alternarea cu un alt Mare Premiu din Europa, aşa că nu afectează prea mult numărul de curse. Cred că unele curse europene îşi pot permite o cursă la fiecare doi ani decât o cursă în fiecare an. Ar putea fi o metodă bună pentru a păstra diferite circuite din Europa în calendar", a declarat Eric Boullier, şeful Renault.

Declaraţiile francezului vin la numai câteva zile după ce Bernie Ecclestone a declarat că Europa ar trebui să rămână cu numai patru curse europene în calendar.

Între timp, Martin Whitmarsh, şeful McLaren, vede mai degrabă o problemă din punct de vedere al angajaţilor, care nu mai fac faţă programului încărcat, motiv pentru care McLaren ar putea apela la echipe separate de tehnicieni.

"Cred că cu 20 de curse şi multe în afara continentului devine dificil pentru echipe. Ne apropiem de punctul în care avem nevoie să alternăm angajaţii", a precizat britanicul.

În prezent, acordul pentru reducerea costurilor limitează numărul de angajaţi pe care îl pot avea echipele.

Via | Reuters

Comentarii (6)

  • ovidiu150882
    cicrcuitele
    cred ca europa ar trebui sa ramana nucleul de curse pt f1 deoarece aici a aparut f1 si nu in sua, coreea, india etc. pt un fan al f1 este inacceptabil sa nu vada traditionalele curse de la spa, monza, monaco, sileverstone asa ca ar trebui renuntat la circuitele din asia care nu aduc venituri si nu prezinta interes pt public. desi ca fan al f1 as dori sa vad o cursa saptamanal practic e imposibil logistic de realizat asa ca un numar de 20 de curse anuale ar fi k.
    spania ar trebui sa altereneze valencia cu jerez iar sua austinul cu new jersey cand vor fi gata. imi pare rau ca herman tilke a modificat vechiul hockenheimring el fiind renumit pt cicruitele sigure si mai putin spectaculoase. cat depsre bernie lasa-ne lasa-ne !!!
    3 1
  • Andrei
    @Circuite
    Personal mi-ar placea ca la inceputul unui nou sezon, acesta sa cuprinda 2 curse din tara castigatorului titlului anul trecut, fie el la piloti sau la constructori. In rest, restul tarilor sa aiba doar o cursa. Nu cred ca idea mea ii place lui Bernie totusi pentru ca nu tine de interese financiare... ci de cu totul altceva.
    3 0
  • salutare
    conteaza prea putin ce credeti voi aici pe site!Oricum nu va asculta ceri care trebuie!
    2 0
  • participare facultativa
    Ce ar fi daca din cele 26 de curse ar fi obligatorii pentru o echipa 20. Sa traga la sorti, ca Ferrari nu se duca la cursa din locatia X, Red Bull in locatia Y, McLaren nu se dece la cursa din locatia Z. Asa ar putea ramane calendarul incarcat, mai multi bani in buzunarul lui Eccleston, mai multe curse pentru noi si ar fi si loc de odihna pentru echipe.Toata lumea ar avea de castigat ...
    Ce ziceti?
    1 0
  • emerson
    Regulile sunt la altii....
    Desi cele 2articole de azi sunt...in linii mari...oarecum identice,totusi...Regulile le fac altii,chiar daca noua nu ne place,cursele, la fel,cel ce le programeaza stie de ce acolo si nu dincolo,iar participarea facultativa...ce te faci daca echipele nu se inteleg,sau,si mai rau, sponsorii au interese majore tocmai unde echipa nu poate merge. Ori,ei pentru asta sponsorizeaza,tocmai sa fie vazuti in cat mai multe zone si cat mai mult timp.... Poate ca e mai bine asa cum e....
    0 0
  • emerson
    Inca ceva....
    Mai e un inconvenient...numarul de masini la start ar fi diferit,ori, stim ce zice regulamentul, apoi,vor aparea discutii interminabile,echipe+piloti,cum ca,acolo unde nu pot merge pierd puncte,cand,ipotetic, si nu-i poti contrazice, tocmai acolo s-ar fi clasat pe 1si2...deci...nu castiga toata lumea,din contra... Si asa o idee ce parea grozava e de fapt un 0...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru