Întrucât tehnologia este suspectată de FIA că încalcă regulamentul tehnic, fiecare echipă care continuă să o folosească în acest an riscă să fie descalkificata în cazul unui protest venit din partea echipelor rivale.
"Nu am primit şi nici nu ne aşteptam să primim o înţelegere din partea echipelor cu privire la amnistia propusă", a declarat un purtător de cuvânt al FIA pentru publicaţia Autosport.
Potrivit speculaţiilor, echipele de top erau în favoarea unui acord prin care să poată folosi suspensia FRIC în continuare, însă unele echipe mai mici consideră că sunt dezavantajate de utilizarea unor suspensii FRIC mai puţin dezvoltate.
McLaren a anunţat deja că va renunţa la suspensia FRIC, o decizie care ar putea fi urmată şi de restul echipelor.
Totuşi, există o posibilitate de a afla dacă suspensia FRIC este considerată ilegală de comisarii de cursă de la Hockenheim chiar înainte de Marele Premiu al Germaniei de la sfârşitul acestei săptămâni.Astfel, o echipă de top va sosi joi la circuitul de la Hockenheim cu suspensia FRIC pe monopost, iar o altă echipă va înainta un protest oficial. În cazul în care comisarii decid că suspensia încalcă regulamentul tehnic, echipa respectivă o va înlocui pe monopost înainte de antrenamentele de vineri fără să fie descalificată. În schimb, dacă suspensia va fi considerată regulamentară, aceasta ar putea fi utilizată cel puţin de echipele de top.
FRIC este un tip de suspensie activă care este controlată prin intermediul unui sistem hidraulic, iar rolul acesteia este să menţină constantă garda la sol a monopostului pentru o performanţă mai bună. Numele FRIC provine de la Front and Rear Interactive Control, ceea ce în limba română s-ar traduce textual prin "control interactiv pentru partea din faţă şi din spate".
Aproape fiecare echipă de pe grila de start foloseşte o astfel de suspensie activă, însă cele mai performante soluţii au fost dezvoltate de Mercedes şi Red Bull Racing.
Via Autosport
Cum vede o persoana care a conceput o masina de F1 intr-o era de mult apusa, Formula 1 din ziua de astazi.
Daca tot se interzice FRIC-ul, sa se scoata si DRS, ERS (sau MGU-C sau K) si toate mambojambismele legate de depasirea artificiala.