Echipele nu acceptă noul calendar pentru 2012

De Daniel Popescu
Publicat Duminica, 31.07.2011
Echipele au refuzat modificarea calendarului Formulei 1 pentru sezonul 2012 în forma propusă de Bernie Ecclestone din cauza problemelor logistice din ultimele şapte curse.

Bernie Ecclestone a propus schimbarea radicală a calendarului pentru sezonul 2012, care include excluderea cursei din Turcia şi mutarea etapelor din Bahrain şi Statele Unite în ultima parte a anului.

Totuşi, echipele nu sunt de acord cu noua formă a calendarului din cauza problemelor de logistică generate de faptul că ultimele şapte curse ar urma să aibă loc într-un interval de numai 10 săptămâni.

Situaţia a fost generată de includerea a trei perechi de curse care să se desfăşoare la un interval de numai o săptămână - Japonia - Coreea de Sud, Abu Dhabi - Bahrain şi SUA - Brazilia. Ecclestone a luat decizia de a grupa cursele în acest fel datorită distanţei relativ mici dintre ţări, însă echipele consideră că propunerile sunt nerealiste din punct de vedere logistic.

Eric Boullier, şeful Renault, a confirmat că echipele îi vor solicita lui Ecclestone să-şi îmbunătăţească ofertă, chiar dacă teoretic FOTA nu are niciun cuvânt de spus asupra calendarului.

"Plănuim să cerem o regândire pentru logistică pentru a fi mai uşor pentru forţa de muncă şi un pic mai ieftin prin mutarea echipamentelor într-un mod diferit. Ne-am gândit şi vrem să sugerăm câteva idei. Nu suntem implicaţi în decizia finală privind regulamentul, dar înţeleg că acesta nu este definitiv, aşa că putem discuta şi putem face sugestii", a declarat francezul.

Teoretic, versiunea finală a calendarului pentru 2012 ar trebui votată în Consliul Mondial al FIA până în luna decembrie.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru