Echipele mici fac apel la unitate în cadrul Formulei 1
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Reprezentaţii Ferrari, McLaren, Red Bull Racing şi Mercedes GP s-au întâlnit sâmbătă la Stuttgart pentru a discuta despre viitorul Formulei 1.
Presa internaţională speculează că cele patru echipe s-au întâlnit şi cu oficiali de la News Corporation, compania media care şi-a manifestat interesul de a achiziţiona drepturile comerciale ale competiţiei. Întâlnirea a provocat însă îngrijorare în rândul echipelor mici, care se tem că nu vor fi luate în calcul la deciziile majore privind viitorul competiţiei.
"Cel mai important lucru este să rămânem împreună. Duminică am avut o întâlnire FOTA la Istanbul (n.r - cu ocazia Marelui Premiu al Turciei) şi a existat o unitate fără precedent între cele 11 echipe (n.r - Hispania nu face parte din FOTA). Asta nu s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani. De fapt, de multe ori am pierdut pentru că nu am făcut front comun", a declarat şeful unei echipe mici din Formula 1 care a refuzat ca numele său să fie făcut public.
Una dintre variantele pe care echipele de top le au în vedere este fondarea unei competiţii paralele cu Formula 1, iar această opinie este împărtăşită inclusiv de echipele de talie mică.
"Duminică am vorbit despre ideea unei competiţii paralele pentru a gestiona singuri sportul.
Simţim că sportul este foarte slab promovat. De exemplu, în această epocă ar trebui să ne folosim mai multe de noile tehnologii, cum ar fi internetul şi iPad", a mai precizat şeful echipei.Via | PlanetF1
Comentarii (0)