Toate propunerile anterioare au fost acceptate cu unele modificări interesante, iar pentru a fi incluse în regulamentul de anul viitor trebuie aprobate de Consiliul Mondial al FIA, care se reuneşte în Croaţia în perioada 26-29 septembrie.
Astfel, cea mai interesantă propunere vizează introducerea a două noi tipuri de penalizări de cinci şi, respectiv, 10 secunde pentru infracţiuni minore comise în timpul curselor. Astfel, la prima intrare la boxe de după dictarea penalizării, pilotul va rămâne la boxe încă cinci sau, după caz, 10 secunde, iar în cazul în care nu mai efectuează niciun pitstop penalizarea va fi adăugată la timpul final la sfârşitul cursei.
În plus, echipele vor avea dreptul să utilizeze pneuri diferite pe puntea faţă şi puntea spate, ca urmare a faptului că noile motoare turbo V6 de 1.6 litri vor pune o presiune mai mare pe cauciucurile de pe puntea spate.
De exemplu, piloţii vor putea concura cu pneuri soft pe puntea faţă şi pneuri hard pe puntea spate, pentru a contrabalansa efectul noilor unităţi.Nu în ultimul rând, prima sesiune de antrenamente libere de vineri va fi extinsă de la 90 la 120 de minute. În primele 30 de minute ale acesteia, echipele vor avea libertatea de a folosi piloţi de teste, pentru a le acorda şansa să capete experienţă în Formula 1. Pentru a încuraja echipele să folosească piloţi de teste, un pilot de teste va putea fi înlocuit cu un pilot titular chiar în timpul sesiunii respective.
Schimbările exacte ale regulamentului vor fi publicate de FIA după ce vor fi aprobate de Consiliul Mondial la finalul săptămânii viitoare.
Acum masinile cu pretentii la pole trebuie sa iasa in fiecare din cele 3 Q.
Incurca foarte mult pilotul, acu masina e controlata de el si raspunde cun stie ca trebuie sa raspunda ba hopa ca face ea ce vrea. Cand se opreste? Cand rada controlul? Un moment infim de lipsa a controlului e periculos si la boxe. Pedala ba functioneaza ba nu. Apas pe ea, nu vrea. Mai apas si intre timp a revenit controlul aproape sigur tete a queue. Brrr, nici nu vreau sa ma gandesc. Bine, exista launch control, dar tot nu sunt de acord cu bruiaje in controlul masinii de catre pilot.
Simplu, stai la stop pe o banda paralela cu iesirea si pleci cand pe partea ta ti s-a dat verde.