Ecclestone recunoaşte că a oferit mită unui bancher german

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 22.07.2011
Bernie Ecclestone a recunoscut că i-a plătit 44 de milioane de dolari bancherului german Gerhard Gribkowsky după ce acesta l-a ameninţat că va face declaraţii false despre el.

La numai două zile după ce a fost acuzat de dare de mită, Bernie Ecclestone a admis pentru prima oară că a acceptat să-i plătească în 2005 suma de 44 de milioane de euro bancherului german Gerhard Gribkowsky în cadrul unei tranzacţii care a vizat vânzarea drepturilor comericale ale Formulei 1 către fondul de investiţii CVC Capital Partners.

Cu toate acestea, britanicul în vârstă de 80 de ani se apără şi susţine că a fost obligat să recurgă la acest gest după ce Gribkowsky l-a ameninţat că îi va provoca probleme cu Inland Revenue, un fost organism guvernamental care a avut drept obiectiv colectarea tuturor taxelor în Marea Britanie.

Astfel, Gribkowsky urma să-l acuze pe Ecclestone că se afla în spatele companiei Bambino Trust, aceasta fiind însă şi presupunerea presei internaţionale. "Nu am avut niciodată de-a face cu acest trust în niciun fel, dar Gribkowsky m-a ameninţat că va spune că eu îl conduc", a declarat el pentru publicaţia britanică Daily Telegraph.

O astfel de acuzaţie din partea lui Gribkowsky ar fi condus la o investigaţie din partea fiscului britanic, iar Ecclestone s-a temut că în cazul în care ar înceta din viaţă toate taxele ar fi urmat să fie plătite de fosta de soţie, Slavica Ecclestone.

"Inland Revenue ar fi trebuit să verifice totul.

Le-a luat cinci ani să facă asta, dar eu nu am avut nimic de-a face. Cei care se ocupau de taxe erau pe cale să ajungă la o înţelegere cu Bambino şi ultimul lucru de care aveam nevoie era ca ei să înceapă să gândească altfel. Gribkowsky m-a forţat şi nu am vrut să-mi asum riscul", a explicat Ecclestone motivele pentru care a acceptat să-i ofere bancherului german cele 44 de milioane de dolari.

Via | Daily Telegraph

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru