Ecclestone: "Europa nu are niciun viitor, mergem în Africa de Sud şi Mexic"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 29.11.2011
Bernie Ecclestone a avertizat încă o dată că Europa va rămâne cu numai câteva curse în calendar pe măsură ce Formula 1 se va extinde în ţări precum Africa de Sud şi Mexic.

Bernie Ecclestone este din ce în ce mai determinat să mute centrul de influenţă al Formulei 1 din Europa în Asia şi Orientul Mijlociu.

Dacă în prezent numărul de curse din Europa este aproape egal cu cel al Marilor Premii din Asia, lucrurile se vor schimba într-un interval de numai câţiva ani, în contextul în care Ecclestone consideră că Bătrânul Continent nu are niciun viitor.

"Cred că oricum Europa nu are niciun viitor. Este bună pentru turism, nimic altceva. Europa a fost sufletul Formulei 1, dar reprezintă trecutul şi ar trebui să accepte doar cinci curse. Vom merge în Rusia, unde avem deja un contract, în Africa de Sud şi, poate, în Mexic", a precizat britanicul pentru publicaţia spaniolă Marca.

Rusia va debuta în calendarul Formulei 1 în sezonul 2014, iar Ecclestone şi-a manifestat de mai multe ori dorinţa de a readuce Africa în Marele Circ printr-o cursă în Africa de Sud. Mexic reprezintă de asemenea o piaţă importantă şi ar determina existenţa unei curse în fiecare ţară din America de Nord.

Via | L'Equipe

Comentarii (7)

  • ,,Ocolul Lumii in 20 de curse''
    In conditiile in care echipele sunt obligate sa reduca cheltuielile, mosul le pune sa se plimbe cu logistica prin toata lumea, de parca ar fi la ,,Ocolul Lumii in 20 de curse''.
    Mai bine l-ar schimba cat mai repede ca a devenit senil...
    17 5
  • @piticul atomic
    Nu-l mai ia aia cu coasa odata, sa ne lase si pe noi in pace, ca piticu asta vede numai banii in fata ochilor si nimic altceva.
    19 5
  • Mori Bernie,mori odata ca esti ca un cancer pentru F1
    13 3
  • pety73
    Normal ca piticul trace acolo de unde vin bani mai multi ;intr-adevar ar aduce sume imense pentru formula 1 din care si echipele ar beneficia .Dar cu ipotezele lui mi se pare ca exagereaza, nu el este patronul formulei 1.
    Pe el nu-l mai poate schimba nimeni, chiar el detine monopolul formulei1?
    6 1
  • Bernie in versiunea Kipling
    Si cica englezii nu sunt cacanari. Cursele din Europa l-au facut celebru, si mai important, bogat, i-au oferit tot ce are, caci nu-mi amintesc ca trecutul sa fie scris pe alt continent. Poate vrea sa dea expresiei Marele Circ o conotatie cat mai exacta, si duce Formula 1 in Africa, unde rotile sa le schimbe babuinii, saftey-car sa fie cate un ghepard si circuitul sa fie in jurul unei oaze. Eu sunt de acord cu un sezon dinasta, dar cu conditia ca micul dejun a felinelor sa fie chiar bosimanul Bernie. Propun un referendum. Cine e pentru?
    7 2
  • o teorie.
    eu cred ca acest "domn" fuge de europa deoarece pe aci il cam cauta moartea. mai bine l-ar manca dracu un canibal ceva.
    3 2
  • un mosneag de 81 de ani vorbeste despre viitor...ce ironic
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru