Ecclestone: "Europa ar trebui să aibă doar patru curse în calendar!"

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 29.10.2011
Bernie Ecclestone susţine că Europa ar trebui să-şi reducă numărul de curse de Formula 1 la jumătate, concomitent cu dublarea numărului de Mari Premii din SUA.

Apariţia Indiei în calendarul Formulei 1 concomitent cu anunţurile privind desfăşurarea unei noi curse în Statele Unite au aprins din nou discuţiile cu privire la configuraţia calendarului competiţional.

Numărul de curse de pe continentul european va scădea la numai opt în 2012, corespunzător unui procent de 40% din totalul Marilor Premii. Bernie Ecclestone, care a împlinit vineri 81 de ani, considera însă că până şi acest număr este ridicat şi că Europa ar trebui să rămână cu numai patru curse, concomitent cu creşterea numărului de curse din SUA.

"Înainte obişnuiam să avem trei-patru curse în America, aşa că mai avem nevoie de două (n.r - pe lângă Austin şi New Jersey). Este o ţară mare. Avem nouă curse în Europa (n.r - opt după eliminarea Turciei în 2012), iar America are aproximativ aceeaşi mărime. Aşa că poate ar trebui să avem patru curse în Europa şi patru în America", a declarat britanicul.

Reacţia echipelor nu s-a lăsat mult timp aşteptată, iar Ross Brawn, şeful Mercedes GP, a făcut un nou apel pentru ca Europa să păstreze cursele de tradiţie.

"Nu vrem să pierdem cursele importante, cu semnificaţie istorică.

Acestea sunt cursele care fac Formula 1 atât de atractivă pentru ţări precum India, care vor să facă parte din această colecţie de curse, să aibă o cursă precum Monaco, Silverstone sau Monza. Dacă pierdem aceste curse cu tradiţie, aceste curse importante din punct de vedere istoric, Formula 1 va deveni mai puţin atractivă", a precizat britanicul.

În ultimii ani, numeroase circuite europene au înregistrat probleme financiare din cauza taxelor exagerate percepute de Ecclestone pentru prezenţa în calendar. De acest lucru au profitat în special ţările din Asia şi, mai ales, Orientul Mijlociu, dispuse să fie prezente în Formula 1 cu orice preţ.

Via | F1 Times | F1 Times

Comentarii (6)

  • Cretin tampit
    pamatuf mucegait
    Du-te naibii acasa ca te cauta moartea si nu te gaseste...mos cretin cu pamatuf mucegait in loc de cap, prost cu acte!!!
    7 0
  • andrey_1293
    Ecclestone asta
    Din ce in ce mai batran si solutii TOT MAI BUNE. Cel mai bine are fi sa scoata toate cursele din calendar si sa ramana doar America. Competitia sa se numeasca Campionatul American de F1 si am rezolvat tot. Totusi... Intradevar...Sa scoata valencia care nare nicio treaba cu F1. Un circuit de 2 bani. Da sa pastreze circuitele de renume precum SPA si NURBURGRING. Nu sa faca alternante cu alte circuite.
    7 0
  • Pleaca...
    ...dracu de mos retard,ne-am saturat de tine si prostiile tale!
    9 1
  • Bernie Ecclestone
    Eu cred ca asta trebuie executat de fanii F1 precum a fost Ceausescu. Mai de fiecare data cand ii vad vorbele ma intreb "cat mai are asta de trait?"
    5 1
  • Asta si...
    Dan Alexandrescu!Doi tampiti.Imola,out!Magny-Cours,out!A1 Ring,out!Nurburgring si Hockenheim alterneaza,dar...avem Bahrain,Valencia(stradal),Turcia,China,Singapore,India,Coreea.Dobitocii astia ar trebui sa-si dea seama ca marile batalii pt victorie si istoria Formulei 1 s-a scris pe circuitele europene,in nici un caz in Malaysia sau in Turcia.Parerea mea este ca ar trebui redus numarul de curse dintr-un sezon la 15,cu 3 curse la americani,3 in asia si oceania si restul de 9 etape sa fie in Europa(Imola,Barcelona,Magny-Cours,Hockenheim,Spa,Monza,Silverstone,Ungaria si Nurburgring).Sa mai alterneze si circuitele asiatice...
    1 0
  • Bernie...
    Apai, mult timp nu cred sa mai ia decizi acest Bernie, nu de alta, dar... cat mai poate sa traiasca si el? Stiu cinic, imi cer scuze, dar problema e ca unii nu stiu cand sa spuna gata, sa se retraga precum Hercule Poirot si sa cultive dolvecei. Formula 1 este un secolul 21, in prag de campionat 2012, dar mirosul istoriei este pe circuitele Europei. Dar pe Bernie nu il intereseaza mirosul istoriei, nici macar a spectacolului, si mirosul banului. Dar, ca sa inchei ciclic, cat mai poate sa traiasca?
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru