Ecclestone: "Cursa din Bahrain nu va avea loc în 2011"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Controversele pe tema reprogramării Marelui Premiu al statului Bahrain se apropie cu paşi repezi de final.
După ce echipele au informat FIA că refuză să concureze în Bahrain în 30 octombrie, aşa cum stabilise vineri Consiliul Mondial, adăugând că nu pot accepta prelungirea sezomnului până în luna decembrie, Bernie Ecclestone a admis că etapa nu mai poate avea loc în 2011.
Principalul motiv este că reprogramarea etapei necesită acordul scris al fiecărei echipe din competiţie. "Sperăm că va fi linişte şi pace şi că putem reveni în viitor, dar este evident că cursa nu va avea loc. Calendarul nu poate fi reprogramat fără acordul participanţilor, acestea sunt faptele", a declarat britanicul în vârstă de 80 de ani pentru postul de televiziune BBC.
Ecclestone a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai reprogramării cursei din Bahrain, însă deznodământul lasă numeroase semne de întrebare. Presa internaţională a avansat ipoteza că FIA şi Ecclestone au insistat doar aparent pentru reprogramarea cursei pentru a nu-şi afecta relaţiile cu oficialii din Bahrain, anticipând faptul că etapa nu va putea avea loc pentru ca echipele nu vor fi de acord din motive de logistică.
Via | BBC Sport
Comentarii (0)