Ecclestone confirmă prezenţa Franţei în calendarul pentru 2013
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Negocierile dintre Bernie Ecclestone şi reprezentaţii guvernului Franţei s-au încheiat cu succes la capătul mai multor luni de speculaţii cu privire la revenirea ţării în calendarul competiţional al Formulei 1.
Britanicul în vârstă de 81 de ani a dezvăluit pentru publicaţia Daily Telegraph că s-a înţeles cu francezii în privinţa taxei de participare, motiv pentru care contractul este gata să fie semnat.
"Înţelegerea a fost realizată. De fapt, am ajuns la o înţelegere privind termenii financiari cu David Douillet, ministrul sportului, încă de marţi (n.r - 17 aprilie). Încă mai discutăm câteva puncte cu privire la banii (n.r - generaţi) în jurul cursei, cum ar fi 'tu îmi dai asta, eu vreau asta' şi aşa mai departe. Dar, pentru mine, nu există niciun dubiu, totul se va rezolva", a declarat el.
Presa internaţională susţine însă că există încă câteva probleme. În primul rând, contractul va fi semnat doar după cel de-al doilea scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 6 mai, întrucât există varianta ca posibila nouă conducere a ţării să nu accepte termenii impuşi de Ecclestone.
În al doilea rând, circuitul de la Paul Ricard, pe care ar trebui să aibă loc Marele Premiu al Franţei, nu beneficiază de tribune permanente, element care ar putea afecta pregătirile pentru cursa de anul viitor.
Tocmai de aceea, unele surse afirmă că există şanse ca etapa să aibă loc în cele din urmă pe circuitul de la Magny Cours, care a găzduit Formula 1 până în 2008.Via | SkySports | James Allen
Comentarii (2)