Ecclestone, "bucuros" sa anuleze MP al Marii Britanii din 2010
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Viitorul Marelui Premiu al Marii Britanii este in continuare incert din cauza numeroaselor probleme intampinate de organizatorii cursei de la Donington Park.
Desi ar trebui sa organizeze curse de F1 timp de 10 ani incepand din 2010, organizatorii au datorii la proprietarii circuitului, iar Consiliul Local este pe cale sa anuleze aprobarea de demarare a lucrarile de modernizare.
In urma unei intalniri cu seful circuitului de la Donington Park, Simon Gillett, Bernie Ecclestone a dezvaluit ca este pregatit sa amane cu un an prima cursa de la Donington Park, ceea ce ar insemna ca Marele Premiu al Marii Britanii nu va face parte din calendarul Formulei 1 in 2010.
"Daca munca la circuitul Donington Park nu este gata la timp, am fi bucurosi sa sarim un an", a declarat britanicul, care a exclus posibilitatea ca circuitul de la Silverstone sa gazduiasca cursa de anul viitor. "Nu vreau sa pierd Marele Premiu al Marii Britanii, dar cu siguranta nu vom merge la Silverstone", a adaugat el.
Pe de alta parte, Ecclestone este sceptic in privinta revenirii Frantei in calendarul competitional, in ciuda faptului ca autoritatile locale au demarat lucrarile la un nou circuit, amplasat in apropiere de Paris.
"Suntem inca in negocieri, dar nu am niciun anunt de facut", a spus Ecclestone.Alte potentiale probleme au aparut si in ceea ce priveste Marele Premiu din Abu Dhabi, care va gazdui ultima cursa din acest sezon. Lucrarile de constructie nu sunt inca finalizate, iar conforma regulamentului FIA circuitul trebuie sa fie gata cu cel putin trei luni inainte de desfasurarea Marelui Premiu.
Unul dintre managerii circuitului, Douglas MacAskill, a dezvaluit ca va negocia cu FIA predarea circuitului cu numai doua luni inainte de cursa programata in noiembrie, din cauza unor intarzieri, insa sustine ca evenimentul nu va fi afectat in niciun fel de aceasta decizie. "Conform regulamentului, trebuie sa predam circuitul cu trei luni inainte de cursa, dar avem relatii bune cu echipele de Formula 1, astfel ca aceasta perioada s-ar putea reduce la 60 de zile. Muncim 24 de ore pe zi si totul va fi gata la timp, nu am niciun dubiu in aceasta privinta", a declarat oficialul canadian.
Comentarii (0)