Force India ocupă doar locul opt în clasamentul constructorilor după primele 11 curse ale sezonului, iar echipa şi-a manifestat anterior dorinţa de a urca până pe locul şase.
Dacă surclasarea celor de la Williams este posibilă datorită diferenţei de numai şapte puncte, lucrurile se prezintă semnificatv mai dificil în privinţa rivalilor de la Sauber, aflaţi la 34 de puncte în faţă. Acest lucru este evidenţiat şi de Paul di Resta, care crede însă că echipa este capabilă să obţină câteva rezultate semnificative în a doua parte a sezonului.
"Mai este mult de jucat în campionat şi trebuie să câştigăm din nou puncte cu regularitate. Anul trecut am terminat sezonul în formă şi trebuie să facem la fel şi în acest an. Williams nu sunt prea departe de noi, dar Sauber are un avantaj major de puncte şi va fi dificil. Dar nu ne vom da bătuţi. Vom continua să forţăm şi vom vedea ce putem face. Cu siguranţă avem potenţialul de a obţine rezultate majore până la sfârşitul anului", a declarat scoţianul.
Coproprietarul Vijay Mallya a admis că speranţele de a termina pe locul cinci în clasamentul constructorilor, conform obiectivului stabilit înainte de startul noului sezon, au şanse minime de reuşită, însă este încrezător că echipa poate repeta performanţa de anul trecut, când a încheiat anul pe locul şase."Anul trecut am fost pe locul şase în clasament, iar în acest an am avut ca obiectiv locul cinci.
Totuşi, Lotus a progresat dramatic, aşa că să avem ca obiectiv locul cinci probabil că este peste puterile noastre în acest an. Totuşi, ar trebui să ne propunem locul şase şi asta înseamnă să depisam Sauber şi Williams", a explicat indianul.Via Force India
Comentarii (0)